Dinastiile Rominesti - Partea VI de Lelia Mihail publicat la 12.11.2013
Pretinsii Basarabi si fanariotii
     nov. 1552 - mai 1553
     Radu Ilie Haidaul
     mar. 1554 - dec. 1557
     Patrascu cel Bun - Fiul lui Radu Paisie
Patrascu a fost casatorit cu Doamna Voica, din neamul boierilor de la Slatioare. Au avut o fiica Maria (maritata in februarie 1555) si trei fii: Petru, caruia i s-a zis mai târziu Cercel (viitorul domn), Vintila instalat voievod de armatele lui Ioan Voda cel Viteaz in 1574 (dar numai patru zile)si Petrascu, zis din Cipru.
Potrivit cronicilor oficiale ale lui Mihai Voda ar fi avut ca fiu postum si nelegitim pe Mihai Viteazul, fapt infirmat de istoriografia mai noua, incepând cu Nicolae Iorga.
Este inmormântat la Manastirea Dealu. A fost numit "cel Bun" de istorici, pentru ca a avut o domnie linistita, fara a ucide vreun boier.
     sep. 1559 - iun. 1568
     Petru cel Tânar - Fiul lui Mircea Ciobanul
Era fiul cel mai mare al lui Mircea Ciobanul si al Doamnei Chiajna, fiica lui Petru Rares al Moldovei.
A fost numit "cel Tânar" pentru ca in momentul urcarii pe tron avea aproximativ 13 ani.
Dupa moartea tatalui sau, la 21 septembrie 1559, boierii aflati in pribegie au hotarât sa atace. Intre 25 septembrie si 24 octombrie 1559, au avut loc trei lupte intre oastea pribegilor si sustinatorii familiei lui Mircea Ciobanul. Prima lupta, cea din satul Românesti, a fost câstigata de pribegi, pentru ca mai apoi acestia sa o piarda pe a doua, la Serpatesti. Batalia decisiva s-a dat la Boiani, unde Petru, ajutat si de turci, iese invingator. A primit confirmarea de la Poarta la 24 octombrie 1559.
Petru se deosebea total de tatal sau, având o fire blânda si religioasa. Deoarece era prea tânar, tara era condusa de mama sa, care era abila in neutralizarea intrigilor pretendentilor la tron si a pârilor facute la Poarta de principele transilvanean Ioan Sigismund.
Dupa ce Doamna Chiajna a cazut in dizgratia turcilor, Petru a fost chemat la Constantinopol si inchis. A murit la 19 august 1569 la Konieh, in Asia Mica, si este inmormântat in biserica Schimbarii la Fata din aceeasi localitate.
     iun. 1568 - apr. 1574
     Alexandru al II-lea Mircea - Nepotul lui Mihnea I cel Rau;
Numit si Oaie Seaca, a fost domnitor in Tara Româneasca intre iun. 1568 - apr. 1577, cu o scurta intrerupere in primavara lui 1574. Este fiul lui Mircea al III-lea si nepot al voievodului Mihnea cel Rau, asa cum apare in tabloul de familie din documentul de danie pentru Manastirea Sinai. La Constantinopol o cunoaste pe doamna Ecaterina Salvaresso, de origine italiana, cu care se casatoreste in 1558, la Pera. In 1564 se naste unicul lor fiu, Mihnea al II-lea.
     sep. 1577 - iul. 1583;apr. 1585 - mai 1591
     Mihnea al II-lea Turcitul - Fiul lui Alexandru al II-lea Mircea
Mihnea a concurat cu un pretendent strain, doctorul lombard Rosso, care sustinea ca este descendentul unui domnitor valah. Prima domnie, ca voievod-copil, s-a desfasurat sub tutela mamei sale, doamna Ecaterina Salvaresso, si s-a incheiat cu mazilirea lui de catre sultanul Murad al III-lea (in iunie 1583), in favoarea domnitorului Petru Cercel. Ca urmare, a fost nevoit sa plece in exil la Tripoli, sub custodia autoritatilor otomane.
Era o perioada grea, plina de intrigi si pretendenti la tron, tara aflându-se sub suzeranitate otomana si domnitorii fiind la bunul plac al Portii Otomane, dupa cum reiese dintr-o scrisoare trimisa in 24 februarie 1578 de catre Doamna Ecaterina surorii sale, Maria Fabrizio, incercând sa o convinga sa nu vina in Tara Româneasca: „Esti adevarat sora mea, esti sângele meu si te iubesc si te doresc, dar locul acesta nu sufera ca eu de atâta vreme sa ma port dupa ritul grecesc… si acum Domnia Ta sa vii sa mergi la o biserica frânca si noi pe de alta parte la alta biserica greceasca. E rusine si ne dispretuieste lumea. Aici sunt locuitorii oameni salbatici, nu sunt ca la Constantinopole si Pera unde sunt amestecati grecii si frâncii la un loc si iarasi, pe de alta parte, aceasta tara nu e mostenirea noastra; azi suntem, mâine nu suntem, dupa voia lui Dumnezeu, si ne aflam in mâna turcului si nici noi nu stim unde vom fi pâna la capat.”
     iul. 1583 - apr. 1585

     Petru Cercel - Fiul lui Patrascu cel Bun
Porecla sa, Cercel, venea de la cercelul pe care il purta in ureche, dupa moda curtii domnitoare franceze, unde a stat un timp. Despre el exista un articol special.
     mai 1591 - aug. 1592
     Stefan Surdul - Fiul lui Ioan Voda cel Viteaz
     sep. 1592 - sep. 1593
     Alexandru al III-lea cel Rau - Nepotul lui Alexandru Lapusneanu
     sep. 1593 - aug. 1601
     Mihai Viteazul - despre care stim desigur multe.
     sep. 1601 - mar. 1602;aug. 1620 - aug. 1623

     Radu Mihnea - Fiul lui Mihnea al II-lea Turcitul
A fost un bun diplomat, cunostea mai multe limbi straine si iubea fastul si luxul. Era apreciat foarte mult de turci carora le-a adus beneficii insemnate, dar a stiut sa-si atraga si simpatia vecinilor crestini.
Pe plan intern, s-a inconjurat de greci carora le-a dat dregatorii banoase, ceea ce i-a nemultumit pe boierii din tara. Acest lucru a dus la organizarea unui complot condus de Barcan stolnicul. Domnitorul a descoperit complotul si l-a decapitat pe instigator.
Ideea unei apropieri intre Tarile Române a incoltit si in mintea lui Radu Mihnea, care a domnit, succesiv, in Muntenia si Moldova. Un moment semnificativ in acest sens l-a constituit perioada 1623 - 1626 când, domnind in Moldova, Radu Mihnea a reusit sa obtina tronul Munteniei pentru fiul sau Alexandru Coconul (1623 - 1627).
Unele izvoare contemporane consemneaza aceasta unitate politica moldo-munteana. Astfel, reprezentantul Venetiei la Istanbul, intr-un raport datat 11 aprilie 1625, precizeaza ca va trimite o scrisoare "catre numitul principe Radulo (Radu Mihnea) care e acum principe in Moldova si fiul sau in Valahia, care e foarte tânar si condus de tata".
Alte marturii il mentioneaza pe "Radulo voievod, principe al Valahiei si Moldovei", iar pe piatra lui funerara sunt asociate stemele celor doua tari surori.
Unul din punctele sale slabe a fost fiscalitatea excesiva. Miron Costin spune ca acest lucru era determinat de fastul si luxul prea mare afisat la curte.
Radu Mihnea a fost inmormântat la Manastirea Radu Voda din Bucuresti, pe care a ctitorit-o in 1615.
     aug. 1602 - dec. 1610
     Radu Serban
Ca boier, Radu Serban avea curtea in satul Coiani (azi Mironesti, pe malul Argesului, la sud de Bucuresti). Pe mosia mostenita la Comana a recladit in 1588 manastirea Comana. A ajuns la tron cu sprijinul marilor boieri Preda si Radu Buzescu, care, bucurându-se de o mare autoritate politica si militara, i-au tutelat domnia. Bun militar, Radu Serban a continuat politica lui Mihai Viteazul de eliberare a tarii de sub turci si de apropiere de Habsburgi.
A avut lupte cu turcii, tatarii si cu principii maghiari din Transilvania, Moise Székely si Gabriel Bathory, care erau sprijiniti de Poarta Otomana. In 1602, dupa abdicarea lui Sigismund Bathory, in Transilvania ajunge la putere sprijinit de turci, Moise Szekely, care poarta lupte cu generalul imperial (habsurgic) Basta. Acesta, aflat in dificultate la Gherla, cere ajutor Domnului Tarii Românesti. Radu Serban intra in Transilvania cu o armata de 10.000 de oameni si il infrânge pe principele maghiar transilvan in doua batalii, lânga Brasov (1603), unde Moise Szekely piere in lupte.
Dupa ce fusese detronat in 1610 de principele transilvan Gabriel Bathory, Radu Serban, cu sprijinul lui Constantin Movila (Domn al Moldovei), poarta lupte cu Bathory si il infrânge la Sânpetru, lânga Brasov, in 1611. Dar, ajuns din nou pe tronul Tarii Românesti, Radu Serban va domni de aceasta data doar o scurta perioada (doua luni), fiind inlocuit de turci, care intra in Tara Româneasca, aducând ca domn pe Radu Mihnea.
In timpul domniei lui Radu Serban, in anul 1608, s-a ridicat Manastirea Cernica, care a fost ctitorita de marele vornic al lui Mihai Viteazul, Cernica Stirbei si de sotia sa, Chiajna.
Ajuns Domn, Radu Serban, a preferat Târgoviste ca cetate de scaun, dar nu a neglijat nici Bucurestiul, unde a construit podul Serban Voda si a amenajat helesteul Serban Voda, aflat astazi in Parcul Carol I.
     sep. 1616 - mai 1618, nov. 1627 - oct. 1629
     Alexandru Ilias
Alexandru Ilias a fost domnitor al Munteniei: septembrie 1616 - mai 1618 si al Moldovei: 10 septembrie 1620 - octombrie 1621 si 5 decembrie 1631 - aprilie 1633. Tatal sau, Ilie, este fiul lui Alexandru Lapusneanu.
Deoarece ii sprijinea pe greci in functii ce le aduceau un venit mare, in 1617 a avut loc o miscare impotriva acestora condusa de Lupu paharnicul Mehedinteanu, care in cele din urma, a reusit sa-l rastoarne pe Alexandru Ilias. Au fost ucisi o serie de greci, boieri, prelati si negustori, dar si Lupu a platit cu viata, pentru ca sub urmatorul domnitor, a fost prins cu viclesug de turci si tras in teapa.
O alta miscare impotriva lui Alexandru Ilias si a sfetnicilor lui a avut loc in Moldova in aprilie 1633. In fruntea rasculatilor a fost vornicul Vasile Lupu. Domnitorul este nevoit sa paraseasca si de aceasta data tronul care este ocupat in 1634 de conducatorul nemultumitilor.
     iun. 1618 - iul. 1620
     Gavril Movila - Fiul lui Simion Movila
     aug. 1623 - nov. 1627
     Alexandru Coconul - Fiul lui Radu Mihnea
     oct. 1629 - iul. 1632
     Leon Tomsa - Pretins fiu al lui Stefan Tomsa, domnitorul Moldovei
Filiatia acestui domn este incerta. Cert este numai ca facând cheltuieli mari spre a obtine numirea ca domn trebuie sa puna biruri apasatoare. Din aceasta cauza datornicii au inceput sa fuga care incotro. Boierii care luasera sau au fost nevoiti sa ia in arenda strângerea birurilor in judetele Olteniei au ajuns si ei la mare nevoie deoarece au fost siliti sa acopere lipsurile. Tot in pribegie au plecat in Ardeal si negustorii de ceara si miere.
La 27 octombrie 1630 se ridica boierii olteni in frunte cu Matei aga din Brâncoveni (viitorul domn M.Basarab), Aslan Vornicul si altii din Romanati, Dolj, Mehedinti, iar la 29 oct. au trecut prin pasul Vâlcanului in Tara Hategului.
Ghe. Rakoczy, Principele Transilvaniei, precum si nemesii ardeleni i-au primit bine pe fugari, oferindu-le mijloace de a strânge oaste pentru a veni impotriva lui Leon Voda.
Acesta incercase mai intâi sa atraga pe pribegi trimitându-le scrisori sa revina in tara, sa nu se teama caci ii va boieri.
Ostile boierulor fugari se coborau din Ardeal si situatia lui Leon Voda a devenit grea. Nici el nu fusese un dusman al grecilor, mai ales ca sotia sa Victoria era nascuta la Constantinopol, el insusi inchinase Manastirea Dealului prin Hrisovul din 14 februarie 1630 Manastirii Iviron de la Sf. Munte.
Pentru a putea tine lânga el pe cei care au mai ramas si pentru a fi sigur de sprijinul lor (al rosilor) el a fost obligat sa dea mai intâi la 15 iulie si la 23 iulie 1631 doua asezaminte, adevarate „Charte ale libertatii”.
Dintre prevederile acestora amintim:
- scoaterea negustorilor greci din tara
- reluarea manastirilor inchinate la domnie cu venituri
- interzicerea iesirii veniturilor bisericesti din tara
- scutirea boierilor de claca
- domnul nu poate pedepsi cu moartea fara divanul boieresc
- autonomia bisericii românesti
- alegerea mitropolitului si episcopului de un sobor local
- dupa moartea boierului sau fiecarui om sa nu i se ia bucatele domnesti, ci sa ramâna mostenitorului de drept sau unde va hotari defunctul.
- se vor opri abuzurile, prin care cei puternici isi intind mosiile in paguba celor mici, judecata sa se faca cu dreptate dupa pravila crestineasca
La aceste adunari participa boieri mari si mici si rosii si mazâlii si toti slujitorii unde se analizeaza cauzele situatiei in care se afla tara. Din textul lor rezulta ca domnul cunostea starea de saracie a tarii.
Concluzia la care se ajunge este aceea ca din cauza grecilor si a metodelor folosite ( impun dobânzi mari, adauga legi rele si fac abuzuri), drept pentru care Leon Voda decide alungarea grecilor din tara („ca pe niste neprieteni tarii”) luând si alte masuri bune ce vor fi de folos tarii. In ce priveste pe rosii se hotaraste prin acelasi asezamânt ca ei sa fie scutiti de dijma de vinariciu, dar sa dea dijma domnului de doua ori pe an de Sf. Dimitrie si de Sf. Gheorghe.
Se iau masuri in ce priveste manastirile: ele nu vor putea avea decât calugari români, egumenii ca si episcopii nu vor mai putea fi trimisi de patriarh; se stabilesc si impozitele preotilor, fixându-li-se birul anual si scutindu-i de toate celelalte dari.
Intocmindu-si astfel lucrurile si facând atmosfera buna printre boieri si ostasi prin asezamântul pe care-l daduse, Leon se hotari sa primeasca lupta cu pribegii.
Trimise mai inainte un grup de oaste condus de Mihail Spatarul, care a fost infrânt la Ungureni. Apoi asteapta el insusi cu grosul ostirii dupa ce platise darabanilor lefurile, lupta având loc la marginea Bucurestiului pe 23 august 1631, care se termina cu victoria lui Leon Voda.
Au fost prinsi Preda Brâncoveanu, Radu Logofatul ce isi rascumpara viata cu bani, altii fiind chiar ucisi.
O buna parte dintre pribegi au scapat si au revenit din nou in Ardeal, iar o alta parte au raspuns noului apel al lui Leon de a reveni in tara si au primit averi.
Matei Aga nu a acceptat si a reusit sa ajunga la Tismana si apoi in Hateg, intrând in legatura cu Abaza Pasa de Nicopole care ii promite sprijinul pentru a ajunge domn.
Istanbulul trimite ca domn pe Alexandru Voda Ilias, dar influenta lui Abaza Pasa (cel mai viteaz dintre Pasii Europei) si interventa boierilor fugari fac sa ajunga la domnie Matei Basarab ce intra in Bucuresti la 20 septembrie 1632.
La 31 iulie 1632 Leon Voda este mazilit si pleaca la Stambul.
     sep. 1632 - apr. 1654

     Matei Basarab - Descendent al boierilor Craiovesti
Prin bunicul sau, Vâslan din Caracal, Matei Basarab descindea din puternica familie a boierilor Craiovesti.
Aceasta origine i-a justificat, de altfel, adoptarea numelui de „Basarab” imediat dupa urcarea pe tron, considerându-se nepot al lui Neagoe Basarab si deci urmasul acestuia. Era prea putin un basarab ca si Neagoe, dealtfel.
Singurul care i-a facut probleme pe tot timpul domniei a fost Vasile Lupu, domnitorul Moldovei. Acesta a vrut sa-l detroneze pe voievodul muntean servindu-se de intrigi, pâri si atacuri. Corupând pe câtiva inalti dregatori turci, profitând de incurcaturile externe ale Portii, Lupu, a bagat mereu intrigi pe seama relatiilor diplomatice ale lui Matei, si izbuteste sa obtina destituirea acestuia.
Insa, inteleptul Matei, pe deoparte demasca totul demnitarilor otomani care ii pedepsesc chiar cu moartea pe dregatorii corupti de Lupu, iar pe de alta parte respinge vitejeste atacurile intrigantului vecin la Focsani (noiembrie 1637) si la Ojogeni pe Prahova (decembrie 1639). Lupu, pierzându-l pe fiul sau Ioan, caruia voia sa-i lase domnia Moldovei, i intentionând ca el sa o ia pe cea a Munteniei, si vazând ca instrumentele sale de intriga nu mai au efect, se impaca cu Matei, prin mitropolitul sau Varlaam (1644).
     apr. 1654 - ian. 1658
     Constantin Serban Basarab - Fiul lui Radu Serban
     mar. 1658 - nov. 1659

     Mihnea al III-lea - Pretins fiu al domnitorului Radu Mihnea
     nov. 1659 - sep. 1660
     Gheorghe Ghica
     sep. 1660 - nov. 1664; feb. 1672 - nov. 1673

     Grigore I Ghica - Fiul lui Gheorghe Ghica
     dec. 1664 - mar. 1669
     Radu Leon - Fiul lui Leon Tomsa
     mar. 1669 - feb. 1672
     Antonie Voda din Popesti
El insusi din paturile boieresti, fiu al lui Mihai Grecul, comerciant ridicat la rang boieresc de Mihai Viteazul, a fost pus pe tron de catre familia boiereasca a Cantacuzinilor.
Rolul sau era redus la acela de simpla marioneta sub tutela acestora.
Initial boierii Cantacuzini il sustinusera pe Radu Leon, dar acesta s-a intors impotriva lor, in 1668.
Cronica partidei rivale a Balenilor precizeaza - daca este sa i se acorde crezare - ca domnitorul era constrâns sa-si intregeasca ratia zilnica de mâncare si bautura, fixata de boierii Cantacuzini. Cantacuzinii sunt greci care s-au strecurat cu succes in boierimea locala. Dusmanii lor erau cei din familia Baleanu.
     nov. 1673 - nov. 1678
     Gheorghe Duca
     nov. 1678 - oct. 1688

     Serban Cantacuzino - Nepotul lui Radu Serban
Serban Voda facea parte din familia Cantacuzinilor, familie care a dat numerosi domnitori ai Tarii Românesti si ai Moldovei.
Aceasta familie se asimilase atât de bine in tarile române, incât ajunsese sa se afle in fruntea partidei boieresti care lupta pentru a restrânge influenta familiilor grecesti de curând venite.
Aceasta atitudine este specifica tuturor grecilor. Am cunoscut familii de greci care nu-si recunosteau nici fratii nici parintii ca sa nu vina nici unul in Romania.
Tatal lui Serban Voda, marele postelnic Constantin Cantacuzino, se insurase cu o fata a lui Radu Serban Basarab, astfel incât fiii lui se simteau oarecum mostenitori ai vechilor domnitori „pamânteni”.

     In anii 1684 – 1688 a realizat un joc diplomatic ingenios, incercând sa contracareze tendintele expansioniste ale Habsburgilor in Banat si ale Poloniei in Moldova.
Le-a propus turcilor sa i se acorde ereditar tronul (prin transformarea tarii in raia), totodata realizând contacte si cu Rusia si Venetia.
Se crede ca a conceput un plan de atac asupra Constantinopolului pentru a alunga turcii din Europa, iar puterile vestice i-au promis suport moral si material.
In mijlocul pregatirilor a murit subit, otravit se pare de catre boierii carora le era frica de planurile sale anti-otomane.
- A introdus porumbul in România, care la scurta vreme a ajuns hrana de baza a tarii. Actiunile sale pozitive:
- A fondat prima scoala româneasca in Bucuresti.
- A dat ajutor la infiintarea mai multor ateliere de tiparit (tiparnite), iar sub auspiciile sale a aparut in 1688 faimoasa Biblie româneasca de la Bucuresti.
- Este ctitorul bisericilor Fundenii Doamnei si Mânastirii Cotroceni.
Proiectele sale au fost continuate de urmasul desemnat de el la tron, Constantin Brâncoveanu.
Din casatoriile sale cu Elina Leurdeanu si Maria Rustea-Valeanu (fiica negustorului Ghencea Rustea) a avut un fiu si patru fiice printre care: Gheorge Cantacuzino (1673-1739), Mare Ban al Olteniei; Casandra (1676-1713) sotia domnitorului Moldovei Dimitrie Cantemir.
     oct. 1688 - mar. 1714
     Constantin Brâncoveanu - Nepotul lui Serban Cantacuzino
Constantin Brâncoveanu s-a nascut in anul 1654, la Brâncoveni (actualmente comuna in judetul Olt), intr-o veche familie boiereasca. Era fiul lui Matei („Papa”) Brâncoveanu si al Stancai (Cantacuzino), sora domnitorului Serban Cantacuzino. Ramânând orfan de tata la vârsta de doar un an, a fost crescut de un unchi al sau, stolnicul Constantin Cantacuzino (un reprezentat de seama al culturii umaniste in spatiul românesc), care i-a oferit o educatie aleasa pentru acele vremuri, invatând, printre altele, greaca, latina si slavona.
Casatorit cu Marica, nepoata lui Antonie Voda din Popesti, Constantin Brâncoveanu a avut cu aceasta patru fii: Constantin, Stefan, Radu si Matei si sapte fiice: Stanca, Maria, Ilinca, Safta, Anca, Balasa si Smaranda.
Sotia sa, Doamna Marica, a fost adevaratul administrator al intregii averi a Brâncovenilor, despre care se afirma pe atunci ca era fabuloasa. Ea stia rostul fiecarei mosii, al fiecarei case si al tuturor sumelor de bani depozitate in bancile din vestul Europei, la Viena, Venetia sau Amsterdam. Folosind o politica abila, s-a mentinut 26 de ani la domnie.
Fiscalitatea excesiva din timpul domniei lui, determinata si de cererile mereu sporite ale Portii otomane, a ingreunat viata taranilo si târgovetilor.
A dus o politica externa sovaitoare. Ajungându-se sa se dea ajutor lui Petru cel Mare in razboiul ruso-turc din 1710-1711, el a adoptat, in timpul acestui razboi, o atitudine de expectativa.
Invinuit de tradare de catre turci, a fost executat la Istanbul in 1714, impreuna cu cei patru fii ai sai
.
     mar. 1714 - dec. 1715

     Stefan Cantacuzino - Nepotul lui Serban Cantacuzino
Facea parte din familia marilor boieri români Cantacuzini, a fost fiul invatatului stolnic Constantin Cantacuzino si nepot de frate al domnitorului Tarii Românesti, Serban Cantacuzino
. Domnind intr-o perioada instabila, in contextul luptei hegemonice dintre Imperiul Austriac si Poarta Otomana, Stefan Cantacuzino a incurajat plângerile la Constantinopol impotriva lui Constantin Brâncoveanu, a predat turcilor corespondenta acestuia cu nemtii si a luat averile prietenilor lui Brâncoveanu.
Acesta era un cantacuzin "neintegrat". Grecul tot grec. Intriga si tradarea sunt la el calitati.

     In timpul domniei lui incepe razboiul intre turci si crestinii europeni condusi de principele Eugen de Savoia [Prin?ul Eugen, (1663, Paris - 1736, Viena) a fost unul din cei mai straluciti feldmaresali ai Sfântului Imperiu Roman. Lui i se datoreaza in buna masura ridicarea Austriei ca mare putere in cadrul Sfantului Imperiu Roman, iar apoi pozitia hegemoniala a Tarilor Ereditare Austriece (ale Casei de Habsburg) in plan european].
Stefan a luat partea nemtilor habsburgici, comunicându-i lui Steinville stiri despre stadiul pregatirilor de razboi ale Portii.
Aflându-se aceasta la Constantinopol, Stefan a fost ridicat din Bucure?ti de un capegiu, trimis de Poarta in ianuarie 1716 si a fost ucis la 26 mai 1716 impreuna cu tatal si unchiul sau Mihai.
Se spunea despre Stefan Cantacuzino ca era un om vesel din fire care glumea si râdea, si care isi schimba "cu ceasul" vorbele si faptele.
A fost casatorit cu Doamna Pauna. Stefan Cantacuzino a ridicat pentru sotia sa, "doamna Pauna", doar in câteva luni, "un frumos palat cu opt odai, ocupând pentru acest edificiu si un colt de gradina (in perimetrul Curtii Domnesti)", potrivit lui Maria del Chiaro (citat de Aristide Stefanescu).
     dec. 1715 - nov. 1716;

     Nicolae Mavrocordat - Stranepotul lui Alexandru Ilias
     nov. 1716 - feb. 1719
     Ioan Mavrocordat - Fratele lui Nicolae Mavrocordat
     oct. 1730 - oct. 1731;sep. 1741 - iul. 1744
     Mihai Racovita
Era boier din tara din sânge Cantacuzinesc si ginere al lui Constantin Cantemir. In tara a avut de luptat cu partidele boieresti, iar in afara cu pretendentii de la Poarta. Banii multi pe care ii reclamau aceste lupte l-au silit sa mareasca birurile existente si sa introduca altele noi.
In prima domnie a fost inlocuit cu Antioh Cantemir (1705).
In a doua domnie a fost mazilit si dus la Constantinopol din cauza uneltirilor cu Petru I al Rusiei, iar pe tron a urcat Nicolae Mavrocordat.
In 1716 datorita razboiului austro-turc (1716 - 1718), a fost numit din nou ca domnitor, deoarece turcii erau convinsi ca el era dusmanul nemtilor.
Nemtii au intrat in Moldova si erau cât pe ce sa-l prinda, dar i-a infrânt cu ajutorul tatarilor, l-a decapitat pe capitanul Ferentz si i-a ucis pe moldovenii tradatori (a se vedea si Crucea lui Ferentz).

     Tot cu tatarii a trecut in Transilvania, unde trebuia sa sprijine,din ordinul sultanului, rascoala lui Francisc Rakoczy, dar rezistenta nemtilor de la Bistrita l-a determinat sa se retraga.
Dupa ce i-a lasat pe tatari sa prade mosiile boierilor pentru ca nu-i putea plati, a aparut si oastea ungureasca a generalului Eszterhazy, care a jefuit tara si s-a dedat la cele mai neomenoase fapte. Realizati ce au facut ungurii,daca dupa jaful tatarilor au fost considerati de istorie neomenosi?
Mihai Racovita nu a avut curajul sa-i infrunte, insa a avut destula grija sa mareasca tot timpul birurile.
Ca tovarasi in a stoarce tara de bani i-a luat si el tot pe greci, ba chiar si pe turci. Din cauza rivalitatii cu Nicolae Mavrocordat pentru tronul Tarii Românesti, s-a trezit mazilit, aruncat in inchisoare si inlocuit cu Grigore al II-lea Ghica. Tronul Munteniei l-a câstigat totusi in 1730 datorita rascoalei turcesti care l-a rasturnat pe sultan, pentru ca mai apoi sa-l piarda din cauza miscarilor politice facute de turci (1731).
Ultima domnie a fost si cea mai apasatoare pentru tara.
Desi era boier din tara, domnea in acelasi spirit fanariot, care a intunecat acea epoca din istoria Principatelor Române.
A murit la Constantinopol in anul 1744.
     oct. 1731 - apr. 1733; nov. 1735 - sep. 1741; iul. 1744 - apr. 1748;feb. 1756 - aug. 1758; iun. 1761 - mar. 1763
     Constantin Mavrocordat -Fiul lui Nicolae Mavrocordat
S-a nascut la 27 februarie 1711 la Constantinopol si este fiul lui Nicolae Mavrocordat, fiind crescut in tara.
A fost casatorit de doua ori:
in 1728 cu Smaranda Cantacuzino, decedata in 1730;
in 1732 cu Ecaterina Rosetti, cu care a avut trei fii.
A fost un om invatat ca si tatal sau si era patruns de ideile filozofice si reformatoare ale veacului al XVIII-lea.
Domnia a obtinut-o fiind ales de boieri.
Dupa doua domnii scurte in Tara Româneasca, a fost mutat in Moldova si unde, pentru a-si recâstiga tronul pierdut, contrar firii sale, a trebuit sa mareasca darile ca sa-i poata cumpara pe turci.
Reintors in Tara Româneasca in 1735, a inceput sa faca reforme, influentat fiind si de reformele austriece din Oltenia.
Desfiinteaza unele impozite indirecte, ca „vacaritul” si „pogonaritul” si introduce o taxa generala de 10 lei pe an, platibila in 4 „sferturi”.
Ii elibereaza pe tarani dându-le dreptul sa se mute de pe o mosie pe alta, rascumparându-si libertatea cu 10 lei, platiti boierului respectiv.
Pe taranii boieresti ii obliga la dijma si 12 zile de lucru pe an, in Muntenia, si 24 in Moldova (În tarile invecinate, Transilvania, Polonia, Rusia, Prusia orientala, numarul zilelor de claca ajungeau chiar la mai multe pe saptamâna).
Pe boieri ii recompenseaza printr-un anumit numar (60 la un boier mare) de scutelnici, care nu plateau bir decât boierului si de scutirea de orice bir pentru visterie.
In judete a numit ispravnici cu un rol judecatoresc si administrativ foarte intins.
In acelasi an, 1735, la un an de la aprinderea luminilor primei loji masonice autohtone de catre secretarul sau, Anton Maria del Chiaro, fondeaza la Iasi, Loja Moldova.
In urma razboiului ruso - turco - austriac (1736 - 1739), inlaturând diversele combinatii ale puterilor, obtine reunirea Olteniei la Tara Româneasca, prin Tratatul de la Belgrad din 1739.
Toate aceste reforme le aplica si in Moldova, atunci când este numit domnitor.
In timpul domniilor avute, a cautat sa imbunatateasca starea supusilor.
El este domnitorul care a suprimat serbia in tarile române: mai intâi in Tara Româneasca (1746), apoi in Moldova (1749).
S-a ingrijit si de cele câteva scoli existente, de cultura preotilor, carora le cerea sa stie carte româneasca.
A pus sa se tipareasca si carti bisericesti in româneste.
In 1769, in timpul ultimei domnii (in Moldova), pe când Rusia se afla in razboi cu Poarta Otomana, Constantin Mavrocordat cade prizonier si este ucis de un soldat rus. Totusi a fost inmormântat cu onorurile cuvenite unui domnitor.
     apr. 1733 - nov. 1735;apr. 1748 - aug. 1752

     Grigore al II-lea Ghica
     aug. 1752 - iun. 1753
     Matei Ghica - Fiul lui Grigore al II-lea Ghica
     iun. 1753 - feb. 1756;mar. 1763 - ian. 1764
     Constantin Racovita
     aug. 1758 - iun. 1761;aug. 1765 - dec. 1766

     Scarlat Ghica
     ian.1764 - aug. 1765
     Stefan Racovita - Fiul lui Mihai Racovita
     dec. 1766 - oct. 1768
     Alexandru Ghica - Fiul lui Scarlat Ghica
     oct. 1768 - nov. 1769
     Grigore al III-lea Ghica - Nepotul lui Grigore al II-lea Ghica
     nov. 1769 - mai 1770
     Administratie militara rusa
     mai 1770 - oct. 1771
     Emanuel Giani-Ruset
     oct. 1771 - iul. 1774
     Administratie militara rusa
     sep. 1774 - oct. 1782 ;aug. 1796 - nov. 1797
     Alexandru Voda Ipsilanti
Se tragea dintr-o familie greceasca din Constantinopol, care s-a stabilit in tara si s-a incuscrit cu boierii români.
Inainte de a primi domnia, a fost dragoman al Portii. Era un om foarte invatat si dornic de reforme. A fost unul dintre domnitorii fanarioti mai buni.
Prima investire s-a facut contrar vointei boierilor munteni, care potrivit unui document olandez din 3 noiembrie 1774, alesesera "ca domn al lor pe Stefan Prascoveanu".
A alcatuit un nou sfat domnesc, compus aproape numai din boieri pamânteni, in care a fost inclus si Stefan Prascoveanu. Exceptie facea dregatoria de spatar, incredintata unui prieten grec, dar si aceasta, spre sfârsitul domniei a fost incredintata lui Ienachita Vacarescu. A scutit manastirile de mai multe dari si le pune numai o taxa pentru sustinerea scolilor.
Ia pe plata domniei caii de posta, care pâna atunci trebuiau intretinu?i de locuitori. Desemneaza capitani pentru paza granitelor si a linistii publice. Organizeaza tribunalele, tipareste in româneste o condica de legi, intocmeste o condica in care sa se treaca toate protocoalele judecatilor si documentele infatisate la procese.
     oct. 1782 - iul. 1783
     Nicolae Caradja
     iul. 1783 - mar. 1786;mar. 1791 - ian. 1793 oct. 1801 - mai 1802feb. 1799 - oct. 1801; Mihai Sutu
     mar. 1786 - iun. 1790
     Nicolae Mavrogheni
Originar din insula Paros, Mavrogheni a ajuns domn cu ajutorul lui Gazi Hasan pa?a, comandantul flotei otomane al carei dragoman era. Numirea acestui „galiongiu“ (galion = corabie mare, galera) n-a fost deloc bine vazuta nici de boieri, nici de norod, si de aici un sir intreg de pamflete, piese de teatru sau versuri menite a ridiculiza politica si masurile acestuia. Pe 30 septembrie 1790 a fost spânzurat/decapitat din ordinul lui Hassan Pasa pentru insubordonarea fata de Imperiul Otoman. Este de asemenea unul dintre cei care a constribuit la dezvoltarea (modesta si primitiva totusi si doar pentru câtiva boieri ai vremii) alimentarii cu apa printr-un sistem de conducte.
     ian. 1793 - 1796

     Alexandru Moruzi
Initiat in francmasonerie la 24 martie 1776, in Loja St. Andreas din Sibiu, primeste in acelasi an gradele de Companion, Maestru si Maestru Perfect. Arhivele masonice il inregistreaza ca Venerabil al unor loji de la Bucuresti (1786) si Iasi (1803).
     nov. 1797 - ian. 1799
     Constantin Hangerli
     aug. 1802 - aug. 1806;oct. 1806 - mai 1807
     Constantin Ipsilanti
     dec. 1806 - mai 1812
     Administratie militara rusa
     aug. 1812 - sep. 1818
     Ioan Gheorghe Caradja
     nov. 1818 - ian. 1821
     Alexandru Sutu - Nepotul lui Mihai Sutu
A fost Dragoman al Portii (1799 - 1801). Numit domnitor in Moldova in locul lui Constantin Ipsilanti, care era banuit de legaturi cu rusii.
Boierii din cele doua Principate Române, sub influenta ideilor din vest si datorita politicii rusesti, cereau cu insistenta turcilor stabilirea unui tribut fix si incetarea abuzurilor.
Politica lui Napoleon din Egipt a facut ca relatiile dintre Rusia si Turcia sa se imbunatateasca si astfel, s-a ajuns la stabilirea uni tribut fix de 619 pungi pentru Tara Româneasca si de 135 de pungi pentru Moldova, iar durata unei domnii a fost fixata la 7 ani. ( Ajutor de la Napoleon; frica pazeste bostanaria)
Rusia urmarea sa aiba un domnitor devotat in Moldova, astfel ca i-a adus lui Sutu unele acuze, printre care si aceea ca grecii care il inconjurau faceau abuzuri. Nu a apucat sa raspunda acuzelor, pentru ca in iulie 1802 a fost desemnat sa domneasca in Muntenia, lasând in Moldova un caimacam, dar in octombrie este mazilit si inlocuit pe ambele tronuri cu oameni devotati politicii rusesti.
Acestia erau: Constantin Ipsilanti in Muntenia si Alexandru Moruzi in Moldova. Ei trebuiau sa domneasca timp de 7 ani, conform cu noul tratat.
In preajma noului razboi ruso-turc (1806 - 1812), sultanul i-a destituit pe cei doi domnitori, iar Sutu a primit domnia Munteniei.
Deoarece rusii au intrat in Principatele Române, Poarta s-a vazut silita sa-i puna in drepturi pe vechii domnitori.
In timpul ultimii domnii (1818 - 1821), simtind ca tronul ii este amenintat de revolutia greceasca ce se afla in pregatire, s-a grabit sas?i adune avere fara scrupule. Se presupune ca a murit otravit de eteristi care il priveau ca pe o piedica in calea revolutiei lor.
     mar. 1821 - mai 1821

     Tudor Vladimirescu
S-a nascut in satul Vladimiri (Gorj), dintr-o familie de mosneni. A invatat carte si limba greaca in casa boierului aromân Ionita Glogoveanu, din Craiova, care a facut din inteligentul si destoinicul baiat administrator de mosie si care l-a intrebuintat in afacerile de negot, mai ales la exportul de vite.
Tudor Vladimirescu si-a constituit o avere prin cumparare de pamânt, facând comert pe cont propriu. S-a emancipat din slujba lui Glogoveanu intrând in rândurile pandurilor - armata cu obligatii semipermanente - si participa la razboiul ruso-turc din 1806 - 1812, recompensat de oficialitatile ruse cu ordinul de cavalerie Ordinul Vladimir, clasa a III-a.
In 1806 a fost numit vataf de plai la Clotani, adica administrator al unui district de munte, functie pe care o va detine pâna in 1820.
In perioada 14 iunie-26 decembrie 1814 a efectuat o calatorie la Viena, in perioada Congresului de Pace de la Viena (1814-1815), pentru a lichida mostenirea sotiei lui Nicolae Glogoveanu (fiul lui Ionita Glogoveanu), decedata la Viena, si pentru a-i aduce in tara fetita.
Cunoscator al limbii germane, Tudor Vladimirescu a putut sa urmareasca problemele politice care se dezbateau in presa in capitala Imperiului Austriac.
Intors in tara la inceputul anului 1815, Tudor a aflat ca garnizoana otomana din Ada-Kaleh, care cutreierase judetele Mehedinti si Gorj, distrusese si gospodaria lui de la Cerneti si ii luase toate bucatele.
Prezent apoi in capitala tarii pentru sustinerea unui proces de mosie in fata Divanului, Tudor afla de hotarârea Eteriei de a porni miscarea de eliberare a Greciei.
Considerând momentul prielnic pentru a ridica poporul la lupta, are unele discutii cu reprezentantii Eteriei pentru cooperare militara, pentru ca „pandurii sa inlesneasca trecerea lui Ipsilanti peste Dunare“.
A semnat o intelegere cu Comitetul de obladuire prin care Tudor urma sa ridice „norodul la arme“, având drept obiectiv inlaturarea regimului fanariot.
Continutul prea revolutionar al „Proclamatiei de la Pades“ i-a speriat pe boieri, care trimit corpuri de oaste pentru a-l opri. Adresându-i-se lui Nicolae Vacarescu, unul dintre cei insarcinati cu infrângerea ostirii pandurilor, Tudor arata ca „pesemne dumneata pa narod cu al caror sânge s-au hranit si s-au poleit tot neamul boieresc, il socotesti nimic, si numai pe jefuitori ii numeri patrie...
Dar cum nu socotiti dumneavoastra ca patria se cheama poporul, iar nu tagma jefuitorilor“.
Diplomat, Tudor asigura in permanenta pasalele de la Dunare si Poarta Otomana ca poporul s-a revoltat din cauza „cumplitelor patimi ce sufera din partea unirii pamântenilor boieri, cu cei dupa vremi trimisi domni si ocârmuitori acestui norod“.
Intrând in Bucuresti in fruntea „adunarii poporului“, este primit cu entuziasm de catre masele populare din capitala.
Preia de fapt, in primavara anului 1821, conducerea tarii, fiind numit de popor „Domnul Tudor“.
Prezenta lui Alexandru Ipsilanti la Bucuresti in fruntea unei armate nedisciplinate, dupa ce actiunea lui fusese dezavuata, ca si a românilor de altfel, de catre Rusia, l-au pus intr-o situatie dificila.
Tudor ii cere conducatorului Eteriei sa treaca Dunarea, asa cum promisese initial, pentru ca Tara Româneasca sa nu fie transformata in teatru de razboi.
Conducatorii eteristilor au pus la cale un complot pentru a-l indeparta. Ridicat prin tradare de la Golesti, la 21 mai Tudor a fost ucis de sefii eteristilor la Târgoviste, in noaptea de 27 spre 28 mai, invinuit probabil de colaborare cu otomanii impotriva eteristilor, fapt pe care istoria nu l-a confirmat niciodata.
L-a avut ca dusman pe redutabilul locotenent-colonel Dimitrie Papazoglu, decorat la Paris de Alexandru I pentru merite deosebite in executarea de harti militare.
Tudor Vladimirescu a avut un frate (Papa) si o sora (Constandina) ai caror descendenti traiesc si in ziua de azi in Oltenia.
     mai 1821 - iun. 1822
     Administratie militara turca
     iun. 1822 - apr. 1828

     Grigore al IV-lea Ghica
A fost cerut la tron de o parte dintre boieri si a fost primul domnitor pamântean in Tara Româneasca dupa epoca fanariota.
A avut de luptat cu ambitia boierilor care voiau sa conduca singuri tara. O mare parte dintre ei, refugiati dupa suprimarea revolutiei lui Tudor Vladimirescu, nu s-au intors in tara decât dupa Conventia d e la Akkerman (Cetatea Alba - 1826), si in tot acest timp au uneltit impotriva noilor domnitori.
Odata cu izbucnirea razboiului ruso-turc (1828 -1829), precedat de ocuparea Principatelor Române, Ghica a fugit la Brasov.
In timpul domniei a luat si masuri bune.
- A sechestrat o parte din averile calugarilor greci, ele ramânând sub controlul domnitorului si dupa ce acestia le-au recâstigat.
- A redeschis scoala de la Sfântul Sava.
- Tot sub el s-a infiintat Societatea Filarmonica.
     mai 1828 - apr. 1834
     Administratie militara rusa condusa de Pavel Kiseleff
Kiseleff a fost un mare dusman al nostru. Noi i-am inchinat unul din marile bulevarde ale Bucurestiului. Ce sa ne mai miram de onorurile facute lui Traian!!!
     apr. 1834 - oct. 1842

     Alexandru D. Ghica - Fratele lui Grigore al IV-lea Ghica
Ar fi trebuit sa fie numit conform Regulamentului Organic de o Adunare obsteasca extraordinara, insa datorita conventiei speciale din ianuarie 1834 de la Sankt Petersburg, s-a hotarât in mod exceptional ca domnitorii Moldovei si Munteniei sa fie numiti de catre rusi si turci.
A fost numit ca domnitor de rusi, odata cu numirea lui Mihail Sturdza in Moldova de catre turci, dupa incetarea ocupatiei rusesti (1828 - 1834). Trebuia sa guverneze in spiritul si litera Regulamentului organic.
Pentru a controla situatia, Rusia il inconjoara cu agenti devotati, greci si rusi, punându-l sub controlul strict al consulului Ruckmann, care s-a amestecat in toate afacerile interne ale tarii, devenind arbitru intre domnitor si restul administratiei
. Acest lucru a trezit o opozitie nationala in Adunarea obsteasca, ceea ce il incurca si mai mult pe domnitor si, zapacindu-l, il face sa cada in greseli tot mai mari de pura conducere (1837).
Situatia se incurca si mai mult in 1838, când noua Adunare obsteasca respinge cererea rusilor de a adauga in Regulamentul Organic un articol nou care tindea sa sugrume independenta interna a tarii.
Rusii insa triumfa, prin obtinerea unui firman in acest sens de la Poarta si, prin intermediul domnitorului, ii persecuta groaznic pe oponenti.
Ghica nu era in relatii bune nici cu rusii nici cu tara; cu primii pentru ca nu aveau o unealta energica, iar tara, pe de alta parte, se vedea lovita, din cauza actiunilor rusesti, in dezvoltarea sa culturala si nationala.
O piedica a guvernului lui Ghica a constituit-o si opozitia personala a mitropolitului Neofit, care, in acelasi timp, exprima si nemultumirile celorlalti.
Aceasta situatie era hranita de rusi, in pofida contra-actiunii consulului francez. Pentru a-i satisface pe turci, Ghica sfarâma Eteria sârbo-bulgara care pregatea in tara interventia militara a Rusiei (1841).
Un acel moment, soarta lui era hotarâta. Noua Adunare obsteasca din 1842 raspunde mesajului domnesc cu o adresa invinuitoare domniei, care, impartasita celor doua curti, determina o ancheta, al carei rezultat este destituirea lui Ghica la 7 octombrie 1842.
A facut si lucruri bune: a construit scoli si un teatru, a organizat armata, a initiat dezvoltarea taranilor. In 1834 a infiintat orasul Alexandria.
Alexandru a fost caracterizat ca fiind un "om bun, insa fara curaj ... prieten al tarii, dar mai mult inca al postului sau".
Mult mai târziu, dupa iesirea de la domnie a lui Barbu Stirbei, in 1856, este numit caimacam al Munteniei.
A luptat pe fata pentru unire si s-a implicat in problema provocata de alegerile pentru divanurile ad-hoc.
In 1858, Conventia de la Paris admite o parte dintre punctele acestor divanuri, instituie caimacamii de trei pâna la alegerea noilor domnitori, iar Alexandru Ghica este eliberat din functie (octombrie 1858).
     dec. 1842 - iun. 1848;iun. 1849 - oct. 1853

     Gheorghe Bibescu
Ca domnitor a luat unele masuri bune: a marit armata numeric, a pus ordine in finantele tarii, i-a ajutat pe sinistratii bucuresteni care si-au pierdut casele in urma unui incendiu in ziua de Pasti a lui 1847.
Domnia lui a suferit din cauza influentei covârsitoare a Rusiei.
Concesia minelor data rusului Trandafiloff, produce mari nemultumiri, iar adunarea tarii o anuleaza. Bibescu insa, suspenda adunarea "pentru rele aplicari si gândiri".
La fel de rau a fost primita incercarea lui de a introduce limba franceza ca limba de predare in scolile superioare.
Revolutia Franceza de la 1848, se repercuteaza si in Bucuresti. Dupa citirea Proclamatiei de la Islaz (9 iunie), ea este impusa si domnitorului la Bucuresti.
Bibescu a fost indecis, nu a trecut nici de partea revolutiei si nici nu a inabusit-o, astfel incât este nevoit sa abdice la 13/25 iunie 1848 si sa paraseasca tara plecând in Transilvania.
     14 iun. 1848 - 28 iul. 1848
     Guvernul revolutionar provizoriu
Si cita "parada" s-a facut la scoala de credeai ca a durat un secol.
     28 iul. 1848 - 13 sep. 1848
     Locotenenta domneasca
     sep. 1848 - iun. 1849
     Caimacam:Constantin Cantacuzino
     oct. 1853 - iul. 1854
     Administratie militara rusa
Multa frica au mai avut de noi si rusii si turcii si habsburgii. Turcilor le-a trecut. Celorlalti inca le tremura... chilotii.
     iul. 1854 - aug. 1854
     Administratie militara turca
     aug. 1854 - mar. 1856
     Administratie militara austriaca
     sep. 1854 - iun. 1856

     Barbu Stirbei
Barbu Stirbei este fratele domnitorului Gheorghe Bibescu, fiul lui Dimitrie Bibescu si al Ecaterinei Vacarescu.
Fiind fiul unei boieroaice Vacarescu era ruda cu iubita Principelui Mostenitor, Ferdinand. Regina Elisabeta alesese perfect viitoarea regina dar n-a vrut-o boierimea.
Fiul sau, Barbu, a fost amantul reginei Maria. Daca verisoara nu e buna de regina, arunci regina e buna de amanta.
A fost adoptat de bogatul sau bunic, Barbu Stirbey, caruia i-a preluat numele. Dupa ce a studiat istoria si stiintele de stat la Paris (1817 - 1821), devine sub domnia lui Alexandru Ghica visternic (director al visteriei), pentru ca intre 1829 ?i 1847 sa ocupe alte functii importante in administratia publica.
Pe tron s-a dovedit a fi un domnitor prudent, activ si bun organizator. Greutatile pe care le-a avut de infruntat, erau: intretinerea armatei de ocupatie ruso-turce (sarcina ramasa si dupa Conventia de la Balta Liman din 1849) si sa faca fata puterii prea mari avute de comisarii extraordinari.
Abia in 1851, dupa ce tara se inglodase in datorii grele, a putut sa obtina retragerea ocupantilor.
Stirbei, prin economii si controlul sever al cheltuielilor, a reusit sa scada doua treimi din datoriile tarii si a gasit timp si mijloacele necesare chiar si pentru activitati constructive.
A ridicat teatrul din Bucuresti, a redeschis scolile inchise pe timpul Revolutiei de la 1848, a mai imbunatatit dispozitiile Regulamentului Organic cu privire la tarani.
Odata cu noua ocupatie ruseasca (octombrie 1853), s-a retras la Viena impreuna cu domnitorul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, de unde au fost rechemati amândoi (octombrie 1854) sa domneasca sub ocupa?ie austriaca.
Deoarece nu mai aveau deplina libertate de a actiona si se aflau sub tutela straina, au fost nevoiti sa accepte decizii controversate, cum ar fi neprimirea emigrantilor revolutionari in tara.
Cum rusii au pierdut razboiul Crimeei (1854 - 1856), Congresul de la Paris (1856) a luat protectoratul pe care il aveau asupra Principatelor Române, prin care, pe lânga primirea Basarabiei de Sud, obtinusera si dreptul de a se pronunta asupra soartei lor.
Imperiul Otoman, care era invitat sa convoace adunari in ambele principate sub numele de Divanuri ad-hoc, nu le-a mai prelungit domnia celor doi principi (care erau numiti pe o perioada de sapte ani, iar termenul expira chiar in 1856), acestia fiind adepti ai unirii celor doua principate.
La scoala ni s-a spus ca domnitorii erau impotriva unirii si ca popolu' a facut unirea si a numit un militar sarac in fruntea lui, a popolulu'. In locul lor au fost numiti caimacami care sa prezideze hotarârile poporului.
I' AUZI BRIUL, TRECE RIUL, cum nu le-o fi rusine sa scrie asemenea cuvinte: hotaririle poporului. Ce va spuneam!!!!Caimacamii erau fosti domnitori. Wikipedia copie din cartea de istorie comunista. Hahaha!!!!
     iun. 1856 - oct. 1858
     Caimacam: Alexandru D. Ghica
     oct. 1858 - ian. 1859
     Caimacami: Ioan Manu, Emanoil Baleanu, Ioan Al.Filipide
     24 ian. 1859
     Alexandru Ioan Cuza