Mindrie si Prejudecata - Partea XIV de Jane Austen publicat la 21.11.2013
Mindrie si Prejudecata - Partea XIV
     Capitolul LVI
     Intr-o dimineata, cam la o saptamina dupa ce se hotarise logodna dintre Bingley si Jane, in timp ce el si doamnele din familia Bennet se aflau impreuna in sufragerie, clinchetul unei trasuri le indrepta atentia spre fereastra si zarira un cupeu tras de patru cai, inaintind in lungul aleii. Era prea devreme pentru vizite si, in afara de asta, echipajul nu parea sa fie al nici unuia dintre vecinii lor.
Erau cai de posta; si atit cupeul, cit si livreaua servitorului care il preceda calare, nu le erau cunoscute.
Cum era totusi sigur ca venea cineva la ei, Bingley o convinse pe domnisoara Bennet sa evite de a ramine sechestrati de vreun musafir nepoftit si sa se duca sa se plimbe impreuna prin gradina.
Plecara, iar celelalte trei doamne continuara sa se intrebe cine putea fi, pina ce usa fu data in laturi si musafirul intra.
Era Lady Catherine de Bourgh.

     Desigur ca se asteptau la o surpriza; dar uimirea lor depasi asteptarile si, cea a doamnei Bennet si a lui Kitty, desi musafirul le era cu totul necunoscut, a fost chiar mai mica decit cea resimtita de Elizabeth.
Intrase in camera cu un aer mai dezagreabil decit de obicei, nu raspunsese la salutul Elizabethei decit cu o imperceptibila inclinare a capului si luase loc, fara sa spuna un cuvint.
La intrarea senioriei sale, Elizabeth ii mentionase numele catre mama ei, desi nu fusese exprimata nici o dorinta de a se face prezentari. Doamna Bennet, toata numai uimire, totusi magulita sa aiba un oaspete de o asemenea importanta, a primit-o cu deosebita politete.
Dupa ce a stat citeva minute in tacere, aceasta i se adresa foarte teapan Elizabethei:
- Sper ca esti bine, sanatoasa, domnisoara Bennet. Doamna aceasta, presupun, este mama dumitale.
Elizabeth ii raspunse foarte scurt ca da.
- Si aceasta, presupun, este una dintre surorile dumitale.
- Da, doamna, raspunse doamna Bennet, incântata sa vorbeasca cu o doamna ca Lady Catherine. Este, dintre fetele mele, penultima. Cea mai mica dintre toate s-a maritat de curind, iar cea mai mare este undeva in parc, plimbindu-se cu un tinar care cred ca va deveni, in curind, unul dintre membrii familiei noastre.
- Aveti un parc foarte mic aici, i-o intoarse Lady Catherine dupa o mica tacere.
- E o nimica toata, cred, in comparatie cu Rosings, my lady, dar va asigur ca este mult mai mare decit al lui Sir William Lucas.
- Incaperea asta trebuie sa fie foarte nepotrivita pentru serile de vara; ferestrele dau de-a dreptul spre apus.
Doamna Bennet o asigura ca nu ramineau niciodata acolo dupa-amiaza si adauga:
- Pot sa-mi iau libertatea de a intreba pe senioria voastra daca domnul si doamna Collins sint bine?
- Da, foarte bine. I-am vazut alaltaieri seara.
Elizabeth se astepta acum s-o vada scotind o scrisoare de la Charlotte, acesta parindu-i-se singurul motiv probabil al vizitei sale. Dar nu aparu nici o scrisoare si ea ramase foarte nedumerita.
Doamna Bennet adresa, cu o mare politete, senioriei sale, rugamintea de a lua o gustare; dar Lady Catherine, foarte hotarita dar nu si foarte politicoasa, refuza sa ia ceva, dupa care, ridicindu-se, ii spuse Elizabethei:
- Domnisoara Bennet, pare sa fie un coltisor salbatic, destul de dragut, pe o latura a peluzei. M-ar bucura sa fac o plimbare acolo, daca mi-ai oferi compania dumitale.
- Du-te, draga mea, striga doamna Bennet, si condu pe senioria sa pe toate aleile. Cred ca ii va place coltisorul nostru retras.
Elizabeth asculta si fugi in camera ei pentru a-si lua umbreluta; apoi o conduse pe nobila doamna jos.
In timp ce treceau prin hol, Lady Catherine deschise usile de la sufragerie si salon, declarind, dupa o scurta cercetare, ca erau camere cuviincioase, dupa care isi continua drumul.
Cupeul ramase la usa si Elizabeth vazu ca inauntru se afla doamna de companie.

     Pasira tacute in lungul aleii cu pietris, care ducea spre padurice; Elizabeth era hotarita sa nu faca nici un efort pentru a lega o conversatie cu o persoana care se purta mai dezagreabil si mai insolent decit de obicei. "Cum de-am putut crede ca seamana cu nepotul sau?" isi spuse privindu-i chipul.
Imediat ce intrara in padurice, Lady Catherine incepu in felul urmator:
- Desigur, nu-ti vine deloc greu, domnisoara Bennet, sa intelegi motivul calatoriei mele aici. Propria dumitale constiinta trebuie sa-ti spuna de ce am venit.
Elizabeth o privi cu neprefacuta uimire.
- Va inselati, doamna; nu sint deloc in stare sa-mi dau seama care este prilejul pentru care am cinstea de a va vedea aci.
- Domnisoara Bennet, replica senioria sa pe un ton minios, ar trebui sa stii ca nu se glumeste cu mine. Dar oricit de lipsita de sinceritate ai hotarit dumneata sa fii, pe mine n-ai sa ma gasesti astfel. Firea mea a fost totdeauna renumita pentru sinceritate si franchete si, intr-o chestiune atit de importanta ca aceasta, cu siguranta ca nu-mi voi schimba felul de a fi.
Acum doua zile mi-a ajuns la ureche un zvon cit se poate de alarmant. Mi s-a spus ca nu numai sora dumitale este pe punctul de-a face o casatorie foarte avantajoasa, ci ca dumneata, ca domnisoara Elizabeth Bennet, dupa toate probabilitatile, se va uni curind dupa aceasta cu nepotul meu, cu propriul meu nepot, domnul Darcy. Cu toate ca stiu ca trebuie sa fie o minciuna sfruntata, cu toate ca lui nu-i pot face marea ofensa de a presupune ca e posibil sa fie adevarat, m-am hotarit sa pornesc incoace pentru a-ti face cunoscute simtamintele mele.
- Daca ati crezut ca este imposibil sa fie adevarat, replica Elizabeth, imbujorindu-se de uimire si dispret, ma mir ca v-ati deranjat sa veniti atit de departe. Ce si-ar fi putut propune senioria voastra cu acest demers?
- Sa insist ca imediat un astfel de zvon sa fie contrazis in mod public.
- Venirea dumneavoastra la Longbourn, pentru a ma vedea pe mine si familia mea, spuse Elizabeth cu raceala, va constitui mai curind o confirmare - daca, intr-adevar, exista un astfel de zvon.
- Daca! Pretinzi deci ca nu ai cunostinta de el! Nu a fost el lansat, in mod staruitor, chiar de dumneata? Nu ai cunostinta de raspindirea unui asemenea zvon?
- Nu am auzit niciodata ca ar circula.
- Si poti declara de asemeni ca nu are nici un temei?
- Nu am pretentia de a poseda o franchete egala cu a senioriei voastre. Domnia voastra puteti pune intrebari la care eu as putea sa nu doresc sa raspund.
- Asta nu se poate suporta. Domnisoara Bennet, insist sa mi se raspunda. Ti-a facut el, ti-a facut nepotul meu o cerere in casatorie?
- Senioria voastra a declarat ca lucrul acesta este imposibil.
- Asa ar trebui sa fie; trebuie sa fie asa, atita vreme cit are inca uzul ratiunii. Dar viclesugul si ademenelile dumitale au putut sa-l faca sa uite, intr-un moment de ratacire, ce-si datoreaza lui insusi si intregii sale familii. L-ai fi putut impinge la asta.
- Daca am facut-o, as fi ultima faptura care s-o marturisesca.
- Domnisoara Bennet, dumneata stii cine sint eu? N-am fost obisnuita cu un asemenea limbaj. Sint cea mai apropiata ruda pe care o are pe lume si am caderea sa-i cunosc preocuparile cele mai intime.
- Dar nu aveti caderea sa le cunoasteti pe ale mele; si o purtare ca aceea de fata nu ma va face, in nici un caz, sa fiu mai explicita.
- Da-mi voie sa ma fac bine inteleasa. Casatoria aceasta, la care ai indrazneala sa aspiri, niciodata nu va avea loc , nu, niciodata. Domnul Darcy este logodit cu fiica mea. Acum, ce ai de spus?
- Numai atit , ca daca este asa, nu puteti avea nici un motiv sa presupuneti ca-mi va face mie o cerere in casatorie.

     Lady Catherine sovai o clipa si apoi replica:
- Logodna dintre ei este de o natura foarte speciala. Au fost destinati unul altuia din copilarie. A fost dorinta speciala a mamei lui, ca si a mamei ei. Am facut planuri pentru unirea lor, de cind erau in leagan; si acum, cind dorinta ambelor surori ar putea sa se implineasca prin casatoria lor, acest lucru sa fie impiedicat de o tinara fata inferioara prin nastere, fara nici o greutate in societate si fara nici o legatura cu familia! Nu ai nici o consideratie pentru dorinta familiei sale, pentru logodna sa tacita cu domnisoara de Bourgh? Esti oare total lipsita de orice simt de buna-cuviinta si pudoare? Nu m-ai auzit spunind ca din primele ceasuri ale vietii lui a fost sortit verisoarei sale?
- Ba am auzit. Dar ce ma priveste pe mine? Daca nu exista nici o alta piedica la casatoria mea cu nepotul domniei voastre, desigur ca nu ma va retine faptul ca mama si matusa lui au dorit ca dinsul sa se insoare cu domnisoara de Bourgh. Ati facut amindoua atit cit ati putut, planuind aceasta casatorie. Realizarea ei depinde de altii. Daca domnul Darcy nu este legat de verisoara sa nici printr-o datorie de onoare, nici printr-o inclinatie, de ce nu poate face o alta alegere? Si daca eu sint cea aleasa, de ce sa nu-mi fie ingaduit sa-l accept?
- Deoarece onoarea, eticheta, prudenta, ba chiar interesul o interzic. Da, domnisoara Bennet, interesul: pentru ca sa nu te astepti sa fii luata in seama de familia sau prietenii lui, daca, in mod voit, lucrezi impotriva dorintelor tuturor. Vei fi criticata, dispretuita, ignorata de toti din jurul lui. Casatoria dumitale va constitui o rusine; numele nu va fi nici macar pomenit vreodata de nici unul dintre noi.
- Acestea sint mari nenorociri, replica Elizabeth. Dar sotia domnului Darcy trebuie sa aiba motive atit de extraordinare de fericire, izvorite in mod firesc din situatia ei incit, luind totul in consideratie, sa nu aiba da ce sa se plinga.
- Fata incapatinata, indaratnica! Mi-e rusine pentru dumneata! Asta ti-e recunostinta pentru atentia ce ti-am aratat, primavara trecuta? Nu-mi datorezi nimic pentru acest lucru? Sa stam jos. Trebuie sa intelegi, domnisoara Bennet, ca am venit aici cu hotarirea neclintita de a-mi atinge scopul; nu ma voi lasa deci abatuta de la realizarea lui. Nu sint obisnuita sa ma supun capriciilor nimanui. Nu obisnuiesc sa suport infringeri.
- Aceasta va face situatia actuala a senioriei voastre si mai jalnica; asupra mea insa, nu va avea nici un efect.
- Nu permit sa fiu intrerupta. Asculta-ma in tacere. Fiica si nepotul meu sint facuti unul pentru altul. Coboara, in linie materna, din aceeasi vita nobila; iar de partea tatalui, din familii respectabile, onorabile si stravechi, desi fara titluri de noblete. Averea lor, de ambele parti, este splendida. Sint sortiti unul altuia prin glasul fiecarui membru al caselor respective; si ce urmeaza sa-i desparta, pretentiile de parvenire ale unei tinere fete fara familie, fara relatii sau avere! Se poate suporta asa ceva? Dar nu trebuie, nu va fi suportat! Daca ti-ai cunoaste propriul dumitale interes, n-ar trebui sa doresti sa iesi din sfera in care ai fost crescuta.
- Prin casatoria mea cu nepotul domniei voastre n-as socoti ca ies din aceasta sfera. Dinsul este un gentilom, iar eu sint fiica unui gentilom; pina aici sintem egali.
- Adevarat. Esti fiica unui gentilom. Dar ce a fost mama dumitale? Ce sint unchii si matusile dumitale? Sa nu-ti imaginezi ca nu le cunosc situatia.
- Orice ar fi rudele mele, replica Elizabeth, daca nepotul domniei voastre nu are nimic impotriva lor, ei nu va pot interesa pe dumneavoastra.
- Spune-mi, odata pentru totdeauna, esti logodita cu dinsul?
Cu toate ca Elizabeth n-ar fi raspuns la aceasta intrebare, fie si numai pentru a nu o indatora pe Lady Catherine, ea nu putu raspunde, dupa o clipa de gindire, decit:
- Nu sint.
Lady Catherine paru multumita.
- Si vrei sa-mi promiti ca nu vei face niciodata un asemenea pas?
- Refuz sa fac o promisiune de acest fel.
- Domnisoara Bennet, sint revoltata si uimita. M-am asteptat sa gasesc o tinara femeie mai rezonabila. Dar nu te amagi cu gindul ca voi da vreodata inapoi. Nu voi pleca de aici pina ce nu-mi vei da asigurarea pe care o pretind de la dumneata.
- Iar eu, desigur, nu o voi da niciodata. Nimeni nu ma va intimida intr-atit, incit sa fac ceva irational. Senioria voastra doreste ca domnul Darcy sa se casatoreasca cu fiica domniei voastre; dar daca v-as da promisiunea dorita, lucrul acesta ar face oare casatoria lor mai probabila? Presupunind ca dinsul tine la mine, refuzul meu de a-l accepta l-ar face oare sa doreasca s-o ia pe verisoara lui? Ingaduiti-mi sa va spun, Lady Catherine, ca argumentele pe care le-ati adus in sprijinul acestei cereri extraordinare au fost tot atit de neserioase pe cit de nesocotita a fost si cererea. Va inselati total asupra caracterului meu daca va imaginati ca pot fi influentata de insistente ca acestea. Cit de mult ar incuviinta nepotul domniei voastre acest amestec in treburile sale, n-as putea-o spune, dar nu aveti, cu siguranta, nici un drept sa va amestecati intr-ale mele. Ma vad deci silita sa va rog sa nu mai fiu inoportunata pe aceasta tema.
- Nu te pripi, te rog. Nu am terminat inca. La obiectiunile asupra carora am insistat pina acum, mai am de adaugat inca una. Nu-mi sint necunoscute amanuntele fugii infame a celei mai mici dintre surorile dumitale. Stiu totul; stiu ca maritisul ei a fost o afacere cirpita, pe cheltuiala tatalui si a unchiului dumitale. Si o astfel de fata sa fie cumnata nepotului meu? Iar sotul ei, care este fiu administratorului defunctului sau parinte, sa-i fie cumnat? Cerule mare! Ce-ti trece prin gind? S-ar putea ca umbrele de la Pemberley sa fie astfel pingarite?
- Acum nu mai puteti avea nimic sa-mi spuneti, raspunse Elizabeth plina de resentimente. M-ati insultat in toate felurile posibile. Trebuie sa va rog sa-mi ingaduiti sa ma intorc in casa.
     Si cu aceste vorbe, se ridica. Lady Catherine se ridica si dinsa si revenira catre casa. Senioria sa era extrem de enervata.
- N-ai deci nici o consideratie pentru cinstea si reputatia nepotului meu! Fata egoista si lipsita de simtire! Nu tii seama ca inrudirea cu dumneata trebuie sa-l dezonoreze in ochii tuturor?
- Lady Catherine, nu mai am nimic de spus. Imi cunoasteti sentimentele.
- Esti hotarita deci sa-l iei?
- N-am spus deloc asa ceva. Sint hotarita numai sa actionez asa cum, dupa parerea mea, voi putea fi fericita, fara a tine seama de dumneavoastra sau de oricare alta persoana atit de total straina de mine.
- Prea bine. Refuzi deci sa ma indatorezi. Refuzi sa asculti de imperativele datoriei, onoarei si recunostintei.Esti hotarita sa-l dezonorezi in ochii tuturor prietenilor sai si sa faci din, el obiectul de dispret al lumii.
- Nici datoria, nici onoarea, nici recunostinta, replica Elizabeth, nu au nimic a-mi impune in cazul de fata. Nici un principiu de acest fel nu ar fi violat prin casatoria mea cu domnul Darcy. Iar in privinta resentimentelor familiei sale, sau a indignarii lumii intregi: daca familia ar fi nemultumita de insuratoarea lui cu mine, acest lucru nu mi-ar produce nici un moment de suparare; si lumea, in general, va avea prea multa minte ca sa participe la acest dispret.
- Va sa zica asa gindesti dumneata! Asta este hotarârea, dumitale definitiva! Foarte bine. Voi sti acum ce trebuie sa fac. Sa nu-ti inchipui, domnisoara Bennet, ca iti vei satisface vreodata ambitia. Am venit sa te incerc. Am sperat sa te gasesc rezonabila; dar, fii sigura, imi voi urmari scopul.
     In felul acesta vorbi Lady Catherine pina ce ajunsera linga portita cupeului, unde, intorcindu-se grabnic pe loc, adauga:
- Nu-mi iau ramas bun de la dumneata, domnisoara Bennet. Nu ii trimit complimente mamei dumitale. Nu meriti astfel de atentie. Sint cit se poate de nemultumita.
Elizabeth nu raspunse nimic; si, fara sa incerce s-o convinga pe senioria sa sa pofteasca in casa, intra numai ea, linistita.
In timp ce urca scarile, auzi cupeul departindu-se. Mama ei o astepta la usa budoarului, nerabdatoare s-o intrebe de ce Lady Catherine nu voise sa vina iarasi inauntru si sa se odihneasca.
- N-a dorit asta, raspunse fiica sa, a dorit sa plece.
- E o femeie foarte fina. Si faptul ca ne-a facut o vizita este fantastic de politicos, deoarece a venit, cred, ca sa ne spuna ca familia Collins este bine. Se duce undeva, probabil, si-asa, trecind prin Meryton, s-a gindit sa profite si sa vina sa te vada. Presupun ca nu a avut ceva anume sa-ti spuna, Lizzy.
Aici, Elizabeth fu silita sa recurga la o mica minciuna; caci ii era cu neputinta sa marturiseasca ce discutase cu Lady Catherine.
     Capitolul LVII
     Aceasta vizita extraordinara o zvirli pe Elizabeth intr-o mare tulburare care nu putu fi usor invinsa si, ore in sir, nu fu in stare sa se gindeasca la altceva. Se parea ca Lady Catherine isi daduse intr-adevar osteneala de a veni de la Rosings cu scopul unic de a rupe presupusa ei logodna cu domnul Darcy.
Planul fusese, cu siguranta, rezonabil; dar Elizabeth nu-si putu inchipui de unde pornise acest zvon, pina ce nu-si aminti ca Darcy era prietenul intim al lui Bingley si ea, sora Janei, ceea ce fusese de ajuns pentru a sugera aceasta idee, atunci cind asteptarea unei casatorii ii facea pe toti nerabdatori s-o vada si pe a doua.
Ea insasi nu uitase ca prin casatoria surorii sale ei urmau sa fie mai des impreuna.
Si vecinii de la Lucas Lodge deci (caci prin comunicarile lor cu familia Collins, conchise ea, zvonul ajunsese la urechile Lady-ei Catherine) nu facusera decit sa prezinte drept lucru aproape cert si imediat ceea ce dinsa nadajduia sa fie cu putinta cindva, in viitor.
Cumpanind insa cuvintele Lady-ei Catherine, Elizabeth nu se putu impiedica sa nu se simta nelinistita in privinta consecintelor probabile, daca senioria va persevera in interventia ei.
Din cele ce spusese in legatura cu hotarârea de a-i impiedica sa se casatoreasca, Elizabeth deduse ca dinsa intentiona, desigur, sa se adreseze nepotului; si cam cum ar lua el o asemenea expunere a relelor legate de o casatorie cu dinsa, Elizabeth nu indraznea sa prevada.
Nu stia exact cit tinea la matusa lui si nici cit de mult se lasa influentat de rationamentele ei, dar era firesc sa presupuna ca avea o parere mai inalta despre senioria sa decit putea avea ea; si era sigur ca, insirindu-i dezavantajele legate de o casatorie cu cineva ale carei rude apropiate erau atit de nepotrivite cu propriile lui rude, matusa ii va atinge coarda cea mai simtitoare.
Data fiind ideea lui despre demnitate, va simti probabil ca argumentele, care Elizabeth-ei i se parusera slabe si ridicole, contineau mult bun-simt si o judecata sanatoasa.
Daca inainte el avusese sovaieli in privinta a ceea ce trebuie sa faca, si probabil ca avusese deseori, sfatul si rugamintea unei rude atit de apropiate puteau sa-i spulbere orice indoiala si sa-l hotarasca, pe loc, sa fie fericit atit cit il putea face o demnitate fara pata.
In acest caz, nu se va mai intoarce. S-ar putea ca Lady Catherine sa-l vada in trecerea ei prin oras; iar promisiunea facuta lui Bingley de a reveni la Netherfield sa nu mai fie respectata.
"Prin urmare, daca prietenul lui va primi peste citeva zile un cuvint de scuza pentru ca nu-si poate tine promisiunea, isi spuse Elizabeth, voi sti ce trebuie sa inteleg.
Voi renunta atunci la orice nadejde, la orice dorinta de statornicie din partea lui. Daca se multumeste numai sa ma regrete, cind ar fi putut obtine iubirea si mina mea, voi inceta repede de tot sa-l regret".
Mare a fost surpriza celorlalti din familie cind au auzit cine ii vizitase; dar au trebuit sa se multumeasca cu acelasi fel de presupuneri care linistisera si curiozitatea doamnei Bennet, iar Elizabeth fu scutita de multa siciiala pe aceasta tema.
     A doua zi de dimineata, pe cind cobora, o intimpina tatal ei care iesise din biblioteca tinind o scrisoare in mina.
- Lizzy, spuse el, voiam sa te caut. Vino in camera.
Ea il urma acolo; si curiozitatea de a afla ce avea dinsul sa-i spuna era marita de presupunerea ca trebuia sa fie ceva in legatura cu scrisoarea aceea.
Ii fulgera prin minte gindul ca putea fi de la Lady Catherine si reflecta, plina de neliniste, la toate explicatiile pe care trebuia sa le dea.
Il urma pe tatal ei pina linga camin, unde se asezara.
Atunci el spuse:
- Azi-dimineata am primit o scrisoare care m-a uimit peste masura. Cum te priveste mai ales pe tine, ar trebui sa-i cunosti cuprinsul.
N-am stiut ca am doua fete gata sa se marite.
Da-mi voie sa te felicit pentru o cucerire foarte importanta.
Singele navali in obrajii Elizabethei, fiind pe data convinsa ca era o scrisoare de la nepot si nu de la matusa; si nu stia daca sa fie foarte multumita pentru faptul ca el se explica, sau jignita ca scrisoarea nu ii fusese adresata mai curind ei, direct, cind domnul Bennet urma:
- Pari a sti despre ce e vorba. Tinerele fete au o mare perspicacitate in chestiuni de acest fel; cred insa ca pot desfide chiar si subtilitatea ta; n-ai sa fii in stare sa descoperi numele adoratului tau.
Scrisoarea este de la domnul Collins.
- De la domnul Collins? Si ce poate avea el de spus?
- Ceva foarte potrivit, desigur. Incepe cu felicitarile pentru apropiata cununie a fiicei mele celei mai mari, de care a fost, se pare, informat de unul dintre blinzii si birfitorii Lucas.
N-am sa ma joc cu nerabdarea ta, citindu-ti ce spune, in acest punct.
Ceea ce te priveste suna precum urmeaza:
Dupa ce v-am prezentat sincere felicitari din partea doamnei Collins si a mea insumi, pentru acest fericit eveniment, dati-mi voie sa adaug o mica lamurire pe tema altui eveniment de care am fost incunostintati, din aceeasi sursa.
Fiica dumneavoastra Elizabeth, se presupune, nu va mai purta multa vreme numele de Bennet, dupa ce sora sa mai mare va fi renuntat la el; si partenerul ales de destin pentru dinsa poate fi privit, pe buna dreptate, ca una dintre cele mai ilustre personalitati din tara aceasta.
- Poti, Lizzy, sa ghicesti, la cine face aluzie?
Acest tinar domn este daruit, intr-un mod special, cu tot ceea ce o inima de muritor poate sa doreasca mai mult, splendide proprietati, neamuri de vita nobila si o mare influenta.
Totusi, in ciuda tuturor acestor tentatii, dati-mi voie sa va atrag atentia, atit dumneavoastra cit si verisoarei Elizabeth, asupra relelor la care va puteti expune printr-o acceptare pripita a cererii acestui domn, cerere de care ati fi desigur ispititi sa profitati imediat.
- Ai idee, Lizzy, cine e acest domn? Dar iese si asta acum.
Motivul pentru care va pun in garda este precum urmeaza: avem ratiuni sa credem ca matusa sa, Lady Catherine de Bourgh, nu priveste aceasta casatorie cu ochi buni.
- Domnul Darcy, vezi, el este omul!
Hai, Lizzy, cred ca esti intr-adevar surprinsa.
Ar fi putut sa pescuiasca el, sau Lucasii, in cercul cunostintelor noastre vreun barbat al carui nume sa faca in mod mai desavirsit dovada minciunii pe care o difuzeaza?
Domnul Darcy, care nu se uita niciodata la vreo femeie, decit pentru a-i gasi un cusur si care, probabil, nu s-a uitat in viata lui la tine! E splendid!
Elizabeth incerca sa faca haz impreuna cu tatal ei, dar nu fu in stare sa schiteze decit un suris foarte silnic.
Niciodata umorul lui nu-si alesese o tinta mai putin placuta pentru ea.
- Nu te amuza?
- Oh, da. Citeste, te rog, mai departe.
Dupa ce, seara trecuta, am pomenit senioriei sale de probabilitatea acestei casatorii, dinsa, indata, cu obisnuita sa condescendenta, a spus ceea ce simtea cu aceasta ocazie; si atunci s-a vazut limpede ca, avind unele obiectii impotriva familiei verisoarei mele, nu-si va da niciodata consimtamintul la ceea ce domnia sa numeste o casatorie atit de dezonoranta.
Am considerat ca este de datoria mea s-o incunostintez pe verisoara mea, in cea mai mare graba, despre acest lucru, pentru ca dinsa si nobilul sau admirator sa stie cum stau si sa nu se pripeasca in nici un caz cu o casatorie care nu a primit incuviintarea necesara.
Domnul Collins mai adauga: Ma bucur sincer ca trista intimplare cu verisoara mea Lydia a fost atit de bine musamalizata si sint mihnit numai ca faptul de a fi trait impreuna, inainte de casatorie, este atit de general cunoscut.
Nu trebuie totusi sa trec peste indatoririle legate de pozitia mea, sau sa ma abtin de a-mi marturisi uimirea, aflind ca ati primit tinara pereche in casa dumneavoastra, imediat dupa ce s-au casatorit. A fost o incurajare la viciu; si daca eu as fi vicar la Longbourn, m-as fi opus cu toata strasnicia la asa ceva, in calitate de crestin trebuia desigur sa-i iertati, dar nu sa permiteti sa apara vreodata in fata dumneavoastra sau sa se pomeneasca numele lor in auzul dumneavoastra.
- Asta este ideea lui despre iertarea crestineasca!
Restul scrisorii este numai in legatura cu situatia scumpei lui Charlotte si cu sperantele pe care le are in legaturi cu dobândirea unei tinere ramuri de maslin.
Dar, Lizzy, arati de parca nu te-ai fi amuzat. Nu ai de gind sa faci pe domnisoara, sper, si sa pretinzi ca esti jignita de un zvon fara noima. Pentru ce altceva traim decit sa petrecem pe socoteala vecinilor si sa ridem de ei, la rindul nostru?
- Oh, exclama Elizabeth. Sint grozav de amuzata. Dar este atit de ciudat!
- Da, asta face totul atit de amuzant. Daca ar fi ales pe oricine altul, n-ar fi fost nimic; dar perfecta lui indiferenta si antipatia ta acuta face totul atit de incintator de absurd!
Oricita oroare am de scris, n-as renunta la corespondenta mea cu domnul Collins, pentru nimic in lume. Nu, cind citesc o scrisoare de-a lui nu ma pot stapini sa nu-l prefer chiar si lui Wickham, cu toata pretuirea ce-o am pentru insolenta si ipocrizia ginerelui meu.
Si te rog, Lizzy, ce-a spus Lady Catherine despre acest zvon? A venit ea sa-si refuze consimtamintul?
La aceasta intrebare, fiica sa raspunse doar rizind; si cum intrebarea fusese pusa fara cea mai mica suspiciune, ea nu se simti mihnita cind dinsul o repeta.

     Elizabeth nu fusese niciodata mai incurcata decit acum, cind incerca sa-si disimuleze sentimentele. Trebuia sa rida, cind ii venea mai mult sa plinga.
Tatal ei o indurerase, in modul cel mai crud, cu cele ce spusese despre indiferenta domnului Darcy; si nu putu decit sa se mire de aceasta lipsa de patrundere din partea lui, sau sa se teama ca, poate, in loc ca dinsul sa fi observat prea putin, sa nu-si fi inchipuit ea prea mult.
     Capitolul LVIII
     In loc sa primeasca vreo scrisoare de scuze de la prietenul lui, asa cum se cam asteptase Elizabeth, Bingley, dimpotriva, veni la Longbourn insotit de Darcy, nu multe zile dupa vizita Lady-ei Catherine.
Domnii sosira devreme si, inainte ca doamna Bennet sa aiba timp sa-i spuna domnului Darcy ca o vazusera pe matusa lui, lucru de care fiica ei se ingrozea, Bingley, dorind sa ramina singur cu Jane, propuse sa iasa cu totii la plimbare.
Toata lumea a fost de acord. Doamna Bennet nu obisnuia sa mearga pe jos, Mary nu putea niciodata sa-si faca timp, dar ceilalti cinci pornira impreuna.
Totusi Bingley si Jane ii lasara pe toti sa le-o ia inainte. Ei ramasera in urma in timp ce Elizabeth, Kitty si Darcy trebuira sa se amuze intre ei.
Nu s-a vorbit insa decit foarte putin: Kitty era prea speriata de el pentru a vorbi; Elizabeth lua in secret o hotarire disperata si poate ca si dinsul facea acelasi lucru.
Pornira inspre Lucas Lodge, deoarece Kitty dorea sa-i faca o vizita Mariei; si, cum Eiizabeth nu credea ca este oportun sa mearga cu totii, cind Kitty ii parasi, ea continua cu indrazneala sa mearga mai departe, numai cu el.
Acum venise momentul sa-si puna in aplicare hotarirea; si, profitind de curajul pe care-l simtea in clipa aceea, spuse imediat:
- Domnule Darcy, sint o faptura foarte egoista si, de dragul de a-mi linisti propriile mele simtaminte, nu tin seama cit de mult le-as putea rani pe ale dumneavoastra.
Nu ma pot opri sa nu va multumesc pentru bunatatea fara precedent pe care ati avut-o pentru biata mea sora. Chiar din clipa cind am aflat acest lucru, am dorit din tot sufletul sa va marturisesc toata recunostinta de care sint insufletita. Daca si restul familiei mele ar cunoaste adevarul, n-as fi nevoita sa va exprim numai gratitudinea mea.
- Regret, spuse Darcy pe un ton surprins si emotionat, regret nespus de mult ca ati fost incunostintata despre un lucru care - vazut intr-o lumina gresita - v-a putut stinjeni. Nu am crezut ca se poate avea atit de putina incredere in doamna Gardiner.
- Nu trebuie s-o acuzati pe matusa mea. O vorba necugetata a Lydiei m-a facut, intii, sa aflu ca ati fost amestecat in aceasta chestiune; si, desigur, n-am putut avea liniste pina ce n-am cunoscut amanuntele.
Dati-mi voie sa va multumesc din nou, in numele intregii mele familii, pentru generoasa intelegere care v-a facut sa va dati atita osteneala si sa indurati atitea umilinte pentru a da de urma lor.
- Daca doriti sa-mi multumiti, replica Darcy, s-o faceti numai in numele dumneavoastra. Nu voi incerca sa neg ca, la celelalte motive care m-au indemnat, s-a adaugat dorinta de a va sti fericita. Dar familia dumneavoastra nu-mi datoreaza nimic. Oricit de mult o respect, cred ca m-am gindit numai la dumneavoastra.

     Elizabeth era prea stinjenita pentru a spune ceva.
Dupa o scurta pauza, tovarasul ei de plimbare adauga:
Sinteti prea generoasa pentru a glumi cu mine. Daca sentimentele dumneavoastra sint inca ceea ce erau in aprilie trecut, spuneti-mi-o imediat. Dragostea si dorintele mele sint neschimbate; dar, un cuvint din partea dumneavoastra ma va reduce la tacere pe acest subiect, pentru totdeauna.
Elizabeth, simtind cit e de stinjenit si de nelinistit, se stradui sa vorbeasca si ii dadu a intelege imediat, desi nu prea curgator, ca sentimentele ei suferisera o schimbare atit de substantiala, din perioada la care se referea dinsul, incit o faceau sa-i primeasca asigurarile cu recunostinta si bucurie.
Fericirea provocata de acest raspuns fu probabil ceva ce nu mai simtise el niciodata pina atunci; si, cu acest prilej, se exprima cu tot atita emotie si caldura ca orice om indragostit nebuneste.
Daca Elizabeth ar fi fost in stare sa-i intilneasca privirea, ar fi putut vedea cit de bine ii sedea expresia de sincera incintare ce se raspindise pe chipul lui; dar, cu toate ca nu putea privi, putea asculta; si Darcy ii vorbi despre sentimente care, demonstrindu-i ce insemna ea pentru el, faceau ca dragostea lui sa fie clipa de clipa mai pretioasa.
Continuau sa mearga fara sa stie incotro. Prea erau multe de gindit, multe de spus, multe de simtit pentru a mai putea fi atenti la altceva.
Elizabeth afla curind ca intelegerea lor de acum se datora eforturilor matusii lui; aceasta intr-adevar ii facuse o vizita cind trecuse prin Londra si ii vorbise despre calatoria ei la Longbourn, despre motivul acestei calatorii si despre convorbirea avuta cu Elizabeth, staruind cu emfaza asupra fiecarei expresii a tinerei fete ce dovedea, dupa conceptia senioriei sale siguranta de sine si indaratnicie, avind convingerea ca o asemenea relatare trebuia s-o ajute sa obtina de la nepotul ei promisiunea pe care ea refuzase sa i-o dea.
Dar, din nefericire pentru senioria sa, efectul fusese exact contrar.
- M-a invatat sa sper asa cum nu-mi ingaduisem sa sper vreodata pina acum, spuse Darcy. Va cunosteam firea de ajuns pentru a fi convins ca, daca ati fi fost absolut si irevocabil impotriva mea, i-ati fi spus-o matusii mele deschis, cu franchete.
Elizabeth ii raspunse imbujorindu-se si rizind:
- Da, imi cunoasteti de ajuns franchetea pentru a ma crede capabila de acest lucru. Dupa ce v-am jignit in fata atit de groaznic, nu puteam avea scrupule sa va jignesc si fata de toate rudele dumneavoastra.
- Ce ati spus despre mine, care sa nu fi meritat? Caci, desi acuzatiile dumneavoastra erau gresit intemeiate, pornind de la premise eronate, purtarea mea fata de dumneavoastra, la vremea aceea, merita cea mai severa dojana. Era de neiertat. Nu ma pot gindi la ea fara oroare.
- Nu ne vom certa pentru partea cea mai mare de vina din seara aceea, spuse Elizabeth. La o cercetare atenta, comportarea nici unuia dintre noi nu a fost ireprosabila, dar de atunci, sper ca am cistigat ambii in politete.
- Nu ma pot impaca atit de usor cu mine insumi. Amintirea celor ce-am spus atunci, a purtarii mele, a tonului, a expresiilor folosite in tot acel timp mi-a fost luni de zile si imi este si acum nespus de dureroasa. Nu voi uita niciodata mustrarea dumneavoastra atit de oportuna: "Daca v-ati fi purtat ca un gentilom...". Acestea au fost cuvintele dumneavoastra. Nu puteti sti, cu greu daca va puteti inchipui, cit m-au torturat; desi, trebuie s-o marturisesc, a trecut un timp pina ce am devenit destul de rezonabil pentru a recunoaste cit de intemeiate erau.
- Eram, desigur, foarte departe de a ma astepta ca vorbele mele sa faca o impresie atit de puternica. Nici un moment nu mi-am inchipuit ca vor fi resimtite in felul acesta.
- Nu-mi vine greu s-o cred. Erati atunci convinsa ca sint lipsit de orice fel de sentiment omenesc , sint sigur ca asa credeati. Nu voi uita niciodata expresia pe care ati avut-o cind mi-ati spus ca nu as fi putut sa ma adresez dumneavoastra in vreun mod care sa va faca sa ma acceptati.
- Oh, nu repetati ceea ce am spus atunci! Aceste amintiri nu-s deloc potrivite. Va asigur ca e mult de cind ma simt rusinata pina in adincul inimii din cauza lor.
Darcy pomeni de scrisoarea lui.
- V-a facut, intreba el, v-a facut continutul ei sa va schimbati repede parerea despre mine? Dupa ce ati citit-o ati acordat vreo incredere celor cuprinse in ea?
Elizabeth ii explica efectul ce-l avusese asupra ei si cum ii disparusera, treptat, toate prejudecatile impotriva lui.
- Stiam, spuse el, ca ceea ce-am scris trebuia sa va mihneasca, dar era necesar s-o fac. Sper ca ati distrus scrisoarea. Era o parte, in special inceputul; m-as ingrozi daca l-ati putea citi din nou. Imi amintesc unele expresii care ar putea, pe buna dreptate, sa va faca sa ma uriti.
- Scrisoarea va fi desigur arsa daca credeti ca este absolut esential pentru pastrarea stimei mele; dar, cu toate ca avem amindoi motive sa credem ca parerile mele nu sint total inalterabile, ele nu se schimba, sper, atit de usor cum vrea sa insinueze teama dumneavoastra.
- Cind am scris scrisoarea aceea, replica Darcy, credeam ca sint calm si cu singe rece; dar de atunci m-am convins ca o scrisesem intr-o stare de spirit de groaznica inversunare.
- Scrisoarea a fost inceputa astfel, dar nu a fost terminata in acelasi fel. Incheierea ei este caritatea insasi. Dar nu va mai ginditi la scrisoare. Sentimentele persoanei care a scris-o si ale aceleia care a primit-o sint acum atit de profund diferite de ceea ce erau atunci, incit toate lucrurile neplacute in legatura cu ea trebuie uitate.
Trebuie sa invatati nitel din filozofia mea: "Gindeste-te la trecut numai in masura in care amintirea lui iti aduce bucurie".
- Nu pot sa accept nici o filozofie de acest fel. Amintirile dumneavoastra trebuie sa fie atit de curate si fara repros, incit multumirea ce izvoraste din ele nu tine de filozofie ci, ceea ce este mult mai bine, dintr-o totala ignorare a raului. Cu mine insa nu e asa. Vin pe nepoftite amintiri dureroase care nu pot, nu trebuie sa fie respinse.
Am fost toata viata un egoist, in practica, desi nu in principii. Cind eram copil, am fost invatat ce este drept, dar n-am fost invatat sa-mi indrept caracterul. Mi-au fost recomandate principii bune, dar am fost lasat sa le aplic intr-un spirit plin de mindrie si infumurare.
Din nenorocire, fiu unic (ani indelungati unicul copil), am fost rasfatat de parintii mei care, desi buni (tatal meu in special, chintesenta de bunavointa si amabilitate), au ingaduit, au incurajat, aproape ca m-au invatat sa fiu egoist si dominator, sa nu-mi pese de nimeni in afara de cercul meu familial, sa am o parere mediocra despre tot restul lumii, sa doresc, cel putin, sa am o parere mediocra despre inteligenta si valoarea celorlalti, in comparatie cu inteligenta si valoarea mea.
Asa am fost de la opt la douazeci si opt de ani; si asa as fi putut sa fiu inca, daca nu ati fi fost dumneavoastra, prea scumpa si fermecatoare Elizabeth! Cit de mult va datorez! Mi-ati dat o lectie, la inceput intr-adevar dura, dar cit de folositoare! Prin dumneavoastra am invatat sa fiu modest.
Am venit in fata dumneavoastra absolut convins ca voi fi acceptat. Mi-ati aratat cit de neindestulatoare erau toate pretentiile mele de a multumi o femeie demna de a fi multumita.
- Erati deci convins ca va voi accepta?
- Intr-adevar, eram. Ce veti crede despre vanitatea mea? Am crezut ca doriti, ca asteptati omagiile mele.
- Comportarea mea trebuie sa fi fost de vina, dar nu in mod intentionat, va asigur. N-am avut niciodata intentia de a va deceptiona, dar starea mea de spirit ma poate face adesea sa cad in greseala. Cit trebuie sa ma fi urit dupa seara aceea!
- Sa va urasc! Am fost minios probabil, in primul moment; dar imediat minia a inceput sa ia o alta directie.
- Aproape ca ma tem sa va intreb ce ati crezut despre mine cind ne-am intilnit la Pemberley. M-ati dezaprobat pentru ca venisem acolo?
- Nu, cu adevarat nu; n-am fost decit surprins.
- Surpriza dumneavoastra nu o putea intrece pe a mea, cind am vazut ca imi dadeati atentie. Constiinta imi spunea ca nu meritam sa fiti prea politicos cu mine si marturisesc ca nu m-am asteptat sa primesc mai mult decit mi se cuvenea.
- Scopul meu, atunci, raspunse Darcy, a fost sa va arat, prin orice amabilitate ce-mi statea in putere, ca nu eram atit de mic la suflet incit sa fiu suparat pentru trecut; si speram sa obtin iertarea dumneavoastra, sa diminuez reaua impresie pe care v-o lasasem, dovedindu-va ca mustrarile dumneavoastra au avut efect.
Cit de curind se vor fi ivit si alte dorinte, cu greu as putea-o spune dar, presupun, cam la o jumatate de ora dupa ce v-am revazut.
I-a vorbit apoi despre incintarea Georgianei, dupa ce se cunoscusera, si despre dezamagirea ei din cauza intreruperii bruste a relatiilor lor; ajungindu-se astfel cu discutia in mod firesc la cauza intreruperii.
Elizabeth afla atunci ca mai inainte de a fi parasit hanul el se si hotarise sa plece din Derbyshire, imediat dupa ea, ca s-o caute pe Lydia, si ca daca fusese grav si ingindurat asta se datora doar preocuparilor legate, inevitabil, de un asemenea scop.
Elizabeth isi exprima din nou recunostinta, dar era un subiect prea dureros pentru amindoi ca sa mai staruie asupra lui.
     Dupa ce mersera la voia intimplarii vreo citeva mile, prea ocupati pentru a-si da seama de acest lucru, uitindu-se la ceas descoperira, in sfirsit, ca era timpul sa se intoarca acasa.
- Ce-or fi devenit domnul Bingley si Jane? fu exclamatia care aduse in discutie cazul lor.
Darcy era incintat de logodna lor; prietenul lui i-o adusese la cunostinta din primul moment.
- Trebuie sa va intreb daca v-a surprins, spuse Elizabeth.
- Nicidecum. Cind am plecat, simtisem ca era pe cale de a se intimpla curind.
- Acesta e un fel de a spune ca primise invoirea dumneavoastra. Am ghicit acest lucru. Si, desi el avu o exclamatie de protest la auzul cuvintului folosit, ea era sigura ca probabil asa se petrecuse.
- In seara de dinaintea plecarii mele la Londra, spuse el, i-am facut o marturisire pe care cred ca ar fi trebuit sa i-o fi facut cu mult inainte. I-am povestit despre toate cele intimplare, care au facut ca amestecul meu in treburile lui personale sa fie o impertinenta si o absurditate. A fost uluit. Nu avusese niciodata nici cea mai slaba banuiala.
I-am mai spus, in plus, ca eram convins ca ma inselasem presupunind, asa cum facusem, ca sora dumneavoastra nu simtea nimic pentru el; si cum am putut usor sa-mi dau seama ca dragostea lui pentru ea era neschimbata, nu am avut nici o indoiala ca vor fi fericiti impreuna.
     Elizabeth nu-si putu stapini un suris constatind usurinta cu care isi dirija prietenul.
- I-ati vorbit din propria dumneavoastra convingere cind i-ati spus ca sora mea il iubeste, il intreba ea, sau numai dupa cele ce v-am relatat eu primavara trecuta?
- Din propria mea convingere. Am urmarit-o de aproape in timpul celor doua vizite pe care le-am facut acum in urma aici si m-am convins de dragostea ei.
- Si certitudinea dumneavoastra l-a convins imediat si pe el? - Da. Bingley este, fara nici o afectare, modest.
Neincrederea in sine l-a impiedicat sa se bazeze pe propriul sau discernamint intr-un caz atit de serios, iar increderea in judecata mea a facut totul mai usor. M-am simtit obligat sa-i marturisesc un lucru care, pentru un timp, si nu fara dreptate, l-a vexat. Nu mi-am putut ingadui sa-i ascund ca sora dumneavoastra fusese iarna trecuta, timp de trei luni, la oras, ca am stiut asta si nu i-am spus-o intentionat. S-a infuriat, dar furia lui, sint convins, nu a durat mai mult decit pina in clipa cind i-au pierit indoielile in privinta sentimentelor surorii dumneavoastra. Acum m-a iertat din toata inima.
Tare ar mai fi dorit Elizabeth sa remarce ca domnul Bingley era un prieten dintre cei mai incintatori , atit de usor de condus, incit n-avea pereche; dar se infrina. Isi aminti ca el mai trebuia inca sa invete sa se lase ironizat, dar era cam prea devreme pentru a se face inceputul.
Comentind anticipat fericirea lui Bingley care, desigur, nu putea fi depasita decit de propria lui fericire, Darcy continua conversatia pina ce au ajuns acasa. In hol s-au despartit.