Mindrie si Prejudecata - Partea XV de Jane Austen publicat la 21.11.2013
Mindrie si Prejudecata = Partea XV
     Capitolul LIX
     - Draga Lizzy, pe unde te-ai plimbat? o intreba Jane pe Elizabeth in clipa cind aceasta intra in camera; toti ceilalti ii pusera aceeasi intrebare, cind se asezara la masa.
Ea raspunse numai ca ratacisera prin imprejurimi pina ce nu-si mai daduse nici ea seama unde se afla.
Cind vorbi se inrosi; dar nici asta, nici altceva nu trezi vreo banuiala in privinta adevarului.
Seara trecu in liniste, fara nimic deosebit.
Logodnicii recunoscuti vorbeau si rideau; cei nestiuti inca taceau.
Darcy nu era omul la care fericirea sa se reverse in veselie; iar Elizabeth, tulburata si confuza, mai curind stia decit simtea cit este de fericita, caci, in afara de stinjeneala de moment, mai avea de facut fata si altor greutati.
Se intreba ce vor simti cei din familie cind situatia ei va fi cunoscuta. Era constienta ca, in afara de Jane, nimeni nu-l simpatiza si se temea chiar ca la ceilalti era vorba de o antipatie pe care toata averea si importanta lui nu o vor putea sterge.

     Noaptea isi deschise inima catre Jane.
Desi suspiciunea nu intra cit de cit in firea domnisoarei Bennet, ea nu putu in ruptul capului crede cele ce auzea.
- Glumesti, Lizzy. Este eu neputinta! Logodita cu domnul Darcy! Nu, nu, n-ai sa ma poti pacali; stiu ca este imposibil.
- Ce inceput nenorocit, intr-adevar! Singurul meu sprijin erai tu si sint sigura ca daca tu nu ma crezi, nimeni altul nu ma va crede. Totusi, sint cum nu se poate mai serioasa. Nu spun decit adevarul. Ma iubeste inca, si sintem logoditi.
Jane o privi cu indoiala.
- Oh! Lizzy, nu e cu putinta. Stiu cit de nesuferit iti e.
- Nu stii absolut nimic. Acestea toate trebuie uitate. Poate ca nu l-am iubit totdeauna ca acum; dar in cazuri de felul acesta, o memorie buna este de neiertat. E pentru ultima oara ca mi-o amintesc eu insami.
Domnisoara Bennet tot nu-si revenise din uimire.
Elizabeth o asigura din nou, mai staruitor, de adevarul celor spuse.
- Cerule mare! Se poate sa fie asa, cu adevarat? Totusi acum trebuie sa te cred, striga Jane. Scumpa, scumpa Lizzy, as vrea, vreau sa te felicit; clar esti sigura - iarta-mi intrebarea - esti absolut sigura ca ai sa poti fi fericita cu el?
- Nu incape nici o indoiala. Este lucru gata stabilit intre noi ca vom fi perechea cea mai fericita din lume. Dar esti bucuroasa, Jane? O sa-ti placa sa ai un astfel de cumnat?
- Foarte, foarte mult. Nimic nu ne-ar putea incinta mai mult atit pe Bingley cit si pe mine. Dar ne-am gindit la asta, am vorbit despre asta ca despre o imposibilitate.
Si il iubesti cu adevarat destul de mult?
Oh! Lizzy, fa orice mai curind decit sa te mariti fara sa iubesti.
Esti absolut sigura ca simti ceea ce ar trebui sa simti?
- Oh! Da! Cind am sa-ti povestesc totul ai sa gindesti chiar ca simt mai mult decit trebuie.
- Ce vrei sa spui?
- Ei bine, trebuie sa marturisesc ca il iubesc mai mult decit pe Bingley. Ma tem ca ai sa te superi.
- Surioara mea draga, fii serioasa acum. Vreau sa vorbim foarte serios. Spune-mi tot ce trebuie sa stiu, fara intirziere. Vreau sa-mi spui de cind il iubesti.
- M-am indragostit atit de treptat, incit aproape ca nu stiu cind a inceput; dar cred ca ar trebui sa iau ca data clipa in care am vazut pentru prima oara frumosul parc de la Pemberley.
O noua rugaminte de a fi serioasa produse totusi efectul dorit si, declarindu-i solemn ca il iubea, reusi repede s-o multumeasca pe Jane.
Cind se convinse de acest lucru, domnisoara Bennet nu mai avut nimic de dorit.
- Acum sint chiar fericita, spuse ea, caci vei fi tot atit de fericita ca si mine. Intotdeauna l-am apreciat.
Daca nu ar fi pentru altceva decit pentru dragostea ce-ti poarta si trebuia sa-l pretuiesc; dar acum, ca prieten al lui Bingley si sot al tau, numai Bingley si tu imi puteti fi mai dragi decit el.
Dar, Lizzy, ai fost foarte sireata, foarte rezervata cu mine. Cit de putin mi-ai spus din tot ce s-a intimplat la Pemberley si Lambton! Datorez tot ce stiu in privinta asta altuia si nu tie.
Elizabeth ii dadu motivele pentru care pastrase secretul. Nu dorise sa aduca vorba despre Bingley, iar starea neclara a propriilor ei sentimente o facuse sa evite, tot atit de mult, si numele prietenului lui; acum insa nu mai voia sa ascunda rolul jucat de el in castoria Lydiei.
Ii impartasi totul si petrecura jumatate din noaptea aceea discutind.
- Doamne Dumnezeule, exclama doamna Bennet de la fereastra la care sedea, a doua zi de dimineata, pe cinstea mea daca nesuferitul acela de Darcy nu vine din nou cu scumpul nostru Bingley!
Ce-o fi vrind de ne tot plictiseste venind mereu pe capul nostru? N-am idee, dar ar putea sa se duca sa vineze, sau sa faca una sau alta si sa nu ne mai deranjeze cu prezenta lui. Ce sa facem cu el? Lizzy, trebuie sa-l iei din nou la plimbare ca sa nu mai stea in calea lui Bingley.
Elizabeth se stapini cu greu sa nu rida la auzul unei propuneri atit de imbietoare, totusi se simtea cu adevarat jignita de epitetul pe care mama ei il arunca mereu lui Darcy.
Cum intrara, Bingley o privi atit de expresiv si-i strinse mina cu atita caldura, incit nu mai raminea nici o indoiala ca era bine informat; apoi spuse cu glas tare:
- Doamna Bennet, nu mai aveti si alte poteci primprejur, pe unde Lizzy sa se poata rataci astazi, din nou?
- Sfatuiesc pe domnnul Darcy si pe Lizzy si pe Kitty, spuse doamna Bennet, sa faca astazi o plimbare inspre Oakham Mount. Este o plimbare lunga si placuta si domnul Darcy n-a vazut inca privelistea aceea.
- Este foarte potrivit pentru ceilalti, replica Bingley, dar sint sigur ca ar fi prea obositor pentru Kitty; nu-i asa, Kitty?
Kitty recunoscu ca ar prefera sa ramina acasa.
Darcy manifesta o mare curiozitate sa vada privelistea de la Oakham Mount si Elizabeth consimti in tacere.
Pe cind urca sa se imbrace, doamna Bennet o urma, spunindu-i:
- Imi pare foarte rau, Lizzy, ca trebuie sa ramii singura de tot cu omul asta atit de nesuferit; sper insa ca n-ai sa te superi. E numai de dragul Janei, intelegi; si nu e nevoie sa vorbesti cu el decit din cind in cind, asa ca nu te amari.

     In timpul plimbarii, hotarira ca in cursul serii sa se ceara consimtamintul domnului Bennet; Elizabeth isi lua sarcina sa-i vorbeasca mamei sale.
Nu putea preciza cum va lua doamna Bennet lucrurile, intrebindu-se uneori daca intreaga lui avere si grandoare vor fi de ajuns pentru a invinge oroarea pe care i-o inspira acest om; dar, fie ca va fi extrem de potrivnica acestei casatorii, fie ca va fi extrem de incintata, un lucru era sigur: atitudinea ei va fi la fel de nepotrivita, dovedind o totala lipsa de judecata; si Elizabeth n-ar fi suportat ca domnul Darcy sa auda nici prima explozie a bucuriei, nici prima explozie a dezaprobarii sale.
Seara, imediat ce domnul Bennet se retrase in biblioteca, ea-l vazu pe domnul Darcy ridicindu-se si urmindu-l, ceea ce o tulbura nespus.
Nu se temea de o impotrivire din partea tatalui ei, dar stia ca dinsul se va simti nefericit; si ca lucrul acesta sa se intimple din cauza ei, ca ea, fiica lui preferata, sa-l mihneasca cu buna-stiinta, sa-l copleseasca de temeri si pareri de rau cu hotaririle ei, era pentru Elizabeth un gind dureros, si astepta nenorocita pina cind domnul Darcy reaparu; atunci, privindu-l, surisul lui ii aduse putina liniste.
Dupa citeva minute el se apropie de masa la care dinsa sedea cu Kitty si, prefacindu-se ca-i admira lucrul, ii sopti:
- Duceti-va la tatal dumneavoasta; va asteapta in biblioteca.
Elizabeth pleca in aceasi clipa.
Tatal ei se plimba prin camera, avind un aer grav si nelinistit.
- Lizzy, exclama el, ce faci? Ti-ai iesit din minti de-l accepti pe omul asta? Nu l-ai urit tu, intotdeauna?
Cit de mult dorea ea in momentul acela ca parerile ei din trecut sa fi fost mai cumpanite, expresiile ei mai moderate! Ar fi scutit-o de explicatii si marturisiri care erau atit de penibil de dat; acum insa erau necesare si ii asigura, destul de incurcata, de atasamentul ei pentru domnul Darcy.
- Ceea ce inseamna, cu alte cuvinte, ca esti hotarita sa-l iei. Este bogat, ce sa zic, si-ai sa poti avea mai multe toalete elegante si mai multe trasuri frumoase decit va avea Jane. Te vor face ele insa fericita?
- Mai ai si alte obiectii, intreba Elizabeth, in afara de convingerea ca-mi este indiferent?
- Nici una. Stim cu totii ca este un om mindru, dezagreabil; dar asta nu ar fi nimic, daca intr-adevar ai tine la ei.
- Tin, tin la el, replica Elizabeth, cu lacrimi in ochi. Ii iubesc. Intr-adevar, n-are mindrii nejustificate. Este de o perfecta gentilete. Nu-l cunosti cu adevarat; asa ca, te rog, nu ma mai mihni vorbind despre el in astfel de termeni.
- Lizzy, spuse domnul Bennet, i-am dat consimtamintul meu. Este intr-adevar omul caruia n-as indrazni niciodata sa-i refuz ceva din ceea ce mi-ar face cinstea sa-mi ceara. Acum iti dau tie consimtamintul, daca esti hotarita sa-l iei de sot. Dar lasa-ma sa te sfatuiesc sa te gindesti mai bine. Lizzy, iti cunosc firea si stiu ca nu te-ai putea simti nici fericita si nici demna daca nu ti-ai respecta cu adevarat sotul, daca nu l-ai privi ca fiindu-ti superior. Vioiciunea mintii tale te-ar pune intr-un foarte mare pericol, in cazul unei casatorii nepotrivite. Cu greu ai putea evita rusinea si suferinta. Copila mea, nu-mi provoca mihnirea de a vedea ca iti este cu neputinta sa-ti respecti tovarasul de viata. Nu-ti dai seama ce faci.
Elizabeth, inca si mai emotionata, ii raspunse solemna si grava; si in cele din urma, asigurindu-l de repetate ori ca domnul Darcy era cu adevarat alesul ei, explicindu-i schimbarea treptata prin care-i trecuse stima fata de dinsul, marturisindu-i totala convingere ca dragostea lui nu era lucru de o zi, ci ca rezistase la incercarea pe care o reprezentau multe luni de nesiguranta, si enumerindu-i cu energie toate bunele lui insusiri, invinse incredulitatea tatalui si-l facu sa se impace cu gindul acestei casatorii.
- Bine, draga mea, spuse el cind Elizabeth inceta sa vorbeasca. Nu mai am nimic de zis. Daca asa stau lucrurile, te merita. Nu m-as fi putut desparti de tine, Lizzy a mea, pentru cineva mai putin valoros.
Pentru a completa frumoasa prezentare pe care i-o facuse, dinsa ii povesti tot ceea ce domnul Darcy intreprinsese, din proprie initiativa, pentru Lydia. Domnul Bennet o asculta uluit.
- Asta este seara minunilor, intr-adevar.
Prin urmare Darcy a facut totul, a aranjat casatoria, a dat banii, a platit datoriile individului si a obtinut numirea pentru el! Cu atit mai bine. Asta ma scuteste de un ocean de griji si de economii. Daca unchiul ar fi fost cel care a facut-o, trebuia sa-i restitui si i-as fi restituit totul; dar acesti tineri indragostiti la nebunie fac numai dupa capul lor.
Miine ma voi oferi sa-i dau inapoi totul; el va tuna si fulgera despre dragostea lui pentru tine si astfel vom pune capat acestei chestiuni.
Dinsul isi aminti apoi de stinjeneala ei, cu citeva zile mai inainte, cind ii citise scrisoarea domnului Collins; si dupa ce o lua nitel in ris, ii ingadui in sfirsit sa plece, spunindu-i in timp ce parasea camera:
- Daca mai vin ceva tineri pentru Mary sau Kitty, da-le drumul la mine, fiindca ma simt foarte in forma.
Elizabeth-ei i se luase o piatra de pe inima; si dupa o jumatate de ora de gindire linistita in camera ei, fu in stare sa apara in fata celorlalti, destul de stapina pe ea. Totul era prea proaspat ca sa poata fi vesela, dar seara se scurse calm; nu mai era nimic serios de care sa se teama si, cu timpul, va veni si balsamul tihnei si al obisnuintei.

     Seara, cind mama ei urca in budoar, sa se dezbrace, Elizabeth o urma si ii facu importanta comunicare.
Efectul a fost extraordinar; caci auzind vestea, doamna Bennet ramase nemiscata si incapabila sa scoata o vorba.
Numai dupa multe, multe minute putu ea pricepe ceea ce auzise desi, in general, nu intirzia sa dea crezare la tot ce era spre profitul fiicelor sale, sau cuiva care ar fi aparut in chip de logodnic pentru vreuna dintre ele.
Pina la urma incepu sa-si revina, sa se foiasca pe scaun, sa se ridice, sa se aseze din nou, sa se mire si sa se binecuvinteze.
- Doamne Dumnezeule! Doamne miluieste-ma! Imaginati-va! Vai de mine Domnul Darcy! Cine ar fi crezut? Si e chiar adevarat? Lizzy, dulceata mea, ce bogata si ce doamna mare ai sa fii!
Ce bani de buzunar, ce bijuterii, ce trasuri o sa mai ai!
Jane nu e nimic in comparatie cu toate astea, absolut nimic.
Sint atit de multumita, de fericita. Ce om fermecator! Atit de chipes, de inalt! Oh! Scumpa mea Lizzy!
Te rog, scuza-ma ca-mi displacea atit de tare mai inainte. Sper ca mi-o va trece cu vederea. Scumpa, scumpa Lizzy!
O casa la oras! Tot ce e mai minunat! Trei fete maritate! Zece mii pe an! Oh, Doamne! Ce-o sa se intimple cu mine? Am sa innebunesc.
Acestea toate erau o dovada suficienta ca in privinta consimtamintului ei nu incapea indoiala; si Elizabeth, bucurindu-se ca asemenea efuziuni fusesera numai pentru urechile ei, iesi repede.
Dar nici nu se afla de trei minute in camera ei, ca maica-sa veni dupa ea.
- Scumpa mea copila, nu ma mai pot gindi la altceva. Zece mii pe an si foarte probabil si mai mult. E cit un lord! Si o autorizatie speciala trebuie, ai sa te mariti cu o autorizatie speciala. Dar, scumpa mea iubita, spune-mi ce mincare ii place domnului Darcy cel mai mult, ca sa i-o pot servi miine.
Aceasta era o proasta prevestire despre atitudinea pe care o va putea avea mama ei fata de domnul Darcy; si Elizabeth isi dadu seama ca, desi era sigura de toata dragostea lui si nu avea nici o grija in privinta consimtamintului parintilor, ii mai raminea inca ceva de dorit.
Dar ziua urmatoare trecu mai bine decit se asteptase; caci doamna Bennet avea, din fericire, atit veneratie pentru viitorul ei ginere, incit nu cuteza sa-i vorbeasca decit daca putea sa aiba vreo atentie fata de el, sau sa-si arate respectul pentru parerea lui.
Elizabeth avu placerea de a-si vedea tatal straduindu-se sa se apropie de logodnicul ei; si domnul Bennet o asigura curind ca Darcy crestea in stima lui cu fiecare ceas.
- Am o mare admiratie pentru cei trei gineri ai mei, spuse el. Wickham, poate, este favoritul meu; dar cred ca-mi va placea sotul tau tot cit si al Janei.
     Capitolul LX
     Elizabeth, careia ii revenise repede buna dispozitie, dorea ca domnul Darcy sa-i spuna motivele pentru care se indragostise de ea.
- Cum ati inceput? il intreba. Pot sa inteleg ca, inceputul odata facut, ati mers ca fermecat inainte; dar ce v-a putut stirni, la inceput?
- Nu pot sa stabilesc ora, sau locul, sau privirea, sau cuvintele care au pus temelia. Este prea mult de atunci. Eram in miezul lucrului inainte de a sti ca ma pornisem.
- La inceput ati fost ostil frumusetii mele; cit despre maniere, purtarea mea fata de dumneavoastra a fost intotdeauna la marginea nepolitetii si nu v-am vorbit niciodata fara sa nu doresc mai degraba sa va ranesc. Fiti sincer acum; m-ati placut pentru impertinenta mea.
- Pentru vioiciunea mintii dumneavoastra.
- Ati putea foarte bine sa-i spuneti de-a dreptul impertinenta; a fost doar un pic mai putin decit atit. In realitate erati satul de politete, deferenta, de atentii inoportune. Erati dezgustat de femeile care vorbeau si priveau si cugetau mereu numai pentru a fi aprobate de dumneavoastra. V-am stirnit si interesat pentru ca eram atit de deosebita de ele. Daca nu ati fi fost intr-adevar bun, m-ati fi urit din cauza aceasta; dar, in ciuda ostenelii ce va dadeati ca sa nu se vada, sentimentele dumneavoastra au fost totdeauna nobile si drepte, si in adincul inimii ii dispretuiati total pe aceia care, cu atita asiduitate, va adulau. Iata! V-am scutit de oboseala de a-mi spune motivele; si, intr-adevar, daca tinem seama de toate, incep sa cred ca este perfect logic. La drept vorbind, nu stiati nimic bun despre mine, dar nimeni nu se gindeste la asta cind se indragosteste.
- N-a fost nimic bun in purtarea dumneavoastra afectuoasa fata de Jane, cind era bolnava la Netherfield?
- Draga de Jane! Cine ar fi putut sa nu faca ceea ce am facut eu pentru ea? Dar, in orice caz, faceti o virtute din asta. Bunele mele insusiri sint sub protectia dumneavoastra si trebuie sa le exagerati cit mai mult cu putinta; mie, in schimb, imi revine sarcina sa gasesc prilejuri pentru a va necaji si a ma certa cu dumneavoastra cit mai des posibil; si voi incepe imediat intrebindu-va ce v-a facut atit de indaratnic in a merge drept la tinta, in ultimul timp.
Ce v-a facut atit de timid fata de mine cind ne-ati facut prima vizita si apoi cind ati luat masa aici? De ce ati avut aerul, mai ales cind ati venit sa ne faceti vizita, ca nici nu va pasa de mine?
- Pentru ca erati grava si tacuta si nu m-ati incurajat deloc.
- Dar ma simteam stinjenita.
- Si eu la fel.
- Mi-ati fi putut vorbi mai mult, cind ati venit la masa. - Un om care ar fi simtit mai putin ar fi putut.
- Ce nenorocire ca aveti un raspuns intelept de dat si ca eu sint atit de inteleapta incit sa-l accept! Ma intreb cit ar mai fi mers asa daca am fi lasat totul pe seama dumneavoastra. Ma intreb cind ati fi vorbit, daca nu v-as fi intrebat eu.
Hotarirea mea de a va multumi pentru bunatatea pe care ati avut-o fata de Lydia a avut desigur mare efect, prea mare, ma tem; caci ce se intimpla cu morala, daca fericirea noastra izvoraste din calcarea unei promisiuni? Fiindca nu eram incuviintata sa ating acest subiect. Asta nu se face niciodata.
- Nu trebuie sa fiti mihnita. Morala este perfect satisfacuta. Incercarile de nejustificat facute de Lady Catherine pentru a ne desparti au fost factorii care mi-au inlaturat toate indoielile. Nu datorez fericirea mea de azi nerabdarii dumneavoastra de a va exprima recunostinta. Nu aveam de gind sa astept sa faceti primul pas. Ceea ce-mi spusese matusa mea imi daduse sperante si eram hotarit sa aflu indata totul.
- Lady Catherine a fost de un infinit folos; ceea ce ar trebui s-o fericeasca, deoarece adora sa fie de folos.
Dar spuneti-mi de ce ati venit la Netherfield? Numai ca sa calariti pina la Longbourn si sa va simtiti stinjenit? Ori aveati intentii mai serioase?
- Scopul meu real era sa va vad si sa incerc sa-mi dau seama daca mai era vreo speranta sa va fac cindva sa ma iubiti.
Scopul marturisit sau ceea ce-mi marturiseam mie insumi era sa constat daca sora dumneavoastra mai tinea inca la Bingley si, in caz afirmativ, sa-i fac prietenului meu destainuirea pe care i-am si facut-o. - Veti avea vreodata curajul s-o incunostintati pe Lady Catherine de ceea ce o asteapta?
- Se pare ca ceea ce-mi lipseste este timpul, mai curind decit curajul, Elizabeth. Dar lucrul acesta trebuie infaptuit; si daca-mi dai o foaie de hirtie, va fi executat pe loc.
- Si, daca n-as avea si eu de scris o scrisoare, as putea sta linga dumneata pentru a-ti admira rindurile drepte, precum a facut-o cindva o alta domnisoara. Dar am si eu o matusa pe care am cam neglijat-o.
     Elizabeth nu raspunsese inca la lunga scrisoare a doamnei Gardiner, fiindu-i neplacut sa-i dezvaluie in ce masura supraestimase dinsa intimitatea dintre domnul Darcy si ea; acum insa, avind de comunicat ceva ce stia ca-i va bucura nespus, se simtea aproape rusinata, dindu-si seama ca unchiul si matusa ei pierdusera deja trei zile de fericire, si le scrise imediat precum urmeaza:
Ti-as fi multumit mai de mult, scumpa matusa, asa cum ar fi trebuit sa fac, pentru lunga, amabila si satisfacatoarea insiruire a amanuntelor; dar, ca sa spun adevarul, am fost prea suparata pentru a scrie.
Presupuneai mai mult decit era in realitate.
Acum insa, presupune cit doresti; da friu liber fanteziei, lasa-ti inchipuirea sa zboare cum ii va permite aceasta tema si, afara de cazul ca ma crezi deja maritata, nu poti gresi cu mult.
Trebuie sa-mi scrii din nou, foarte curind, si sa-l lauzi cu mult mai mult decit in ultima scrisoare. Iti multumesc iar si din suflet ca nu ne-am dus la Lacuri. Cum de-am putut sa fiu atit de proasta, incit s-o fi dorit?
Ideea dumitale cu poneii este incintatoare. Vom inconjura parcul, in fiecare zi. Sint fiinta cea mai fericita din lume. Poate ca au mai spus-o si altii inaintea mea, dar nimeni cu atita temei!
Sint mai fericita chiar decit Jane; ea suride numai; eu rid. Domnul Darcy va trimite toata dragostea ce-i mai ramine disponibila de la mine. Trebuie sa veniti cu totii la Pemberley, de Craciun. A dumitale etc. etc.
     Scrisoarea domnului Darcy pentru Lady Catherine avea un stil diferit, dar si mai diferita inca decit aceste doua scrisori a fost aceea trimisa de domnul Bennet domnului Collins, ca raspuns la ultima lui misiva.
Scumpe domn,
Trebuie sa va deranjez inca o data pentru felicitari.
Elizabeth va fi in curind sotia domnului Darcy. Consolati-o pe Lady Catherine cum veti putea mai bine.
Dar daca as fi in locul dumneavoastra, as ramine de partea nepotului. Are mai mult de oferit.
Al dumneavoastra sincer etc. etc.

     Felicitarile trimise de domnisoara Bingley fratelui sau pentru apropiata lui casatorie au fost cit se poate de afectuoase si de nesincere.
Cu acest prilej dinsa i-a scris chiar si Janei, pentru a-si exprima incintarea si pentru a-i reinnoi toate marturisirile de afectiune de mai inainte.
Jane nu s-a lasat inselata, dar a fost impresionata; si, desi nu avea nici cea mai mica incredere in ea, nu s-a putut impiedica sa nu-i trimita un raspuns mult mai amabil decit stia ca merita.
Bucuria domnisoarei Darcy, cind primi o veste similara, a fost tot atit de sincera ca si a fratelui sau, cind o trimise.
Patru pagini de hirtie au fost neindestulatoare pentru a-i cuprinde toata bucuria, ca si dorinta expresa de a fi iubita de cumnata ei.
Inainte sa soseasca vreun raspuns de la domnul Collins sau felicitari pentru Elizabeth din partea sotiei acestuia, familia de la Longbourn afla ca domnul si doamna Collins sosisera la Lucas Lodge.
Motivul acestei grabnice calatorii deveni curind cunoscut. Lady Catherine fusese atit de furioasa de continutul scrisorii nepotului sau, incit Charlotte, sincer bucuroasa de aceasta casatorie, dorise sa plece de acolo pina ce furtuna va fi trecut.

     Venirea prietenei sale intr-o astfel de clipa era pentru Elizabeth o adevarata placere, desi, in cursul intâlnirilor dintre ei, era silita sa o considere scump platita, vazindu-l pe domnul Darcy expus la toata politetea ostentativa si solemna a sotului Charlottei.
El o suporta totusi cu un admirabil calm. Si il asculta cu un aer foarte decent chiar si pe Sir William Lucas, cind acesta il complimenta, spunindu-i ca duce cu sine giuvaerul cel mai de pret din tinut si cind isi exprima speranta ca se vor intilni adesea la palatul St. James.
Daca ridica din umeri, nu o facea inainte ca Sir William sa se fi indepartat.
Vulgaritatea doamnei Philips era o alta incercare si poate si mai mare pentru rabdarea lui si, desi doamna Philips, ca si sora ei, era prea plina de respect pentru a i se adresa lui Darcy cu familiaritarea pe care o incuraja voiosia lui Bingley, totusi, ori de cite ori deschidea gura, era fara exceptie vulgara.
Si, desi deferenta pe care o avea pentru el o facea mai tacuta, nu era deloc cu putinta s-o faca mai distinsa.
Elizabeth se straduia din rasputeri sa-l ocroteasca de atentiile asidue ale tuturor, fiind mereu dornica sa-l pastreze pentru ea si pentru acei membri ai familiei cu care putea sta de vorba fara sa se simta umilita; daca simtamintele dezagreabile provocate de aceste imprejurari rapeau perioadei de logodna multe dintre bucuriile ei firesti, Elizabeth isi punea mari sperante in viitor; si astepta cu incântare vremea cind vor fi parasit societatea atit de putin placuta amindurora, pentru tot confortul si eleganta cercului lor familial de la Pemberley.
     Capitolul LXI
     Fericita a fost, pentru sentimentele sale materne, ziua in care doamna Bennet a scapat de cele doua fiice ale sale, cele mai merituoase. Nu e greu de ghicit cu ce mindrie plina de incintare o vizita ea, mai apoi, pe doamna Bingley si vorbea despre doamna Darcy.
De dragul familiei sale, as dori sa pot spune ca implinirea dorintei ei celei mai fierbinti - aceea de a-si vedea la casele lor trei dintre fiice - a avut un efect atit de fericit, incit a facut din dinsa o femeie cu judecata, binevoitoare, bine informata pentru tot restul vietii sale; desi pentru sotul sau, care poate n-ar fi gustat o fericire conjugala de o forma atit de neobisnuita, era un noroc ca dinsa continua sa fie, ocazional, nervoasa si, invariabil, proasta.
Domnului Bennet ii lipsea extraordinar cea de a doua fiica; dragostea pentru ea il gonea de acasa, mai des decit orice altceva. Adora sa se duca la Pemberley, mai ales cind era cel mai putin asteptat.

     Domnul Bingley si Jane ramasera la Netherfield numai un an.
O vecinatate atit de apropiata de mama si rudele lor de la Meryton nu era de dorit nici macar pentru firea lui ingaduitoare sau pentru inima ei afectuoasa.
Dorinta atit de scumpa a surorilor lui a fost astfel satisfacuta; Bingley a cumparat o proprietate intr-un tinut vecin cu Derbyshire; iar Jane si Elizabeth, in completarea celorlalte izvoare de fericire, se aflau la treizeci de mile una de alta.
Kitty, spre realul ei profit, isi petrecea majoritatea timplui cu cele doua surori mai mari. Intr-o societate atit de superioara celei pe care o cunoscuse in general, progresele ei erau apreciabile. Nu avea o fire atit de nestapinita ca a Lydiei; si, scoasa de sub influenta exemplului acesteia, ea deveni, datorita atentiei si indrumarilor potrivite, mai putin iritabila, mai putin ignoranta si mai putin insipida. Era, desigur, tinuta cu grija departe de compania daunatoare a Lydiei; si, desi doamna Wickham o poftea adesea sa vina sa stea cu dinsa, promitindu-i baluri si tineri domni, tatal ei nu consimtea niciodata s-o lase sa se duca.

     Mary, singura dintre fete care ramasese acasa, era inevitabil impiedicata sa-si continue instruirea din cauza ca doamna Bennet nu suporta sa stea singura. Mary era obligata sa vina mai mult in contact cu lumea, dar putea inca, dupa fiecare vizita din timpul diminetii, sa faca consideratiuni morale; si cum nu se mai simtea umilita de comparatii intre frumusetea surorilor sale si a ei, domnul Bennet banuia ca se supunea schimbarii cu destula placere.
Cit despre Wickham si Lydia, caracterele lor nu suferira schimbari radicale in urma casatoriilor surorilor ei. El suporta filozofic convingerea ca Elizabeth cunostea acum, desigur, tot ceea ce ii ramasese mai inainte necunoscut din ingratitudinea si falsitatea lui si, in pofida acestui fapt, nu pierduse de tot speranta ca Darcy s-ar putea totusi lasa convins sa-i asigure o situatie.
     Scrisoarea de felicitari pe care Elizabeth o primise la nunta, de la Lydia, o lamurise ca, daca nu chiar el, cel putin sotia lui nutrea o astfel de speranta. Scrisoarea era scrisa cu acest scop:
Scumpa mea Lizzy, Iti doresc numai bucurii. Daca-l iubesti pe domnul Darcy pe jumatate cit il iubesc eu pe dragul meu Wickham, trebuie sa fii foarte fericita. Este o mare mingiiere sa te stim atit de bogata; si cind nu vei avea altceva de facut, sper ca ai sa te gindesti la noi. Sint convinsa ca lui Wickham i-ar placea enorm o slujba la palat; si nu cred ca am avea destui bani pentru a o scoate la capat fara un oarecare ajutor. Orice post de aproximativ trei-patru sute pe an ar merge: totusi nu-i vorbi domnului Darcy despre asta daca preferi sa n-o faci. A ta etc. etc.
     Cum s-a intâmplat ca Elizabeth sa prefere sa n-o faca, a incercat in raspunsul ei sa puna capat oricaror rugaminti si sperante de acest fel.
Le trimitea totusi adeseori ajutoarele pe care si le putea ingadui, facind, ceea ce s-ar putea numi, economii in cheltuielile ei personale. Pentru dinsa fusese totdeauna evident ca un venit ca al lor, in mina a doi oameni cu dorinte atit de extravagante si fara grija pentru viitor, trebuia sa fie cu totul insuficient pentru a se intretine; si ori de cite ori schimbau garnizoana, Jane sau ea erau sigure ca vor fi solicitate sa-i ajute cu ceva ca sa-si achite datoriile.
Felul lor de trai, chiar si atunci cind incheierea pacii i-a silit sa se instaleze intr-un camin al lor, era extrem de nestabil.
Se mutau din loc in loc in cautarea unei locuinte mai ieftine si cheltuiau tot timpul mai mult decit ar fi trebuit.
Afectiunea lui Wickham pentru Lydia scazu repede pina la indiferenta; a ei dura nitel mai mult si, la ciuda tineretii si apucaturilor sale, isi pastra toate pretentiile la importanta pe care i-o daduse casatoria.
Desi pe Wickham, Darcy nu-l putea primi la Pemberley, totusi, de dragul Elizabethei, l-a ajutat mai departe in cariera.
Lydia venea din cind in cind acolo, cind sotul ei era plecat sa se amuze la Londra sau Bath; iar la familia Bingley ramineau amindoi deseori atit de indelung, incit il exasperau si pe Bingley care, cu toata buna lui dispozitie, mergea atit de departe, incit spunea c-o sa le sugereze sa-si faca bagajele.
Domnisoara Bingley era profund jignita de casatoria lui Darcy; dar cum credea ca e cuminte sa-si pastreze dreptul de a-i vizita la Pemberley, trecu peste orice resentiment, fu cu Georgiana mai dragastoasa decit oricind si cu Darcy tot atit de atenta ca si pina atunci; iar pe Elizabeth o rasplati cu toate restantele ei de politete.
Caminul Georgianei era acum la Pemberley; si dragostea dintre sora si cumnata era exact ceea ce nadajduise Darcy. Ele s-au atasat una de alta exact asa cum sperasera.
Georgiana avea despre Elizabeth parerea cea mai buna cu putinta; desi, la inceput, privea cu o mirare ce se apropia de panica felul ei deschis, vioi de a vorbi cu fratele sau.
Pe el, care ii inspirase totdeauna un respect ce aproape depasea afectiunea, il vedea acum obiect de gluma, pe fata. Mintea i se imbogatea de cunostinte neintilnite inca pina atunci.
Datorita sfaturilor Elizabethei, incepu sa inteleaga ca o femeie poate sa-si ia fata de sotul ei libertati pe care un frate nu le va ingadui totdeauna unei surori cu zece ani mai mica decit dinsul.
Lady Catherine a fost cum nu se poate mai indignata de casatoria nepotului el; si cum dinsa dadu friu liber la intreaga si innascuta franchete a firii sale, raspunsul la scrisoarea ce ii anunta acest lucru il scrise intr-un timp, orice legatura fu intrerupta intre ei. Dar, in cele din urma, la insistentele Elizabethei, Darcy se lasa convins sa-i treaca cu vederea jignirile si sa caute o reconciliere; si, dupa inca putina rezistenta din partea matusii sale, resentimentul ei ceda, fie in fata dragostei ce-o avea pentru dinsul, fie a curiozitatii de a vedea cum se purta sotia lui; asa ca binevoi sa vina in vizita la Pemberley, in ciuda pingaririi suferite de parcul de acolo, nu numai datorita prezentei unei astfel de stapine, ci si prin vizitele unchiului si matusii ei de la oras.
Cu familia Gardiner, ramasera intotdeauna in termenii cei mai intimi. Darcy, ca si sotia lui, ii iubea cu adevarat; si erau mereu insufletiti de cea mai fierbinte recunostinta pentru aceia care, aducind-o pe Elizabeth la Derbyshire, fusesera mijlocul prin care ei se unisera.