Carmen Sylva - Prima Regina a Romaniei de Lelia Mihail publicat la 24.11.2013
Carmen Sylva - Prima Regina a Romaniei
    

     Elisabeta Pauliana Otilia Louisa s-a nascut in 17/29 decembrie 1843 la Neuwied, ca fiica a printului Hermann de Wied si a printesei Maria de Nassau-Weilburg.

     Marie s-a nascut la Biebrich, Ducatul de Nassau, ca al optulea copil si a patra fiica a lui Wilhelm, Duce de Nassau si a primei lui sotii, Printesa Louise de Saxa-Hildburghausen (1794–1825).

     Marie a fost sora Prin?esei Therese de Nassau-Weilburg si a lui Adolf, Mare Duce de Luxemburg si sora virega a Printesei Elena de Nassau si a reginei Sofia a Suediei si Norvegiei.

     Tanara printesa a fost botezata asa dupa numele naselor sale, care au fost Elisabeta Louisa, sotia lui Frederic Wilhelm IV al Prusiei

     si marea ducesa Elisabeta Mihailovna a Rusiei.
Elisabeta a fost cel mai mare copil al familiei de Wied, fiind urmata de fratii sai Wilhelm si Otto.
     Hermann de Wied a renuntat la o viata in armata pentru a se dedica familiei sale.

     Desi rolul cel mai important in educarea tinerei printese l-a avut mama sa, Maria de Wied, exemplu dat de tatal sau nu poate fi ignorat. Era atat de erudit, incat credea in lucrurile supranaturale pe care nestiutorii le dispretuiesc ... Insa vointa lui plina de energie si calm reusea sa imblanzeasca moartea.
Se vedea clar ca acest visator delicat apartinea unei rase stravechi ...".

     Elisabeta a fost un copil foarte vioi, care nu putea sa stea foarte mult timp linistita. Cand a trebui sa pozeze impreuna cu fratele ei pentru un tablou, a lesinat din cauza efortului.
Printesa Maria se temea ca Elisabeta sa nu devina superficiala din cauza acestei vioiciuni.
In acelasi timp, dezvoltarea spiritului era foarte importanta in casa printului Hermann.
In 1850 se naste cel de-al doilea fiu al familiei de Wied, Otto, care s-a nascut cu o malformatie ceea ce a dus la moartea sa timpurie, cand nu avea decat 12 ani.
Dupa nasterea lui Otto, printesa Maria paralizeaza.
In acelasi timp, printul Hermann devine o victima a ftiziei, ceea ce il face sa plece in America de Nord, in speranta ca climatul din Cuba ar putea sa il salveze. In ciuda sperantelor sale, cand se intoarce in Germania, printul era surd si aproape de nerecunoscut.
In timpul absentei sotului sau, printesa Maria de Wied a ramas la Bonn, fiind gazda unei societati stralucitoare de mari aristocrati, de artisti si eruditi.
Desi Elisabeta avea doar noua ani, ea era alaturi de mama sa.
De la printesa Maria, Elisabeta a invatat ce inseamna datoria si moartea. Printesa considera ca moartea este fericirea absoluta, cea mai frumoasa rasplata, sfarsitul tuturor relelor si nenorocirilor noastre.
     Dupa tragicul an 1862 si boala tatalui ei, Elisabeta este pentru prima oara fara griji in 1863, odata cu vizita la Ouchy, resedinta marii ducese Elena a Rusiei.

     Marea ducesa, care incerca sa obtina ingaduinta ca printesa sa petreaca iarna cu ea in Rusia, scria Elisabeta e indragita de toata lumea. "Toti sunt fermecati de ea. Privirea ei deschisa si senina reuseste sa incalzeasca pana si inimile cele mai lipsite de sensibilitate, iar noi ne-am regasit tineretea alaturi de ea ...".

     Cele trei luni petrecute la Sant Petesburg au fost pline de fast si maretie. Viata impartita intre opera, conferinte despre Chateaubriand, sau lectii de pian este curmata de boala tinerei printese, febra tifoida.
In timpul convalescentei, Elisabeta primeste vestea mortii tatalui sau. Din cauza bolii sale, marea ducesa se opune dorintei Elisabetei de a se intoarce in Germania.
Printesa Maria a avut o relatie cu politicianul Franz von Roggenbach (1825–1907) cu care e posibil sa fi facut o casatorie morganatica dupa decesul sotului ei.
Printesa isi reincepe studiile de pian, de acesta data cu Clara Schumann, care i-a insuflat pasiunea pentru muzica.
Dupa Rusia, urmeaza Italia, printesa Elisabeta fiind alaturi de familia matusii sale Therese de Oldenburg dupa moartea verisoarei sale Ecaterina.

     In Italia, Elisabeta ii dadea lectii lui Therese de Oldenburg, verisoara sa de 14 ani, membra a Casei de Nassau-Weilburg si Printesa de Nassau-Weilburg prin nastere.
Prin casatoria cu Ducele Peter de Oldenburg a devenit membra a Casei de Holstein-Gottorp si Ducesa de Oldenburg.

     Scriindu-i fratelui sau, Elisabeta ii marturiseste dorinta de a preda: "daca n-am sa ma marit, vreau cu orice pret sa-mi dau examenele. E un scop pe care nu-l scap din vedere, oricat de nomada mi-ar fi existenta ... O voce parca-mi spune: vocatia ta e sa fii dascal. Daca-mi fac doar iluzii, viitorul mi-o va demonstra".

     Viitorul i-a demostrat contrariul, pentru ca destinul Elisabetei a fost sa devina prima Regina a Romaniei.
In 1869, Elisabeta il cunoaste la Koln pe cel care era de trei ani principele Romaniei, Carol de Hohenzollern Sigmaringen.
Iuteala cu care s-au logodit avea sa scandalizeze curtile europene.
In timpul logodnei, Carol ii daruieste un album cu imagini din noua tara cu dedicatia "Un popor intreg are dreptul asupra ta, un popor intreg te contempla cu incredere si speranta si-ti va rasplati iubirea cu iubire."
     Wilhelm s-a nascut ca al treilea fiu a uneia dintre cele mai vechi familii nobiliare din Germania.
Detinea în armata prusiana functia de maestru de cavalerie în momentul în care a fost propus pentru functia de principe al Albaniei de catre matusa sa, Elisabeta a României.
Aceasta a insistat pe lânga Take Ionescu, prim-ministru al României, sa fie propusa candidatura lui Wilhelm de Wied pentru functia respectiva.
     In 1913, dupa tratative si ezitari îndelungate, Marile Puteri decid înfiintarea unui stat albanez, pe care îl proclamase poporul albanez în urma razboaielor balcanice (sprijiniti fiind de Austro-Ungaria).
Marile Puteri aveau însa îndoieli în legatura cu capacitatea poporului albanez de a se autoguverna si au hotarât sa impuna ele un sef de stat. La toate acestea se adauga si opozitia Rusiei vizavi de crearea unui stat albanez, deoarece intentiona sa îi înlesneasca aliatului sau traditional, Serbia, un acces catre Marea Adriatica prin teritoriul albanez.
Marile Puteri s-au decis în final pentru un german protestant care era agreat si de catre austro-ungari.
Prin Wilhelm, Germania si Austro-Ungaria intentionau sa saboteze încercarile Italiei si a Serbiei de a capata influenta politica în noul stat creat. La acestea se adauga prezumtia ca un principe care nu apartine nici uneia din marile religii din Albania (islamul, ortodixia si catolicismul) ar fi mai usor acceptat de catre populatie, neexistând din partea sa vreo banuiala de partinire pentru unul din cele trei grupuri religioase.
Dupa multe razgândiri, Wilhelm de Wied accepta functia propusa. Astfel, în 1914 se deplaseaza 18 reprezentanti ai Albaniei la Neuwied, pentru a-i oferi, în cadrul ceremoniei din 21 februarie coroana Albaniei.

     La data de 7 martie 1914, principele Wilhelm de Wied împreuna cu sotia sa, Sophie von Schönburg-Waldenburg, si cei doi copii ai lor, ajung în Durrës, unde era stabilita resedinta sa.
Poporul l-a întâmpinat plin de entuziasm. Statul care i-a fost încredintat era foarte sarac si dispunea de o infrastructura si un sistem administrativ extrem de modest. Conditiile care i-au fost oferite erau pentru nivelul Albaniei foarte luxoase, însa totusi foarte modeste comparativ cu alte resedinte ale monarhilor europeni sau cu castelul din care provenea Wilhelm. Era vorba de o casa cu doua etaje, cu camere proprii amplasate în jurul unei curti interioare din centrul orasului.

     Printesa Sofia a fost apropiata de matusa sotului ei, regina Elisabeta a României, pe care ea a cunoscut-o de când s-a mutat în România dupa moartea parintilor ei.
Printesa Sofia si Regina Elisabeta au pictat, au compus si cântat la instrumente muzicale împreuna.
Regina Elisabeta a jucat un important rol important în aducerea pe tronul Albaniei a sotului Sofiei, cerându-i lui Take Ionescu sa convinga marile puteri sa-l aleaga pe Wilhelm. (Romania avea un cuvint de spus!!!)
Atât Sofia cât si regina Elisabeta au lucrat împreuna pentru ca Wilhelm sa-si depaseasca reticenta în a accepta tronul.
In cele din urma Wilhelm a acceptat, si, la 21 februarie 1914, Printul Wilhelm si Printesa Sofia au gazduit o delegatie a nobililor albanezi la castelul lor din Neuwied, unde lui Wilhelm i-a fost oferit tronul oficial.

     Sofia si sotul ei au ajuns în Albania la 7 martie 1914, la Durrës, capitala provizorie.
Totusi aventura albaneza s-a dovedit a fi de scurta durata. La 3 septembrie 1914, cu tara în criza, printesa Sofia si printul Wilhelm au parasit Albania si nu s-au întors niciodata.
Cu toate acestea, oficial, ea a ramas Printesa a Albaniei pâna la 31 ianuarie 1925, când tara a fost declarata republica.
Printesa Sofia a murit la Fântânele, România, la vârsta de 50 de ani.
     Wilhelm de Wied nu detinea multe cunostinte despre statul si poporul care i-au fost încredintate, fiind nevoit sa se bazeze pe consilieri.
Nu a reusit sa se impuna vizavi de popor si de persoanele influente din Albania.
Astfel, conflictul dintre personalitatile albaneze si puterile straine (de care era dependent d.p.v. financiar, politic si militar) s-a generalizat.
In sud grecii încercau sa capete o inflenta cât mai mare, unii albanezi pusesera ochii pe tronul lui Wilhelm de Wied, iar musulmanii din centrul tarii au atacat capitala.
Izbucnirea Primul Razboi Mondial a complicat situatia.
In momentul parasirii statului la 2 septembrie 1914, observatorii apreciaza faptul ca Wilhelm rezistase deja surprinzator de mult.
Ulterior, prim-ministrul si episcopul albanez Fan Noli a declarat ca singurul lucru pentru care ar putea fi criticat Wilhelm de Wied este faptul ca nu a reusit sa faca minuni.
Wilhelm de Wied nu a abdicat niciodata din functia de principe a Albaniei si a continuat sa poarte acest titlu pâna la moartea sa.
In 1917 a cerut repunerea sa în functie. La acea data lupta însa din nou în armata germana ca ofiter. Paraseste serviciul militar în aprilie 1918.
In 1925 se stabileste împreuna cu familia sa în România, unde si-a petrecut restul vietii. A murit în 1945 la Predeal.
Mormântul sau se afla în incinta Bisericii Lutherane din Bucuresti.

     Copii sai, rezultati din casatoria încheiata la 30 noiembrie 1906 în Waldenburg cu Printesa Sofia de Schönburg-Waldenburg (1885-1936) sunt:
- Dr. jur. print mostenitor Carol Victor de Albania, Print de Wied (1913-1973), casatorit în 1966 cu Eileen Johnston (1922-1985) - Marie Eleonore (n. 1909 - d. 1956 în lagarul comunist de internare din Miercurea Ciuc), casatorita în 1937 cu printul Alfred de Schönburg-Waldenburg (1905-1941), apoi în 1949 cu Ion Octavian Bunea (n. 1899 în Galati, d. dupa 1977, anul decesului necunoscut)

     Wied este un judet din Renania Palatinat. Il gasim mentionat in cadrul Imperiului German zis sfint si zis roman in anul 1093.
In perioada 1093-1243 si chiar inainte cunoastem urmatorii lideri:
Matfried I (c. 860 -?)
Eberhard
Matfried II
Richwin I
Richwin II
Richwin III
Richwin IV (1093-1112)
Matfried III (1093-1129)
Burchard (? -1152)
Siegfried (1129-1161)
Theodoric (1158-1189)
George, în 1217-1218 el a fost un comandant german de cruciati al cruciadei a 5-a;
Lothar (? -1243)

     Pina in 1462 a fost divizat intre diversi pretendenti. In perioada 1462-1698 au fost urmatorii lideri:
Frederick I (1462-1487)
William III, contele de Mors (1487-1526)
Ioan I (1487-1533) a fost unul care a domnit peste aproape tot ducatul, minus cel in care domnea inca tatal sau.
Philip (1533-1535), nepotul lui Ioan. S-a tot casatorit dar nu reusea sa aiba copii. De la a treia nevasta a avut o fata.
Ioan al II-lea (1535-1581)
Herman I (1581-1591)
William IV (1581-1612)
Herman al II-lea (1581-1631)
Frederick al II-lea (1631-1698)

     Urmeaza alta divizare si reasezare devenind ducatul Nassau-Weilburg, pina in 1806 cind se formeaza Confederatia Rinului.
Casa de Nassau si-a luat numele de la castelul german dar a domnit in Olanda si Luxemburg. Domneste si azi.

     Dudo-Henry a Laurenburg(cca. 1060 - cca 1123) a fost Conte de Laurenburg în 1093 si este considerat fondatorul Casei de Nassau.
Mostenitori:
Robert ( Ruprecht ) I, conte de Nassau (1123-1154)
Arnold I, contele de Laurenburg (1123-1148)
Mostenitorii lor , ca si ceilalt, se cearta si se impaca pina pe la 1200 cind ramin doar urmasii lui Rupert:
- Walram II.(1252- 1265), fiul lui Adolf din Nassau(c. 1255 - 2 July 1298)

     a fost rege al Germaniei din 1292 pâna în 1298. Desi titlul sau în timpul vie?ii sale a fost Rex Romanorum (rege al romanilor), el este, de obicei cunoscut ca Adolf din Nassau.
- Otto I (1247-1289)
Ambii au copii carora le farimiteaza ducatul.
Si o tin asa cam 200 ani pina se reuneste din nou ducatul.
Au probleme cu cavalerii teutoni carora unii dintre duci le doneaza cavalerilor.
Lui Adolf il urmeaza Gerlach I and Walram III.
.....Si uite asa, cand cu razboi, cind cu crime, cind cu intrigi la popi, dar de multe ori cu arma...P(asnica) s-au marit teritoriile.
Cred ca de aici s-au inspirat cu ordinul Jartierei..... si obiceiul de nunta....
Aceste metode s-au folosit de catre toti si in toate timpurile (pre)istorice.

     In concluzie, in momentul in care Carol trebuia sa-si gaseasca nevasta era prea necunoscut si prea mititel si nesigur ca principe pentru a face o casatorie senzationala.
Norocul lui a fost ca aceasta Elisabeta, care era dintr-o familie la fel de importanta ca si celelalte familii germane, era celibatara, cam in etate pentru acele vremuri si destul de neapreciata printre ai sai. Sarmana tinara, lipsita de feminitate si de frumusete. Dar era printesa regala. Nu insulta astfel principesele romince.
Dar pentru Carol si Romania era perfecta.
Cultura, spiritualitate, educatie si inrudire cu multe case regale si cu Romanovii.
Acesta a fost atuul ei.