Arhimandritul Ilie Cleopa de Klaudiu publicat la 05.12.2013
Parintele Cleopa sau cum ajung nebunii sfinti
     Ilie Cleopa este unul dintre cei mai importanti si mai respectati reprezentanti ai ortodoxismului românesc.
Arhimandritul Ioanichie Balan spunea despre el: „Parintele Cleopa este considerat, pe drept cuvânt, unul din cei mai iscusiti duhovnici, sfetnici si predicatori ai monahismului românesc contemporan. Viata sa interioara exemplara, de ascet si sihastru consacrat, experienta sa in nevointa monahala, vastele sale cunostinte scripturistice si patristice de autodidact care te uimesc, memoria sa rar intâlnita, blândetea, dragostea sa de oameni, râvna pentru Dumnezeu si cuvântul sau hotarât, intelept si precis, unit cu darul frumoasei vorbiri in grai dulce moldovenesc fac din Arhimandritul Cleopa Ilie o personalitate in spiritualitatea noastra ortodoxa.
Credinciosii, numerosii sai fii duhovnicesti, calugari si mireni, il socotesc ca fiind o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru Biserica noastra”. Crestinii il stimeaza atât de mult, incât foarte multi se inchina la mormântul sau si la fosta lui chilie, de unde iau pamânt si flori, sustinând ca „simt ajutor, prin rugaciunile sfintiei sale”.

     La sfârsitul anului 2005, Biserica Ortodoxa Româna a declarat ca are in vedere deschiderea procesului de canonizare a parintelui Cleopa, precum si trecerea lui in calendar sub numele Cuviosul Cleopa de la Sihastria.
     Pentru a intelege de ce merita atât de mult sa fie nu doar iubit si respectat, ci si canonizat, nu trebuie decât sa citim câteva dintre cuvintele lui.
De exemplu, un fragment din volumul al saptelea al lucrarii "Ne vorbeste parintele Cleopa":
„Am vazut, pe unele pomelnice pe care le aduceti, ca pomeniti pe dracul Noroc, zicând: «pentru norocul fetei, pentru norocul baiatului, pentru norocul familiei». Ce mi-ai pus pe dracul pe pomelnic?
Voi stiti cine a fost Noroc?
Cel mai mare demon, care a secerat milioane de suflete. Voi vedeti ca, pâna la venirea lui Iisus Hristos, China, India, Japonia si Insula Java si atâtea state se inchinau la idoli, la diavoli, la Brahma, lui Buda, lui Krishna, lui Zoroastru si la toti dracii? Voi stiti ca pâna la venirea Domnului, oamenii salbatici si nebuni, pentru fiecare pacat aveau un zeu?
Marte, zeul razboiului.
Când aduceau statuia lui, indata trebuia sa se faca razboi, sa omoare cât mai multi oameni, ca asa ii placea.

     Venera, zeita discordiei.
Când ii aduceau statuia, trebuia ca toti sa se sfadeasca si sa se bata, ca asa-i placea zeitei discordiei.
Nemfis, zeita frumusetii.
De-acolo ne-au ramas cerceii si podoabele femeiesti. Când o aduceau, ii puneau cercei de aur, margele de aur si toti trebuiau sa fie pudrati, cu zorzoane, inele, cercei si sa joace in fata ei. Ca asa-i placea zeitei Nemfis.

     Apoi Afrodita, zeita desfrâului.
Ii aduceau statuia si o trageau intr-o padure deasa si acolo barbatii si femeile faceau cele mai mari urgii inaintea ei, ca asa ii placea ei, desfrâul si urgiile.
Era Neptul, zeul apelor, Uranus, zeul pamântului.
Era si Moloh, zeul fericirii, la romani, la sumerieni si la cartaginezi.
Cum era acest zeu Moloh sau Noroc, cum ii zicem astazi?
I se purta statuia intr-o caruta cu doua roti, facuta din arama sau din argint. În spate, zeul Noroc avea un cuptor de arama si in fata lui o tigaie din arama; si-i dadeau foc lui Noroc pe la spate, pâna se inrosea si tigaia, si el. Popii lui purtau in mâini niste securi mari, ascutite. Ce jertfa primea Noroc? Numai copii sugari de la mamele lor. Veneau in satul tau, de unde esti tu. Trageau caruta lui Noroc cu tigaia rosie, infierbântata, si strigau, batând din palme: «Cine vrea sa aiba noroc, sa aduca jertfa lui Noroc!…» Atunci, nebunele de femei ziceau una alteia: «Cumatra, iti dai copilul?» «Îl dau, ca sa am noroc!». Lua muierea copilul de la sân si il dadea in mâna slujitorului idolesc, care il taia bucati si il punea in tigaia lui Noroc sa se friga. Pâna la 40-50 de copii se puneau odata in tigaia aceea. Mirosea in urma lui numai a friptura de copii proaspeti. Asa a secerat dracul Noroc milioane de copii. S-au dus mamele lor in fundul iadului. Acolo stau in vecii vecilor, ca au dat jertfa lui Noroc.
Voi nu vedeti ce zice Isaia? «Vai de cei ce fac masa dracilor si aduc jertfa lui Noroc!» Si voi, crestinilor, ii scrieti numele pe pomelnic. Vai de mine! Mare nebunie, mare ratacire! N-ai pe Dumnezeu? Pui pe dracul Noroc? Numai ce auzi pe betivi la crâsma, zicând: «Hai noroc, cumatre!» Uneori, vezi crestini pe drum ca se saluta: «Hai noroc, vecine!». Daca l-ai intreba cine-i noroc, nu stie, dar stie sa-l pomeneasca. Mai chemi pe dracul Noroc dupa atâtea mii de ani? Te inchini lui satana? Zi: «Buna ziua, cumatre! Buna ziua, vecine! Buna seara, matusa!» Când zici «buna ziua», arati ca Dumnezeu e bun. Va rog sa nu-l mai puneti pe pomelnicele voastre si nici sa nu-l mai pomeniti pe idolul Noroc!”
     Sunt sigur ca crestinii au sorbit cuvintele cuviosului parinte precum Oana Roman doua vagoane de clatite.
Cu toate ca nu am nici pe departe „vastele sale cunostinte scripturistice”, n-am putut sa nu remarc o serie de erori grave printre prea-sfintele cuvinte ale prea-sfântului Parinte.
Zece, precum poruncile dictate lui Moise.
Ori le-o fi strecurat Diavolul acolo, pentru a ispiti turma de robi ai lui Hristos care indrazneste sa cerceteze, in loc sa creada, ori Necuratul mi-a intunecat mie mintea, pentru a-mi asigura un loc intr-un cazan cu smoala din fundul Iadului.
Oricum ar fi, trebuie sa subliniez acele nereguli, macar in speranta ca bunul Dumnezeu, care a omorât din dragoste satanistii copii egipteni in vremea lui Moise (si alte câteva milioane pe parcursul istoriei), se va milostivi si imi va arata calea cea dreapta.
Doamne, binecuvânteaza-ma cu intelepciunea pe care i-ai oferit-o sfântului Solomon, pe care a folosit-o pentru a propune taierea unui copil in doua! Si permite-mi sa-mi exprim indoielile ca nelegiuitul apostol Toma, in speranta ca-mi vei arata si mie gaurile… din palme.
Asadar:
1. Cine naiba (scuza-mi, Doamne, limbajul) e Nemfis, „zeita frumusetii”? Sau, vorba celebra a trupei Smokie, „Nemfis, Nemfis, who the fuck is Nemfis?”.
E un derivat al orasului egiptean Memphis?
O fi vorba despre zeita egipteana Nephtys?
Sau un hibrid intre cele doua nume?
Ori un nume inventat de sfântul parinte, cuprins in acel moment de un lapsus pacatos?
Nu exista nicio zeitate cu acest nume, decât in imaginatia lui.
     2. Afrodita era zeita desfrâului iar discipolii ei ii trageau statuia intr-o padure pentru a o pune de o „urgie”?
In primul rând, Afrodita era zeita frumusetii si a iubirii (nu inventata Nemfis).
In al doilea, conform DEX-ului, „urgie” inseamna „nenorocire mare; napasta”, „dezlantuire violenta de forte ale naturii; prapad” sau „comportare, fapta, manifestare de om dusmanos, furios etc.” ori „ura, furie”.
Ar trebui sa intelegem ca grecii antici duceau statuia Afroditei in padure apoi se bateau ca chiorii? Dadeau foc la copaci, trageau animalele de cozi? Jucau fotbal cu iepuri si veverite in loc de mingi, tipând „mergem la Mondial, ca suntem mai tari ca românii”? Sau pocneau pui de caprioara urlând „This is Sparta”?
Cuvântul pe care parintele Cleopa il cauta este „orgie”, care inseamna cu totul altceva.
E drept ca in cultul Afroditei se practicau si orgii, dar cel mai adesea erau organizate in temple. Chiar nu era nevoie ca infierbântatii discipoli ai ei sa-i care statuia in boschetii unei paduri, pentru un „gang bang” rapid.
Dar cine sta sa se incurce in astfel de amanunte?
Parintele Cleopa in niciun caz.
     3. „Venera, zeita discordiei”?!?
De fapt, Venera era la romani unul dintre numele alternative ale zeitei Venus, aceeasi Afrodita de mai devreme a grecilor.
Zeita discordiei era numita Eris de catre greci si Discordia de catre romani, dar se pare ca prea-smintitul (pardon, prea-sfintitul) Cleopa a studiat o alta mitologie, diferita de cea pe care o cunoastem noi.
Caci incurcate sunt caile neuronale ale domnului… Cleopa.

     4. „Neptul, zeul apelor”?
Poate Neptun, zeul marilor la romani. Daca n-o fi o greseala de tipar iar parintele chiar s-a impotmolit in acest nume simplu, ma intreb ce ar fi iesit daca ar fi incercat denumirea greaca a acestei divinitati, adica Poseidon.
Sper ca nu… Poseidol, care suna a alifie.
     5. „Uranus, zeul pamântului”?
Sa-mi fie cu pardon dar nu pot sa nu ma intreb unde sunt „vastele sale cunostinte scripturistice si patristice de autodidact care te uimesc”, despre care vorbea arhimandritul Balan.
Uranus la greci (mai exact Ouranos), numit Caelus de romani, era zeul Cerului. De fapt, exact asta inseamna si numele sau.
Mama si sotia sa, Gaia, era zeita Pamântului.
Dar daca Iisus a spus „precum in Cer, asa si pe Pamânt”, e usor sa se creeze o confuzie intre cei doi termeni in mintile cuiva considerat „o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru Biserica noastra”.
     6. Moloh era „zeul fericirii, la romani, la sumerieni si la cartaginezi”?
Sumerienii n-au auzit in viata lor de aceasta zeitate, iar romanii i-au intâlnit numele doar vag, fara a simti nevoia sa-i adopte cultul.
Moloch era o zeitate amonita, venerata si de canaaniti, fenicieni, cartaginezi si levantini.
Numele sau inseamna „regele”, ceea ce il transforma in conducatorul zeilor, insa nu exista nici macar un singur amanunt care sa il lege de fericire. Prin urmare, nu avem niciun motiv sa il consideram „zeul fericirii”, asa cum doreste nea Cleopa sau, mai exact, „cuvântul sau hotarât, intelept si precis, unit cu darul frumoasei vorbiri in grai dulce moldovenesc”. E ghini di tat, parinte, nu-i asa?
     7. Cine naiba (ptiu, Doamne, iar am scapat cuvântul necurat) il numea Noroc pe Moloch?!?
Absolut nimeni! Nu exista nici o singura legatura a lui Moloch cu norocul, daramite o redenumire a sa.
Si de când are cuvântul „noroc” o conotatie negativa?
Când cineva pronunta acest cuvânt inseamna ca se inchina Diavolului sau doar il cheama „pe dracul Noroc dupa atâtea mii de ani”? In acest caz, cum se face ca Biblia, cartea de capatâi a oricarui crestin (implicit si a lui Cleopa), nu sustine aceasta Bibleineptie?
„Zilpa, roaba Liei, a nascut lui Iacov un fiu. Atunci a zis Lia: «Noroc» Si i-a pus numele Gad” (Facerea 30:10-11). Acest Gad sau Noroc a devenit tatal unuia dintre cele douasprezece triburi ale israelitilor.
In Cartea Întâia a Regilor 22:5, un prooroc pe nume Gad l-a sfatuit pe regele David sa plece din Moab in Iuda.
In Cartea a Doua a Regilor (capitolul 24), Dumnezeu ii vorbeste lui David prin acest prooroc.
In Cartea Întâia a Cronicilor 29:29 se spune ca „Gad vazatorul” a scris o istorie a regelui David. In aceste cazuri, Gad sau Noroc nu reprezinta o invocare a Diavolului? Ori Biblia reprezinta o exceptie, pentru ca e „cuvântul Domnului”, iar Domnul are voie sa incalce orice regula? E drept ca in Cartea lui Isaia 65:11 se vorbeste despre o zeitate canaanita, numita Gad, diferita de Moloch.
Insa, tinând cont de celelalte doua personaje biblice ce poarta acest nume, nu putem considera cuvântul „noroc” o inchinare la Satan.
Despre noroc pomeneste si Cartea lui Tobit, bineinteles, tot fara nici o conotatie negativa: „Si-i zicea slujnica: «Da, tu esti cea care ti-ai ucis barbatii? Caci, iata, ai fost data in casatorie la sapte, si n-ai avut noroc de nici unul!»” (3:8).
Norocul e intâlnit di in Cartea lui Ieremia, având acelasi sens pe care il cunoastem cu totii (mai putin Cleopa): „Dar a doua zi Pashurr a dat drumul lui Ieremia din temnita si Ieremia i-a zis: «Domnul nu te mai numeste Pashurr (Noroc din toate partile), ci Magor Misabib (Spaima din toate partile)»” (20:3).
Pâna la urma, cine are dreptate, stimate oite?
Biblia sau parintele Cleopa?
     8. „Voi nu vedeti ce zice Isaia? «Vai de cei ce fac masa dracilor si aduc jertfa lui Noroc!»”, spunea parintele Cleopa.
Din pacate, nu si Isaia. Citatul biblic este urmatorul: „Si voi, cei ce ati parasit pe Domnul, care ati uitat de muntele Meu cel sfânt, care intindeti masa pentru dumnezeul Gad si umpleti o cupa pentru Meni” (Isaia 65:11).
Se pare ca „memoria sa rar intâlnita”, laudata de arhimandritul Balan, mai dadea si rateuri uneori.
Astfel se explica si numeroasele confuzii mitologice din mintea mult prea-luminata a mult prea-fericitului Cleopa.
     9. In fata statuii lui Moloch se afla „o tigaie din arama” care se incingea si „pâna la 40-50 de copii se puneau odata in tigaia aceea”?
Nu stiu ce tigai a vazut nea Cleopa la viata lui, dar ce descrie el sigur nu e tigaie ci, mai degraba, piscina.
Ori a lansat Bahmuteanca o noua tigaie, numai buna pentru hranit un sat intreg.
„Mirosea in urma lui numai a friptura de copii proaspeti”.
Cum o fi mirosul de copii proaspeti? Exista oare si miros de copii vechi?
Oare in urma lui Cleopa nu mirosea a creier incins (si proaspat, neaparat) in timp ce debita asemenea tâmpenii?
     10. „Buda” e Buddha, ca vorbim despre numele unui personaj, nu despre cacatoarea unde ii veneau cele mai bune idei crestine viitorului sfânt din calendarul ortodox.
     Si pentru ca a dat dovada de idei dintre cele mai bune, in cartea sa, Drumul sufletului dupa moarte, parintele Cleopa ne-a sfatuit urmatoarele: „Când vezi ca s-a imbolnavit in casa mama, sora, fratele, sotia, nepotul, copilul, tata, fiica, nu aduce intâi doctorul; intâi adu preotul si-l spovedeste curat de toate pacatele”.
De ce sa facem asta? Pentru ca popii sunt specializati in acordarea primului ajutor? Sau pentru ca au vindecat vreo boala pâna acum?
Ori prea extaziatul voia sa ne vada pe toti morti?
Tot Ilie Cleopa este cel care, la un moment dat, afirma ca „pâna la intruparea si invierea Domnului nostru Iisus Hristos, nimeni nu se putea mântui, caci raiul era inchis si nu era revarsat peste lume harul Duhului Sfânt”.
Ceea ce trebuie sa intelegem e ca sufletele tuturor oamenilor, inclusiv ale celor care respectau poruncile lui Dumnezeu (printre care enumeram profetii sau sfintii), ajungeau direct in iad.
Si acolo au ramas timp de multe mii de ani, pâna a venit Iisus sa deschida raiul.
Prin urmare, nu conta daca oamenii erau buni, daca erau alesi de Dumnezeu pentru diferite misiuni (asa cum sunt profetii Vechiului Testament), sau daca respectau cu sfintenie invataturile preotilor. Cu totii ajungeau in iad.
Dar totusi Tatal ceresc avea grija de ei, ferindu-i de focul Gheenei si de furcile incornoratilor demoni.
Si stateau bietii de ei in cazanele cu smoala, plictisiti si frustrati, intrebându-se când va veni Iisus cu cheia portii raiului sau, macar, de ce Dumnezeul atotputernic nu face o alta cheie.

     In Profetii si marturii crestine pentru vremea de acum, Cleopa ne-a lovit cu o noua serie de ineptii.
Una dintre ele se refera la acelasi Rai, pe care il confunda in continuare cu Gradina Edenului.
Pentru Cleopa, Raiul, care „era de câteva zeci de ori mai mare decât Europa”, se afla in Mesopotamia.
Nu stim cum a incaput in Mesopotamia acest Rai urias, de zeci de ori mai mare decât un continent dar, banuiesc ca, impaturit cu grija la colturi si inghesuit cu putere… intra pâna la urma.
Daca nu, „mai taie din el, da-l dracu’”, vorba braconierului mustacios.
„De la potop s-a ridicat Raiul in vazduh catre rasarit”, mai spune nea Cleopa, pentru ca, daca serpii si magaritele pot vorbi iar din doi oameni pot lua nastere patru rase diferite si alte câteva subrase, de ce nu ar putea zbura si gradinile?
Mai ales cele fermecate, mai mari decât continentul pe care sunt asezate, in care se gasesc pomi magici si serpi vorbitori.
Cleopa ne mai spune ca tot acolo, in Irak, „a fost Turnul Babel, facut de Nimrod, imparatul Babilonului.
Singurul urias care s-a nascut dupa potop”.
Prea smintitul parinte ne dovedeste din nou ca nu-si cunoaste Biblia, ci o povesteste ca Mahommed când a compus Coranul.
Daca ar fi cunoscut-o, ar fi stiut probabil de Goliath, cel ucis de pastorul David, dar si de uriasii descoperiti in Canaan de evreii fugiti din Egipt sub conducerea lui Moise.
Bineinteles ca in Biblie Nimrod nu are nici o legatura cu Turnul Babel, dar imaginatia parintelui Cleopa incerca in acel moment sa atinga apogeul. „El a zis ca nu se teme ca mai vine un potop, si a zidit turnul Babel pe un loc inalt”, a plusat „unul din cei mai iscusiti duhovnici, sfetnici si predicatori ai monahismului românesc contemporan”, desi in Geneza biblica avem o alta poveste, unde un grup de oameni a incercat sa construiasca Turnul pentru a ajunge la cer.
„Când S-a pogorât Dumnezeu, Nimrod era pe lânga turn. Si la un cutremur mare, turnul s-a risipit pe jumatate si l-a prins si pe Nimrod. Acolo i-a fost moartea!”.
Parinte, de unde le scoti?!?
Nu stiu ce naiba ai fumat, dar vreau si eu…

     Cleopa se lauda chiar ca a avut parte de o intâlnire de gradul III.
In Viata parintelui Cleopa, scrisa de arhimandritul Ioanichie Balan, afirma urmatoarele: „Eram intr-o noapte la ora unu in bordei. Facusem Miezonoptica si eram pe la sfârsitul Utreniei, când deodata aud: buf, buf, buf! Se cutremura pamântul.
Eu am iesit sa vad ce se aude, dar când am deschis usa la bordei am vazut afara o lumina mare si in lumina, o masina de alama cu multe roti. Din ea a coborât un om inalt, cu ochii mari, pe jumatate albi si pe jumatate negri, care numai atât a zis apasat: «Ce cauti aici?»
Atunci mi-am adus aminte ce zic Sfintii Parinti. Ca daca ai Sfintele Taine, il ai pe Hristos viu!
Eu aveam Sfintele Taine intr-o scorbura de brad in bordei.
Si când am vazut asa, am intrat repede inauntru, am cuprins bradul cu Sfintele Taine in brate si numai atât am zis: «Doamne Iisuse, nu ma lasa!» Sa vezi tu atunci rugaciune când este dracul la usa!
Si când m-am uitat din nou afara, l-am vazut cum se dadea inapoi alungat de puterea lui Hristos.
Lânga bordei era o râpa mare unde a cazut acel duh necurat. Dar cum a cazut? Când a ajuns la râpa, s-a dat de trei ori peste cap cu tot cu masina si pe urma a cazut si s-a facut un zgomot mare de mi-au tiuit urechile pâna a doua zi la ora unu”.
In cazul in care parintele nu era „fumat” in acea zi si intâmplarea este reala, ma gândesc ca acel „om inalt” n-a plecat din cauza rugaciunilor, ci de frica lui Cleopa.
Nu e bine sa te pui cu nebunul, mai ales când esti singur cu el noaptea, in padure. Dar daca acel om era vreun padurar care s-a prabusit cu masina in râpa, in timp ce nebunul isi freca mâinile de bucurie ca a invins „demonul”?
     Nu-ti trebuie cunostinte de psihiatrie pentru a-ti da seama ca Ilie Cleopa nu avea toate tiglele pe clopotnita sau ca turla sa era plina de lilieci.
Inteleg asta foarte bine, citind doar câteva dintre aberatiile sale.
Ceea ce pot insa sa inteleg este cum de s-au gasit atâtea sute de mii de oameni care sa-l cinsteasca, respecte si chiar venereze.
Si de ce naiba ar vrea cineva sa-l canonizeze?
Pentru scenariile rupte de realitate pe care le inventa?
Pentru necunoasterea Bibliei?
Pentru lipsa logicii?
Sau pentru profetiile pe care le-a facut, dar nu s-au implinit?
Cum se face ca ne alegem ca modele doar oameni dereglati, insa ne ignoram complet adevaratele valori?
     Oare câti mai stiu astazi cu ce se ocupau Aurel Vlaicu, Traian Vuia, Henry Coanda, Ciprian Porumbescu, George Enescu, Lucian Blaga, Nichita Stanescu, Ana Aslan sau Emil Racovita?
Punem pariu ca numarul lor e mult mai mic decât cel al fanilor lui Cleopa?
Având talentul de a cinsti astfel de oameni, de ce ne mai miram ca toti care ne conduc tara de la Revolutie incoace n-au facut decât sa ne ingroape de vii in mocirla?
Sau ca nu mai reusim sa ajungem la un turneu final de fotbal de foarte multi ani?
     PS: Când in multe state europene Biserica a donat bani si chiar terenuri in incercarea de a ajuta tarile respective sa depaseasca perioada de criza financiara, Biserica Ortodoxa Româna face lucrurile tocmai invers. Nu doar ca primeste anual din ce in ce mai multi bani din bugetul tarii si isi desfasoara numeroase afaceri pentru care nu plateste absolut nici o taxa (fara a mai lua in calcul banii donati de turma de drept-credinciosi), dar a reusit sa gaseasca inca o metoda de a stoarce si mai multi bani din buzunarele noastre.
Recent a cerut sa-i fie retrocedate aproximativ 2.200 de cladiri confiscate de regimul comunist, printre care liceul Dinu Lipatti sau Academia Tehnica Militara.
Cu mâna intinsa lung pâna in bugetul nostru si-asa sarac, patriarhul Daniel nu s-a sfiit sa declare ca „restituirea completa a bunurilor bisericesti este necesara pentru a ajuta biserica in multiplele ei activitati”.
Astfel, B.O.R.-ul va primi inapoi majoritatea cladirilor, urmând sa primeasca niste surse colosale din inchirierea celorlalte, cum ar fi institutiile de invatamânt, de exemplu.
Bineinteles ca nici aceste venituri nu vor fi impozitate.
Si astfel, Biserica Ortodoxa Româna se va imbogati practic peste noapte mult mai mult, cu ajutorul banilor nostri.
Dar bine ca avem invataturile fanatice ale lui Cleopa care sa ne tina de frig, de foame si de sete, in timp ce admiram palatele popilor si masinile lor luxoase.
Mânca-te-ar Raiul, parinte, cu toti popii tai, ca nu mai scapam odata de voi! http://secretelezeilor.wordpress.com/