Istoria secreta - Partea IV de JONATHAN BLACK publicat la 17.02.2014
Istoria secreta - Partea IV
La inceputul acestei epoci, cele dintii mari civilizatii par sa fi aparut dintr-odata, de nicaieri - cultura sumeriana, dominata de eroul-taur Ghilgames, cea egipteana, cu cultul boului lui Osiris, si cea cretana, care avea si ea in centru un taur.
Perioada acestor civilizatii este Era Taurului, care a debutat in prima parte a mileniului al III-lea I. C.
Dintr-un motiv pe care istoria conventionala nu-l poate identifica, grupuri numeroase de oameni au inceput, in aceasta perioada, sa traiasca in comun, in orase bine organizate, de dimensiuni mari si extraordinar de complexe.
Un eveniment obscur, dar cu un impact deosebit, s-a petrecut in China, un episod invaluit in mister. Nici chiar marii initiati nu-l pot deslusi cu claritate. In mileniul al III-lea I. C., oamenii de pe teritoriul actual al Chinei duceau o viata tribala, nomada si, in conformitate cu Rudolf Steiner, intr-una dintre asezarile de acolo a venit pe lume un individ extraordinar. Nasterea lui Lucifer a fost inceputul intelepciunii.
A existat prin anii '90 un serial care vorbea despre Lucifer in China dar care nu mai stiu cum se numea. Era bine facut.
Aceasta intelepciune este in intregime de ordin practic, sfatuind cititorii ce sa faca pentru a-si urmari cit mai eficient propriile interese. Nu se sugereaza nicaieri, spre exemplu, ca purtarea corecta va fi rasplatita sau ca pacatele vor fi pedepsite - decit cel mult de ceilalti oameni. De asemenea, nu se aminteste de vreo ierarhie cereasca. Lucifer a fost crescut inca de la nastere intre zidurile unei scoli a misterelor. Un grup de magi a vegheat continuu la educarea sa, permitindu-i sa ia parte chiar si la cele mai tainice ceremonii, modelindu-i sufletul pina cind, la virsta de patruzeci de ani, a avut o revelatie. Astfel, a devenit prima persoana capabila sa gindeasca la viata pe Pamint intr-un mod in intregime rational.
Si acum simtim rezultatele. Si ne este clar cine si de ce l-au educat. Si fara educatie tot asta ar fi facut. Sa ai tupeul sa spui ca asta a ajutat la evolutia omului, intrece orice masaura!!
Acum, datorita lui Lucifer, numerele puteau fi percepute fara nici o conotatie simbolica, fiind considerate doar o modalitate de a masura cantitatile, modalitate neafectata in vreun fel de notiunea de calitate. Oamenii erau deci liberi sa masoare, sa calculeze si sa construiasca.
De necrezut!!! Crima asta ne e prezentata ca o binefacere. Rusineee!!! Stim de la Plutarh ca fiul lui Orfeu, Asclepios, era unul si acelasi cu Imhotep, care a trait in aproximativ 2500 I. C. In epoca lui, acest urias val al schimbarii, acest mod revolutionar de gindire strabatuse lumea, venind din Orientul indepartat.
Vizir al faraonului Djoser, Imhotep era constructor, sculptor si fauritor de vase din piatra. Era numit de asemenea Capetenia Observatorilor - acesta devenind ulterior titlul marelui preot din Heliopolis. Reprezentat uneori cu o mantie acoperita cu stele si alteori tinind in mina un pergament rulat, Imhotep era celebru in Antichitate ca arhitect si constructor al piramidei in trepte de la Saqqara.
Adeptii istoriei conventionale presupun ca ambitiile arhitectonice ale egiptenilor au progresat de la mormintele simple, numite mastaba, la complexitatea relativa a piramidei in trepte, culminind cu masiva sofisticare a marii piramide, datata conventional in circa 2500 I. C.
In absenta consemnarilor din vremea respectiva si fiindca piramidele nu contin materiale organice care sa poata fi datate cu carbon, iar pina acum nu se cunoaste nici o metoda de datare a pietrei fasonate, aceasta data pare a fi rezultatul unui mod rezonabil de interpretare a dovezilor existente.
Marea piramida a fost considerata, in mod conventional, un mormint. Ca variatiune pe aceeasi tema, datorita puturilor inguste care se indreapta, din asa-numitele camere ale faraonului si reginei, spre anumite stele, a fost privita ca un fel de masinarie menita sa ajute la proiectarea spiritului faraonului mort afara din mormint, spre locul sau de odihna cereasca.
Astfel, conform acestei opinii, marea piramida ar fi un soi de uriasa masina de excarnare.
Din punctul de vedere al istoriei secrete insa, o asemenea interpretare este anacronica.
In epoca respectiva, credinta generala era aceea ca spiritul uman calatoreste, dupa moarte, prin sferele planetare si spre stele. De fapt, asa cum am vazut, cei aflati in viata aveau o experienta atit de vie a lumii spirituale, incit cu mare greutate ar fi putut decide sa nu creada in caracterul real al calatoriei spiritului dupa moarte, asa cum noua ne-ar fi dificil sa refuzam a crede in realitatea cartii pe care o tinem in mina.
Prin urmare, ar trebui sa cautam in alta parte o explicatie a functiei marii piramide.
Esenta civilizatiei egiptene antice rezida in eforturile ei de a supune materia, iar acest lucru este dovedit de impulsul inovator de a taia si a ciopli piatra. Un alt exemplu al noii relatii a omului cu materia este cel al practicii mumificarii. Niciodata nu ne grabim mai tare sa atribuim anticilor credinte stupide decit atunci cind stabilim o legatura intre mumificare si bunurile descoperite in morminte pe de o parte, si presupusa convingere ca spiritul ar fi intentionat sa le foloseasca in viata de dupa moarte, pe de alta parte.
Rolul acestor practici funerare, conform filosofiei ezoterice, era acela ca exercitau un fel de atractie magnetica asupra spiritului ce se inalta, ajutindu-l sa-si grabeasca urmatoarea incarnare
. Se credea ca, prin pastrarea trupului decedat, acesta se constituia intr-un punct focal pentru spiritul care il parasise, atragindu-l din nou in jos, spre Pamint.
Prin urmare, marea piramida este o uriasa masinarie de incarnare. Bietele entitati!!! Le obligau bestiile sa vina in acelasi loc, sa nu le scape lor din mina!!! In aceeasi perioada cu formarea civilizatiei egiptene, in circa 3250 I. C., pe teritoriul dintre fluviile Tigru si Eufrat a aparut civilizatia sumeriana. In primele asezari din Sumer, in flecare casa se aflau statui ale stramosilor si ale divinitatilor marunte. Un craniu era uneori pastrat ca o "locuinta" pentru un spirit minor. Concomitent, despre spiritul superior ce proteja orasul si interesele sale se credea ca salasluieste in "casa zeului"- o cladire din centrul complexului templului.
Pe masura ce asezarile s-au dezvoltat, casele zeilor au tinut pasul cu ele, devenind cu timpul zigurate - mari piramide in trepte, cu baza rectangulara, construite din caramizi de lut. In centrul fiecarui zigurat se afla o incapere de mari dimensiuni, in care era asezata statuia zeului, incrustata cu pietre si metale pretioase si imbracata in vesminte luxoase.
In conformitate cu textele cuneiforme, zeilor sumerieni le placeau mincarea, bautura, muzica si dansurile. Pe mese erau puse numeroase feluri de mincare, iar zeul era apoi lasat singur, sa se bucure de ele.
Dupa o vreme, preotii intrau si mincau ceea ce ramasese.
Divinitatile aveau de asemenea nevoie de paturi in care sa doarma si sa se delecteze cu placerile sexuale impreuna cu alti zei. Iar in acest scop erau spalate, imbracate si unse cu parfumuri.
La fel ca in cazul bunurilor lasate in mormintele egiptene, aceste practici aveau menirea de a ispiti divinitatile sa coboare si sa salasluiasca in planul material, reamintindu-le de placerile simturilor, de care nu se puteau bucura in lumea spiritelor. Si in prezent in Indonezia mortul se tine 3 luni in casa, este asezat in capul mesei cind maninca familia defunctului.
Au fost turisti care au avut "norocul" sa fie invitati la o masa de adio in ultima zi a celor 3 luni si apoi sa mearga la inmormintare.

     Ghilgames, marele erou al civilizatiei sumeriene, a fost rege in Uruk in aproximativ 2100 I. C.
Povestea sa este una a nebuniei, a emotiilor extreme, a anxietatii si alienarii.
La inceputul ei, tinarul rege este supranumit „taurul care impunge”. E plin de energie, despica trecatori in munti, sapa puturi, exploreaza, porneste in batalii. Este mai puternic decit oricare alt om, frumos, curajos, un iubaret alaturi de care nicio fecioara nu e-n siguranta, dar e singur. Isi doreste un prieten, cineva care sa-i fie egal. De aceea, zeii il creeaza pe Enkidu - la fel de puternic ca Ghilgames, dar salbatic, cu trupul acoperit complet de par. Traieste printre animalele salbatice, maninca la fel ca ele si bea din apa piraielor. Intr-o zi, un vinator da peste aceasta creatura stranie in padure si ii povesteste lui Ghilgames despre ea. Cind aude povestea vinatorului, regele isi da seama ca acesta e prietenul indelung asteptat si pune la cale un plan stralucit. Ii cere celei mai frumoase prostituate din templu sa intre goala in padure, sa-l gaseasca pe salbatic si sa-l imblinzeasca. Si cind ea face dragoste cu el, Enkidu uita de salasul sau din codru, asa cum stiuse regele ca se va intimpla. De acum inainte, cind se apropie de animalele salbatice, ele simt diferenta si nu mai alearga alaturi de el, ci, dimpotriva, fug din calea lui. Ghilgames si Enkidu se intilnesc in piata din Uruk, in vreme ce se desfasoara un concurs al campionilor. Toti locuitorii orasului sunt strinsi acolo pentru a privi. Regele e cel care cistiga, doborindu-l pe Enkidu, in vreme ce el ramine in picioare.
Astfel au inceput o frumoasa prietenie si o serie de aventuri. Cei doi vineaza pantere si il dibuie pe monstrul Hawawa, care pazeste drumul prin padurea de cedri. Iar mai tirziu, cind ucid taurul Cerurilor, Ghilgames pune ca pe peretele iatacului sau sa fie prinse coarnele acestuia.
Dar apoi Enkidu se imbolnaveste grav. Ghilgames sta la capatiiul lui vreme de sase zile si sase nopti. In cele din urma, un vierme iese din nasul lui Enkidu. In final, Ghilgames trage un val peste fata vechiului sau prieten si rage ca o leoaica ce si-a pierdut puii. Mai tirziu, porneste sa strabata stepa, plingind, in vreme ce teama de propria sa moarte incepe sa-i roada maruntaiele.
Ghilgames sfirseste la hanul de la capatul lumii, unde vrea sa poata scapa din propriul sau cap, si ii cere frumoasei hangite sa-i spuna care e drumul catre Ziusudra - acesta fiind, asa cum am vazut, un alt nume al lui Noe sau Dionisos.
Ziusudra era un semizeu care nu murise cu adevarat niciodata.

Ghilgames construieste o barca cu fundul plat, acoperita cu smoala, ca acelea utilizate si azi de arabii din zonele mlastinoase, si pleaca spre Ziusudra.
Acesta ii spune: "iti voi dezvalui un secret, o taina a zeilor. Pe fundul marii se afla o planta care inteapa ca trandafirul. Daca o vei putea aduce la suprafata, vei deveni din nou tinar. Este planta tineretii vesnice."
Ziusudra il invata cum sa se scufunde in apele care acopera Atlantida si cum sa gaseasca traditiile ezoterice pierdute in vremea Potopului.
Ghilgames isi leaga pietre de picioare, la fel ca pescuitorii de perle din zona, se scufunda, culege planta, isi taie legaturile si se ridica la suprafata, triumfator.
Dar in vreme ce se odihneste pe mal, un sarpe miroase planta si i-o fura.
Ghilgames e ca si mort.
Citind aceasta poveste, ne mira probabil esecul lui Ghilgames la testul la care l-a supus marele conducator al omenirii. Exista o nota de anxietate in acest mit, o nota ce s-a raspindit apoi la civilizatiile babiloniana si mesopotamiana, care au dominat regiunea.
La moartea lui Ghilgames, ne aflam in epoca celor mai mari zigurate Legenda Turnului Babel - incercarea de a construi un turn inalt pina la ceruri, care s-a soldat cu pierderea limbii unice, care unifica intreaga omenire - simbolizeaza faptul ca, pe masura ce au devenit tot mai atasate de ingerii indrumatori si spiritele lor tutelare, triburile si natiunile au "uitat" de zeii cei mari si de mintea universala care confera tuturor elementelor disparate ale cosmosului un destin comun.
Ziguratele constituie o incercare eronata de a urca la ceruri prin mijloace materiale.
Turnul Babel a fost construit de Nimrod Vinatorul. In Facerea, Nimrod este numit "cel dintii viteaz de pe Pamint". Arheologul David Rohl l-a identificat, in mod convingator, cu personajul istoric Enmer-kat (Enmer Vinatorul), primul rege din Uruk, care i-a scris suveranului tarii invecinate, Aratta, cerindu-i tribut; aceasta este, se pare, cea mai veche misiva care a supravietuit pina astazi.
Nimrod a fost primul om care a cautat puterea de dragul puterii, iar din aceasta dorinta de putere au izvorit cruzimea si decadenta. Conform traditiei iudaice, o profetie referitoare la nasterea lui Avraam l-a impins pe Nimrod la infanticid in masa. Trebuie sa intelegem de aici ca regele sacrifica nou-nascuti, ingropindu-le trupurile in fundatia marilor constructii.
In aproximativ 2000 I. C., Avraam ratacea printre "zgirie-norii" din Ur (Uruk), unde se nascuse.
Apoi a decis sa plece in desert si sa devina nomad, pentru a redescoperi sentimentul divinului, in pericol de a fi pierdut.
Cind a ajuns in Egipt, faraonul i-a dat-o pe una dintre fiicele sale, pe nume Agar, pentru a fi servitoarea sotiei lui, Sarai.
Agar i-a daruit lui Avraam primul fiu, pe Ismael, care avea sa devina parintele popoarelor arabe.
Acest lucru inseamna de fapt ca Avraam a deprins de la preotii egipteni importante cunostinte de tip initiatic. In vremea respectiva, casatoriile erau incheiate de obicei in cadrul aceluiasi trib sau al familiei extinse. Puterile supranaturale aveau legatura cu singele, iar mariajul intre oameni cu acelasi singe intarea aceste puteri - asa cum se intimpla si in traditia tiganilor, spre exemplu.
Casatoria intre persoane apartinind unor triburi diferite ar putea implica, prin urmare, un schimb de cunostinte si de puteri.
Initiatii care participa la aceste ceremonii stiu cum sa muleze trupul vegetal al candidatului, astfel ca atunci cind acesta reintra in corpul fizic, aspirantul sa-i poata folosi in mod constient organele de perceptie. La sfirsitul celor trei zile, candidatul va fi "renascut" sau initiat - prag pe care hierofantul il marcheaza prinzindu-l de mina dreapta si ridicindu-l din sicriu.
In filosofia ezoterica, trupul vegetal are o importanta covirsitoare. Controleaza functiile organice, iar chakrele sunt, desigur, organele sale.
Astfel, el reprezinta portalul dintre lumea fizica si cea spirituala, iar daca chakrele sunt energizate, pot aparea puteri de perceptie si influenta supranaturala, capacitati de comunicare cu spiritele neintrupate si, de asemenea, abilitati de vindecare.
In cadrul procedurii somnului in templu - care avea sa fie practicata de initiatii din scolile misterelor chiar si doua mii cinci sute de ani mai tirziu, fiind utilizata si astazi in anumite societati secrete - unei persoane bolnave i se permitea sa doarma in incinta lacasului de cult. Acest somn dura trei zile, timp in care initiatii actionau asupra trupului vegetal al bolnavului intr-un mod ce nu diferea mult de procesul de initiere.
Dupa sederea in Egipt, Avraam a plecat spre vest, in regiunea pe care o numim astazi Palestina.
Acolo a fost nevoit sa-si inarmeze si sa-si pregateasca servitorii pentru a-l salva pe fratele lui, capturat de banditii locali.
Dupa o lupta apriga si singeroasa, in vreme ce mergea printr-o vale (pe care exegetii Bibliei au identificat-o cu actuala vale Kidron), Avraam a intilnit un personaj ciudat, pe nume Melhisedec.
Ca si in cazul lui Enoh, acesta este doar in treacat mentionat in Biblie, lasind insa impresia ca avea o aura magica si ca in privinta lui ceva a ramas nespus.
Aceasta impresie de supranatural este accentuata de un misterios fragment din Noul Testament, in Epistola lui Pavel catre evrei 6: 60-7: 17: „Unde Iisus a intrat pentru noi ca inaintemergator, fiind facut Arhiereu in veac, dupa rinduiala lui Melhisedec..
Caci acest Melhisedec, rege al Salemului, preot al lui Dumnezeu cel Preainalt, care a intimpinat pe Avraam, pe cind se intorcea de la nimicirea regilor si l-a binecuvintat. Caruia Avraam i-a dat si zeciuiala din toate, se tilcuieste mai intii: rege al dreptatii, apoi si rege al Salemului, adica rege al pacii, fara tata, fara mama, fara spita de neam, neavind nici inceput al filelor, nici sfirsit al vietii, ci, asemanat fiind Fiului lui Dumnezeu, el ramine preot pururea. … El s-a facut nu dupa legea unei porunci trupesti, ci cu puterea unei vieti nepieritoare. Caci se marturiseste: «Tu esti Preot in veac, dupa rinduiala lui Melhisedec.» .
In mod evident, aici se intimpla ceva ciudat. Desigur ca acest personaj misterios, care are capacitatea de a trai vesnic, nu este un om obisnuit. In traditia cabalista, identitatea secreta a lui Melhisedec este Noe, marele lider din Atlantida care a invatat omenirea sa se ocupe de agricultura, sa cultive grine si vita-de-vie, cel care n-a murit cu adevarat, ci a trecut intr-o alta dimensiune, si care a reaparut pentru a fi indrumatorul spiritual al lui Avraam si a-l initia intr-o cunoastere la un nivel superior.
Pentru a intelege invataturile initiatice predate de Melhisedec, trebuie sa analizam un episod survenit mai tirziu, in care, in conformitate cu traditia ezoterica, era prezent si Melhisedec, desi in versiunea biblica acest lucru este trecut sub tacere..
Isaac avea douazeci si doi de ani cind tatal lui l-a dus pe munte pentru a-l sacrifica pe altarul lui Melhisedec..
In unele forme de initiere, este foarte important ca la un punct anume in desfasurarea ceremoniei, candidatul sa creada, pentru scurta vreme, dar cu o convingere ferma, ca va muri..
Probabil a inteles ca va trece printr-o moarte simbolica, dar dintr-odata are impresia ca planurile s-au schimbat. Poate ca a depus cele mai solemne juraminte, cu pretul mortii, ca isi va schimba comportamentul si va trai conform celor mai inalte idealuri. Acum, cu sabia deasupra capului, se intreaba daca initiatii care detin puterea asupra lui stiu ca a mintit..
Fiindca isi da seama ca a facut lucruri pe care n-ar fi trebuit sa le faca, nu le-a facut pe cele ce s-ar fi cerut facute si ca nu este pur..
Stie in adincul sufletului sau ca nu are suficienta vointa pentru a-si respecta juramintele depuse. Si astfel, s-a condamnat pe sine la moarte si nu are cum sa mai iasa din aceasta situatie..
Acesta este momentul in care intelege ca are nevoie de un ajutor supranatural..
In clipa in care cutitul lui Avraam era pe punctul de a reteza gitul lui Isaac, un inger asaza pe altar in locul acestuia un berbec ale carui coarne se incurcasera intr-un desis..
Aceasta din urma imagine, coarnele prinse in desis, reprezinta chakra cu doua petale a fruntii deja prinsa in materie..
Avraam actioneaza asa cum o face deoarece acest tip de viziune trebuia sacrificata. Deocamdata, cel putin, capacitatea de perceptie a lumilor spirituale trebuie trecuta in stare de latenta, de dragul misiunii asumate de stramosii lui Avraam - aceea de a-si dezvolta creierul ca organ al gindirii..
In cadrul istoriei secrete, acest sacrificiu al chakrei fruntii se desfasoara pe altarul lui Melhisedec, marele preot al misterelor solare. Aceasta inseamna ca Isaac a fost initiat pina la un nivel atit de ridicat, incit acum intelege necesitatea urmatorului stadiu al dezvoltarii umane, cel lunar..
Evolutia liberului arbitru si a gindirii neincatusate va permite in cele din urma omului sa detina un rol constient in transformarea lumii. Isaac a ramas in scoala misterelor a lui Melhisedec vreme de trei ani si jumatate, deprinzind toate aceste lucruri..
Fiindca Melhisedec este preot al misterelor solare, trebuie sa ne inchipuim ca in scoala sa se afla un cerc de monoliti. Am ajuns deja in epoca acestor temple solare, dintre care unele s-au pastrat pina astazi la Luneberg, in Germania, la Carnac in Franta si la Stonehenge, in Anglia.
Ce impresionant!! Ar fi de ris daca n-ar fi de plins. Poate cineva sa ne spuna de ce a fost necesar sa se dezvolte acel creier, de care acum ne chinuim sa scapam, sa anulam tot ce au facut din noi veninosii , care se mai si lauda cu asta. In prezent toate eforturile se indreapta catre reactivarea epifizei, reactivare care anunleaza necesitatea creierului. Ne intoarcem la capil ascutit si la constienta de vis. Ne intoarcem din prapastie. Si chiar in aceste momente, banditii continue sa se laude cu ce ne-au facut ei.
Am urmarit pina acum o istorie a lumii in care, pentru prima data, vietile marilor eroi culturali de pretutindeni - Adam, Jupiter, Hercule, Osiris, Noe, Zarathustra, Krisna si Ghilgames - au fost impletite intr-un unic fir narativ cronologic.
In general, ei nu au lasat urme fizice, continuind sa traiasca doar in imaginarul colectiv, fiind imortalizati numai in fragmentele de relatari si de imagini care au supravietuit.
De acum inainte insa, vom vedea ca multe figuri legendare, considerate de cei mai multi dintre noi ca neavind nicio legatura cu istoria, au lasat in urma lor mementouri fizice, scoase la iveala recent de arheologi.
In lumea antica, razboaiele aveau ca motiv detinerea de cunostinte sacre, initiatice, in parte datorita puterilor supranaturale pe care acestea le confereau.
Grecii au pornit la lupta deoarece voiau sa ia cu ei statuia sculptata de mina zeitei Atena, numita Palladium si ar trebui sa percepem intr-o lumina similara si stradaniile lor de a o stapini pe Elena.
Putem spune ca data asediului Troiei este deopotriva data primei inselatorii din istorie.

Moise nu a trait in circa 1250 I. C., fiind deci contemporan cu Ramses al II-lea, ci ca s-a nascut in aproximativ 1540 I. C., iar exodul s-a petrecut in jurul anului 1447 I. C. Utilizind calcule astronomice si observatii ale planetei Venus consemnate in textele mesopotamiene care coroboreaza atit Biblia, cit si documentele egiptene pastrate pina astazi, David Rohl a adus dovezi concludente care atesta ca Moise a crescut ca print egiptean la curtea faraonului Neferhotep I, pe la mijlocul secolului al XVI-lea I. C.
In calitatea sa de print egiptean, Moise a fost un initiat al misterelor egiptene. Acest lucru a fost consemnat de istoricul local Manetho, care a plasat respectiva scoala a misterelor la Heliopolis, si este de asemenea confirmat in Faptele apostolilor 7: 22, unde apostolul Stefan spune: "Si a fost invatat Moise in toata intelepciunea egiptenilor."
Descintecul 125 din Cartea mortilor descrie judecata celor decedati. Spiritul trebuie sa declare in fata lui Osiris ca a dus o viata cuviincioasa si apoi sa nege, in prezenta celor patruzeci si doi de judecatori ai mortilor, ca a comis o serie de fapte imorale: "Nu am furat, nu am ucis, nu am adus marturie falsa" si asa mai departe.
Fireste ca acest text este mai vechi decit cele Zece Porunci. Dar asta nu stirbeste cu nimic meritele lui Moise.
Invataturile sale nu ar fi putut izvori decit din mediul istoric in care traia. Semnificativ cu privire la el este insa modul in care a reformulat intelepciunea straveche, cu scopul de a duce omenirea spre urmatoarea etapa din evolutia constiintei.
Cind, exilat fiind, fuge in desert, Moise intilneste un invatator batrin si intelept. Ietro era un mare preot african - etiopian - pastrator al unor tablite de piatra. Cind Moise s-a insurat cu fiica lui, Ietro l-a initiat la un nivel superior.
Aceasta lasa de fapt sa se inteleaga episodul cu rugul in flacari. Cind Moise a vazut tufisul arzind fara a fi mistuit de foc, a avut de fapt o viziune a eului ce nu este distrus de focul purificator aflat dincolo de mormint. Din aceasta viziune a sa a izvorit ideea unei misiuni, impulsul de a actiona pentru binele superior al omenirii, de a ne conduce pe toti pe un tarim al laptelui si mierii.
Daaa! Am vazut cum au ajuns ei la lapte si miere. Doar ca o sa le ramina in git.
Toiagul pe care il foloseste Moise pentru a-i pedepsi pe egipteni si a-si disciplina propriul popor era o imagine a sarpelui luciferic al constiintei animale care a fost controlata si supusa de vointa si de o disciplina morala foarte dificil de mentinut.
Prin urmare, darul pe care Moise l-a facut poporului sau a fost vinovatia.
Moralitatea apare in istorie odata cu Moise si, odata cu ea, se manifesta si o schimbare de atitudine.
La fel ca Avraam, Moise deschide calea catre un nou tip de religie care elimina practicile celor anterioare, cu ceremoniile lor elaborate, cu chimvalele rasunatoare, norii de fum intunecat si idolii vorbitori.
Vechea religie tindea sa diminueze constiinta. Credinciosii obtineau accesul la lumile spirituale, dar o faceau intr-un mod necontrolat, in cadrul viziunilor coplesitoare, exaltate, ale adeptilor lui Osiris. Iar Moise intentiona sa schimbe aceasta stare de lucruri si s-o inlocuiasca cu o comuniune meditativa, constienta, cu divinul.
Si acum ne intoarcem iar la divin prin accesul la informatia colectiva. Exista totusi o diferenta, aceea ca vom fi constienti de partea imaginativa a constiintei noastre. Pina acum fugeam de ea si credeam ca imaginatia este o boala. Asta ne-au adus iudeii cu tembelismele lor luciferiene. Daca nu ne badjocureau si umileau ei ajungeam mult mai usor in starea in care ne muncim acum sa ajungem
Interzicind imaginile - chipurile cioplite - Moise a contribuit la crearea conditiilor ce aveau sa faca posibila gindirea abstracta.
Moise a fost primul in acest sens. Ideile monoteiste ale lui Akhenaton erau diferite intr-un mod subtil, insa periculos. La apogeul Regatului Nou, domnia tatalui lui Akhenaton, Amenhotep al III-lea, parea a prevesti o noua era de pace si prosperitate care, desi nu a fost marcata de realizari extraordinare precum marea piramida, avea sa duca la construirea celor mai de seama temple ale lumii antice.
Dupa trei fiice, regina Tiy i-a daruit faraonului Amenhotep un fiu. Poate fiindca fusese indelung asteptat, poate fiindca era limpede ca tatal lui nu avea sa mai traiasca mult, baiatul a fost crescut in interiorul templului, fiindu-i instilat sentimentul unei misiuni de ordin cosmic.
Akhenaton se nascuse cu o deficienta cromozomiala care ii conferea o infatisare stranie, hermafrodita, chiar nepaminteana: avea coapse feminine si un chip prelung, cu aspect eteric, spiritualizat. Aceasta deficienta ii provoca totodata simptomele unei instabilitati mentale: manii, halucinatii, paranoia. O anume combinatie a acestor factori poate sa-i fi determinat actiunile ce amenintau sa afecteze intregul proces al evolutiei umane. Spre deosebire de civilizatia babiloniana, in care regii functionau independent de casta preoteasca, fapt care a dus la cazuri extreme de cruzime despotica, faraonii Egiptului actionau sub egida preotilor initiati. De aceea, opinia incetatenita conform careia revolutia pusa la cale de Akhenaton a fost un act de individualism radical este gresita.
Cind Akhenaton a anuntat inchiderea celui mai stralucit templu al lumii, de la Karnak, si fondarea unui nou centru de cult si totodata capitala undeva la jumatatea distantei intre Karnak si Gizeh, acesta nu a fost un act de vointa al unui individ excentric, ci fapta unui rege initiat ce-si implinea destinul cosmic. Astfel, el pregatea intoarcerea pasarii Bennu in anul 1321 I. C.
Prima sa masura a fost aceea de a construi un nou templu dedicat lui Aton, zeul discului solar. In incinta acestuia se afla un obelisc incununat de piatra Benben, pe care urma sa coboare in zbor legendara pasare Phoenix.
Urmatorul pas, sustinut de regina Tiy, mama faraonului, a fost acela de a construi noua capitala si de a trimite intr-acolo, pe calea apei, intregul aparat guvernamental.
Akhenaton voia sa modifice astfel axa de rotatie a planetei.
Apoi a declarat ca Aton era unicul si adevaratul zeu, ceilalti neavind o existenta reala. Acesta era deci un monoteism foarte apropiat, ca sens, de cel modern. Venerarea divinitatilor precum Isis, Osiris si Amon-Ra a fost interzisa. Templele lor au fost inchise, festivalurile populare care le erau dedicate fiind declarate simple superstitii. Reforma lui Akhenaton are in ea ceva atragator pentru omul modern. La fel ca monoteismul actual, cel sustinut de Akhenaton era unul de tip materialist.
Prin definitie, monoteismul neaga existenta celorlalti zei, dar si a spiritelor si a altor forme de inteligenta neintrupata. Prin urmare, el tinde sa fie materialist in sensul ca neaga experienta spiritelor - or, aceasta experienta, asa cum am subliniat deja, este insasi esenta spiritualitatii.
Akhenaton a afirmat inutilitatea castei preotesti, pe care a inlocuit-o in intregime cu propria-i persoana. Cea mai inteligenta afirmatie de la el pina in prezent. Intr-adevar SUNT INUTILI si asa au fost intotdeauna.
In ciuda faptului ca s-a asezat in centrul tuturor practicilor religioase, faraonul s-a retras tot mai adinc in labirintul de curti interioare ale palatului, alaturi de frumoasa lui sotie, Nefertiti, si de copiii lor. Acolo se juca impreuna cu tinara sa familie, compunea imnuri si refuza sa asculte vestile rele despre tulburarile populare sau revoltele din coloniile Egiptului, care ii amenintau suprematia in regiune.
Iar prabusirea s-a produs in cele din urma din interior. Dupa cincisprezece ani de domnie, in ciuda tuturor rugaciunilor adresate lui Aton, ii moare una dintre fiice. Apoi se stinge si mama faraonului, Tiy, care il sustinuse intotdeauna, iar Nefertiti dispare din consemnarile de la curte. Doi ani mai tirziu, preotii pun la cale asasinarea lui Akhenaton, dupa care il asaza pe tron pe cel ce avea sa devina cunoscut lumii sub numele Tutankhamon.
Imediat, casta preoteasca incepe reconstruirea Tebei. Capitala fondata de Akhenaton devine in scurt timp un oras parasit si toate monumentele ridicate in cinstea lui, toate reprezentarile sale si toate mentiunile numelui sau sunt sistematic distruse.
Popii stiau bine ca masele au creierele spalate, ca masele in Egipt erau deja prelucrate ca sa nu mai mearga epifiza. Si cind li s-a luat singurul spectacol, circul facut de popi, a fost usor sa-i faca sa se razvrateasca.
Unii specialisti din epoca moderna l-au considerat pe Akhenaton un personaj profetic, chiar sacru.
Este semnificativ insa faptul ca, asa cum stim de la Manetho, egiptenii i-au consemnat domnia ca pe un eveniment sethian, Seth este, desigur, Satan, marele spirit al materialismului, care tinde intotdeauna sa distruga adevarata spiritualitate.
Daca trimisul sau, Akhenaton, ar fi reusit sa converteasca omenirea la materialism, atunci cei trei mii de ani de dezvoltare delicata a spiritului uman si numeroasele calitati care au evoluat intre timp ar fi fost pierdute pentru totdeauna.
Asta e culmea!!!! "Sfintul" Lucica, ne conduce la Dumnezeu!!!
Desi nu s-a pastrat nicidecum in aceeasi stare ca unele dintre templele egiptene, nici o constructie religioasa nu stirneste mai mult imaginatia colectiva decit Templul lui Solomon.
Saul a fost identificat recent ca un personaj istoric mentionat in scrisorile regilor vasali ai lui Akhenaton. Loiali, acestia ii trimiteau rapoarte cu privire la evenimentele petrecute in tarile lor. Numele lui Saul in aceste scrisori este "Labya", regele populatiei "Habiru". Ca urmare a acestei identificari in arhivele culturilor invecinate, putem spune astazi cu certitudine ca David - "Tadua"- a fost primul care a unificat triburile lui Israel intr-un regat unic, cind a devenit rege al Ierusalimului in 1004 I. C., adica in timpul domniei lui Tutankhamon.
David este cel care a pus temeliile templului din Ierusalim, dar a murit inainte de a-l putea construi, aceasta sarcina revenindu-i fiului sau, uns rege al Ierusalimului in 971 I. C.
Figura lui Solomon a ramas in constiinta populara ca insasi intruparea intelepciunii si maretiei princiare, iar in traditia secreta, ca stapinitor magic al demonilor prin excelenta, in traditia oculta a francmasoneriei - asa cum stim dintr-un discurs al cavalerului Michel Ramsay, din 1736 - Solomon si-a consemnat cunoasterea magica in cartea secreta asezata mai tirziu la fundatia celui de-al doilea templu ridicat in Ierusalim. Dar fiindca iudeii nu aveau in epoca o traditie a constructiei templelor, fiind un popor nomad, Solomon a preferat sa angajeze ca arhitect un fenician pe nume Hiram Abiff.
Daca intreaga constructie nu pare sa fi fost - pe baza dimensiunilor consemnate in Vechiul Testament - mai mare decit o biserica parohiala actuala, decoratiunile sale erau, atit ca numar, cit si ca stralucire, fara precedent.
Hiram, mesterul constructor, a angajat o breasla pe mestesugari pentru a-i pune proiectul in practica si i-a grupat in trei grade: Ucenici, Companioni si Maestri.
Identificam aici notiunea de confrerie ce avea sa treaca treptat dincolo de limitele inguste ale ezoterismului si sa transforme organizarea sociala in intregul ei, iar in povestea uciderii lui Hiram Abiff identificam un avertisment cu privire la turnura negativa pe care ar putea-o lua situatia.
Intr-unele dintre traditiile secrete este prezenta o subtila rivalitate intre Solomon si Hiram Abiff. Regina din Saba l-a vizitat pe Solomon, dar a vrut totodata sa-i cunoasca pe omul care construise un templu atit de fascinant. Iar cind a simtit privirea lui Hiram Abiff asupra ei, a avut senzatia unui metal topit curgindu-i prin trup.
L-a intrebat apoi cum a izbutit sa aduca frumusetea cerurilor pe Pamint, in arhitectura templului. El i-a raspuns ridicind in aer o cruce in forma literei T. In clipa urmatoare, toti lucratorii din jur s-au napustit in templu aidoma unor furnici.
Si aici apare imaginea unei insecte. Traditiile pastrate in Talmud si Coran afirma ca templul a fost construit cu ajutorul unei insecte misterioase, capabile sa ciopleasca piatra, numita Shameer. La fel ca in cazul stupului, avem si de aceasta data un simbol al fortelor spirituale, pe care Hiram le putea comanda.
Trei dintre lucratorii din subordinea arhitectului erau invidiosi pe puterile lui secrete si la un moment dat au decis ca trebuie sa afle tainele lacului de alama.
La sfirsitul unei zile de lucru, cind Hiram pleca de la templu, cei trei l-au atacat, iar cum el a refuzat in mod repetat sa le dezvaluie secretele sale, l-au asasinat, fiecare administrindu-i cite o lovitura singeroasa la cap.
Exista aluzia unui element de natura sexuala in relatarea privind crucea in forma de T si senzatia de arsura a reginei din Saba, dar pentru a putea intelege secretele lui Hiram Abiff trebuie sa ne punem urmatoarea intrebare: tinind seama de toate elementele astronomice din alcatuirea si din decoratiunile templului, care anume era orientarea acestuia?
Doi cercetatori masoni, Christopher Knight si Robert Lomas, au aflat raspunsul la aceasta intrebare pornind de la faptul ca Hiram provenea din Fenicia, regiune a carei principala divinitate era Astarte - sau Venus. Fireste, acest lucru concorda cu detaliile decorative deja mentionate: rodiile, care sunt fructele zeitei Venus, si smaraldele, pietrele pretioase ale aceleiasi divinitati.
Exista multe etimologii posibile ale numelui "Ierusalim", una specificind ca numele initial al orasului era Ursalem, "ur" insemnind "fondat de", iar "Salem" fiind numele antic al zeitei Astarte (sau Venus) in contextul de seara.
Lojile masonice au ca model Templul din Ierusalim.
Misiunea lui Solomon era aceea de a conduce omenirea spre o lume intunecata, pregnant materiala, pastrind insa vie flacara spiritualitatii. Era aceeasi misiune pe care francmasoneria avea sa si-o asume in secolul al XVII-lea, in zorii epocii moderne a materialismului.
Pe individul asta nu degeaba il cheama Negru. Auzi, colo, intunecime materiala plina de flacara spirituala!!!. Sur verde!.
Mitul lui Solomon isi gaseste un distant ecou in insulele Britanice. Specialistii de astazi considera in general ca, daca legendele lui Arthur au o baza istorica, aceasta dateaza din "Evul intunecat" ce a urmat retragerii romane din insulele Britanice, cind un razboinic crestin a dus lupte glorioase, dar in esenta inutile, impotriva navalitorilor pagini. S-a sustinut la un moment dat ca personajul istoric aflat la originea legendelor arthuriene ar fi fost Owain Ddantgwynne, un senior vels care i-a infrint pe paginii saxoni in batalia de la Badon, in anul 470. In acest caz, "Arthur" ar fi fost de fapt un titlu onorific, care insemna "ursul".
Dar regele Arthur cel original a trait la Tintagel putin inainte de epoca lui Solomon, in circa 1100 I. C., cind comunitatile rurale pasnice din insulele Britanice ale Epocii de Bronz au fost cotropite de populatiile razboinice ale Epocii Fierului.
Mentorul sau spiritual, Merlin, vrajitorul din padurea Cellydon, era un supravietuitor din era cercurilor megalitice. El l-a ajutat pe Arthur sa mentina vii misterele solare. Arthur insusi era un rege al Soarelui, inconjurat de cei doisprezece cavaleri ai zodiacului si casatorit cu Venus, Guinevere fiind forma celta a numelui Venere, adica Venus.
Coroana sa era reprezentata de chakra crestetului, aprinsa pentru a-si putea calauzi supusii, asa cum Solomon si-a condus si el poporul prin intuneric.
replica omega watches omega replica replica U boat watches