10 Mai de Sorin Liviu Damean publicat la 08.03.2014
10 Mai
     Ziua de 10 Mai are semnificatii multiple in istoria rominilor. Este vorba, in primul rind, de data de 10 Mai 1866, cind Printul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen depune juramintul in calitate de Domnitor al Rominiei sub numele de Carol I.

     In conditii in care Moldova si Muntenia se aflau sub suzeranitate otomana si protectorat rusesc, aducerea unui Print strain dintr-o Casa domnitoare din Europa apuseana era o mai veche cerinta a clasei politice rominesti.
Dupa infringerea Rusiei in razboiul Crimeii (1853-1856) si convocarea Congresului de Pace de la Paris in februarie 1856, rominii au fost consultati in privinta viitoarei lor organizari in cadrul Divanurilor ad-hoc din 1857.
IT CertificationAici, alaturi de sustinerea ideii unirii celor doua Principate Moldova si Muntenia intr-un singur stat sub numele de Rominia, se solicita si un Print strain pe Tronul noului stat creat.
Ratiunile erau de ordin intern si extern: necesitatea inlaturarii rivalitatilor pentru Tron ale vechilor familii boieresti si dobindirea independentei de stat a Rominiei cu sprijinul Puterilor europene si al Casei domnitoare din care ar fi provenit Printul.
Alegerea unui Print din Casa prusiana de Hohenzollern-Sigmaringen era socotita benefica, atit ca urmare a inrudirii acestei Case domnitoare cu cea a lui Napoleon al III-lea al Frantei, cit si a prestigiului de care se bucura in Europa vremii.

     In al doilea rind, este vorba de data de 10 Mai 1877 cind parlamentarii si cercurile guvernante ale vremii ii aduceau la cunostinta Domnitorului Carol I actul independentei de stat a Rominiei, dupa ce cu o zi in urma, la 9 Mai 1877, avusese loc proclamarea independentei in Parlament de catre ministrul de Externe, Mihail Kogalniceanu.
Intentia oamenilor politici era aceea de a lega acest maret si curajos act de data depunerii juramintului de catre Carol I ca Domnitor al Rominiei la 10 Mai 1866, demonstrind in acest fel justetea ideii aducerii unui Print strain.
In al treilea rind, data de 10 Mai 1881 reprezinta momentul incoronarii lui Carol I al Rominiei si a sotiei sale, Elisabeta, ca Rege si, respectiv, Regina.

     Coroana Regelui Carol I era faurita din otelul unui tun capturat la Plevna de trupele romine in razboiul de independenta.
     La data de 14 martie 1881 fusese proclamat Regatul Rominiei, insa incoronarea nu a putut avea loc atunci ca urmare a funeraliilor Tarului Alexandru al II-lea asasinat de nihilistii rusi.

     Astfel, data de 10 Mai a capatat o tripla semnificatie si avea sa fie sarbatorita ca zi nationala a Rominiei din 1866 pina in 1947, cind prin samavolnicie monarhia era abolita si inlocuita cu un regim republican.
http://sorin-damean.blogspot.ro/

 
Home   |   Despre Noi   |   Contact