Testamentul Regelui Carol I de Lelia Mihail publicat la 27.04.2014
Testamentul Regelui Carol I
     Testamentul meu, scris si iscalit de propria mea mina, la 14/26 februarie 1899, in capitala mea, Bucuresti.

     Testamentul meu, scris de mine, in luna lui fevruarie 1899, pentru a fi publicat prin "Monitor" dupa moartea mea, cu rugamintea ca ultima mea vointa si dorinta sa fie urmate intocmai cum le-am descris aci, cu propria mea mina, fiind inca voinic si sanatos.
Avind aproape 60 de ani, privesc ca o datorie, ca sa ma hotarasc a lua cele din urma dispozitii.
Alcatuind acest testament, gindesc inainte de toate la iubitul meu popor, pentru care inima mea a batut neincetat si care a avut deplina incredere in mine.

     Viata mea este asa de strins legata de aceasta de Dumnezeu binecuvintata tara, ca doresc sa-i las si dupa moartea mea, dovezi vadite de adinca simpatie si de viul interes pe care le-am avut pentru dinsa.
Zi si noapte, m-am gindit la fericirea Rominiei, care a ajuns sa ocupe acum o pozitie vrednica intre statele europene, m-am silit ca simtamintul religios sa fie ridicat si dezvoltat in toate straturile societatii si ca fiecare sa indeplineasca datoria sa, avind ca tinta numai interesele statului.
Cu toate greutatile pe care le-am intilnit, cu toate banuielile care s-au ridicat, mai ales la inceputul domniei mele, in contra mea, expunindu-ma la atacurile cele mai violente, am pasit fara frica si fara sovaire inainte, pe calea dreapta, avind nemarginita incredere in Dumnezeu si in bunul simt al credinciosului meu popor.
Inconjurat si sprijinit de fruntasii tarii, pentru care am avut intotdeauna o adinca recunostinta si o vie afectiune, am reusit sa ridic, la gurile Dunarii si pe Marea Neagra, un stat inzestrat cu o buna armata si cu toate mijloacele, spre a putea mentine frumoasa sa pozitie si realiza odata inaltele sale aspiratiuni.

     Succesorul meu la tron primeste dar o mostenire, de care el va fi mindru si pe care o va cirmui, am toata speranta, in spiritul meu, calauzit fiind prin deviza: "Totul pentru tara, nimic pentru mine"..
Multumesc din suflet tuturor celor care au lucrat cu mine si care m-au servit cu credinta.
Iert acelora care au scris si au vorbit in contra mea, cautind a ma calomnia sau a arunca indoieli asupra bunelor mele intentiuni.
Trimitind tuturor o ultima salutare, plina de dragoste, rog ca si generatiile viitoare sa-si aminteasca din cind in cind de acela care s-a inchinat cu tot sufletul, iubitului sau popor, in mijlocul caruia el s-a gasit asa de fericit. Pronia cereasca a voit ca sa sfirsesc bogata mea viata.

     Am trait si mor cu deviza care straluceste in armele Rominiei: "Nihil sine Deo!" Doresc sa fiu imbracat in uniforma de general (mica tinuta, cum am purtat-o in toate zilele), cu decoratiile de razboi si numai Steaua Rominiei si Crucea de Hohenzollern, pe piept.
Am ramas credincios religiunii mele, insa am avut si o deosebita dragoste pentru biserica rasariteana, in care scumpa mea fiica, Maria, era botezata. Binecuvintarea corpului meu se va face de un preot catolic, insa doresc ca clerul de amindoua bisericile sa faca rugaciuni la sicriul meu, care trebuie sa fie foarte simplu. (...)
Coroana de otel, faurita dintr-un tun luat pe cimpul de lupta si stropit cu singele vitejilor mei ostasi, trebuie sa fie depusa linga mine, purtata pina la cel din urma locas al meu si readusa apoi la palat.
Sicriul meu, inchis, va fi pus pe afetul unui tun, biruit (daca se poate) la Plevna si tras de sase cai din grajdurile mele, fara valuri negre.
Toate steagurile care au filfiit pe cimpiile de bataie vor fi purtate inaintea si in urma sicriului meu, ca semn ca scumpa mea armata a jurat credinta steagului sau si sefului sau suprem, care prin vointa lui Dumnezeu, nu mai este in mijlocul credinciosilor sai ostasi.
Tunurile vor bubui din toate forturile din Bucuresti, Focsani si Galati, ridicate de mine, ca un scut puternic al vetrei stramosesti, in timpuri de grele incercari, de care Cerul sa pazeasca tara.
Trimit armatei mele, pe care am ingrijit-o cu dragoste si careia m-am inchinat cu toata inima, cea din urma salutare, rugind-o a-mi pastra o amintire calda. (...)
Prin o buna gospodarie si o severa rinduiala in cheltuieli, fara a micsora numeroasele ajutoare cerute din toate partile, averea mea a crescut din an in an, asa ca pot dispune astazi de sume insemnate, in folosul scumpei mele Rominii si pentru binefaceri.
Am hotarit dar o suma de 12 milioane de lei, pentru diferitele asezaminte, noi fundatiuni si ca ajutoare.
Aceasta suma va fi distribuita precum urmeaza:
1. La Academia Romina, sase sute mii de lei, capital pentru publicatiuni.
2. La Fundatiunea mea Universitara, pentru sporirea capitalului, sase sute mii de lei.
3. La Orfelinatul "Ferdinand" din Zorleni, linga Birlad, pentru sporirea capitalului, cinci sute mii de lei.
4. Pentru intemeierea unui internat de fete de ofiteri in armata mea, cu un institut de educatiune, cu un invatamint practic, la Craiova , doua milioane lei.
5. Pentru intemeierea unei scoli industriale la Bucuresti, trei milioane lei. (Urmeaza alte 12 legate).
Inaltind rugaciuni fierbinti catre A-tot-Puternicul, ca sa ocroteasca de-a pururea Rominia si sa raspindeasca toate harurile asupra scumpului meu popor, ma inchin cu smerenie inaintea vointei lui Dumnezeu si iscalesc cea din urma hotarire a mea.
In numele Tatalui si al Fiului si al Sfintului Duh, Amin.
Facut la Bucuresti, la 14/20 februarie 1899. //CAROL//
Am scris si iscalit cu propria mea mina acest testament, pe doua coale, formind opt pagini, legate cu fir rosu si am pus sigiliul meu. // CAROL//
     Cine mai poate scrie azi asa?
Si inca totul sa fie acoperit de fapte palpabile.
Il judecam in toate chipurile si pe el si pe urmasii lui, noi cei de azi, niste rai si niste fameni.....
Si aceste jicniri le aduc cei care de 70 de ani jefuiesc ce au agonisit cei birfiti.
Iar, turma, ce face ea?
Ce sa faca...behaie, ca asta e turma. TURMA NU ESTE, EA DOAR EXISTA!

     Si cum mai spera unii spre o viata mai decenta? Decenta la turma? Iesiti din turma daca vreti o viata mai buna. Iesi din tarc si nu te teme de lup.
Te iluzionezi inca precum ca esti aparat de caini si de pastor?
Cainii sunt deja salbaticiti si stau la turma doar pentru mincare, deci fac si ei parte din turma, iar pastorul e permanent plin de alcool de la SRL de linga stina.
Treci pe delusorul de peste drum si ridica-ti un locusor AL TAU. Sa nu zici ca e ocupat. EXISTA INTOTDEAUNA UN LOCUSOR PESTE DRUM. Nu astepta indicatii sau, si mai rau, alocatii de la guvern.

     Lupul e pazitorul acestui teritoriu de veacuri. Cum te temi de lup?
Sau poate esti venetic. Sau si mai rau.
     Hienele sunt de temut. Ba chiar si tintarii.
Va comportati cu totii de parca ati crescut la stina. Sau chiar de acolo veniti?
Numai pentru stina sunt periculosi lupii.
Si oare de ce urasc lupii oile? Si de ce acest teritoriu are drept emblema lupul?
PENTRU CA NU ARE TREBUINTA DE OI.
Inainte de a va droga cu texte bisericesti mai ginditi-va!!!!
     Si hai sa vedem ce mai e si in ograda hienelor.
Mergi pe Ceahlau, muntele sfint.
Cum cobori din deal in vale te-ntilnesti cu popa-n cale.
Popa-ncepe a te intreba ce mai vrei si dumneata.
Binecuvintare parinte, faci gresala sa spui. Daca te vede mai "spalatel" iti trage o binecuvintare in limba greaca de te extermina. Bine parinte, eu sunt romin de ce vorbesti in alta limba. Popa ramine fara grai. Si noi fara comentarii.

     "Cu toate greutatile pe care le-am intilnit, cu toate banuielile care s-au ridicat, mai ales la inceputul domniei mele, in contra mea, expunindu-ma la atacurile cele mai violente, am pasit fara frica si fara sovaire inainte, pe calea dreapta, avind nemarginita incredere in Dumnezeu si in bunul simt al credinciosului meu popor."
Carol a putut spune asta in demnitatea lui, dar acum un pungas de Golub n-o mai poate face si niciunul din cei cocotati la oase.

     Si totusi golubul ar putea "intoarce roata" dar, nu va temeti, n-o va face. Nu are "stofa" de erou ca sa se sacrifice pe sine si familia sa. E prea napirstoc pentru asa ceva. Se imbata si cinta "pusca si cureaua lata...

     Va ajunge acolo unde merita toate hienele sa ajunga.

     Sa speram ca vor merge pe alta planeta. Pamintul nu mai are nevoie de hiene dupa ce invinge moartea.