Oameni Adevarati - Partea I de Lelia Mihail publicat la 19.02.2015
Chestia orientala
In urma tratatului de la Balta-Liman, Tarile Romane au intrat sub dubla stapinire (ocrotire), turca si rusa. Aceste puteri orientale considerau pe domnitorii Valahiei si Moldovei, simpli functionari meniti doar sa le indeplineasca ordinile. Orice problema ar fi avut, domnitorul respectiv trebuia sa ceara aprobarea ambelor puteri "ocrotitoare" care mai niciodata nu erau de acord.
Practic situatia tarilor romine era neschimbata, lipseau doar fanariotii.
Dar in 1857, Razboiul Crimeii aduse rominilor mintuirea de "ocrotirea" ruseasca. Principatele doreau insa cu ardoare unirea intr-un singur stat autonom, cel putin, sub conducerea unui domnitor dintr-o dinastie europeana puternica si o constitutie. Barbatii de valoare ai neamului au inteles ca in unire sta puterea si ca doar un conducator puternic le putea garanta existenta statala.
Degeaba ar fi fost un barbat integru si cu toate calitatile, daca nu putea "bate cu pumnul in masa" in fata marilor puteri era zadarnic. Si pentru asta trebuia ca acel conducator sa fie de-al lor.
Conferinta de la Paris a hotarit insa ca fiecare principat sa aiba domnitor apartinind neamului si sa fie validat de sultan.
Am putea sa ne intrebam de ce "nu s-au inghesuit la ciolan".
Nici un imperiu nu era prea puternic sa se impuna celorlalte. Se ridicasera si prusacii ca o putere proaspata si belicoasa, dispusa sa-i lamureasca pe ceilalti despre drepturile lor.
Principatele erau inconjurate la nord si vest de Imperiul Austriac , la sud de Imperiul Otoman, iar la est de Imperiul Rus.
Asa stind lucrurile, romanii au ales in fiecare principat un conducator, dupa cum cerea conferinta de pace si acel om era Al. I. Cuza. Era strict legal asa ca sultanul a dat firman de domnitor pentru fiecare principat pe acelasi lume. Multumita toata lumea; respectata hotarirea de la Paris si ocultata unirea peincipatelor romine.

Cuza era un adevarat patriot care a urmarit realizarea dorintelor neamului si a reusit in 1861 sa fie recunoscuta unirea iar numele sa ramina totusi Principatele unite ale Moldovei si Valahiei.
Deasemeni Cuza a fost nevoit sa desfiinteze legea electorala din acea vreme printr-o lovitura de stat.
A facut multe reforme dar si multe dintre ele au incurcat interesele particulare ale unor grupuri si clase. Stim despre astea asa ca nu mai insist. Ce nu inteleg este faptul ca intr-o Europa atit de corupta toti erau "profund revoltati" de imoralitatea lui Cuza. Avea o amanta. Auzi colo! In Europa secolelor trecute ERA O RUSINE PENTRU UN BARBAT IMPORTANT SA NU AIBA AMANTE. Cu cit mai multe cu atit era mai interesant. Frant Josef avea o amanta simpla, sotia unui negustor, la care mergea cind sotul nu era acasa, si o actrita celebra.
Dar romanii sunt cui in pantof asa ca trebuie exagerat cit mai mult. Si acum suntem in aceeasi situatie. Vaaai! cit suntem de independenti.
Zona aceasta din Europa NU ERA DELOC OBISNUITA CU MODUL DE GUVERNARE al tarilor vestice. Nu se invata totul peste noapte si nici nu sunt convinsa nici acum ca ar fi un model prea bun. Dimpotriva.
Dar sa revenim. Complotul impotriva lui Cuza se urzeste si la 10 februarie 1866 este fortat sa abdice. Cuza pleaca in strainatate, la Viena, iar conducerea este luata de un guvern condus de o Locotenenta Domneasca. A fost deci lovitura militara de palat.
Locotenenta era formata din:

gen. N. Golescu

col. Haralambie

Lascar Catargiu.
Primul scop era alegerea unui print strain. Alegegerea lor a fost printul Philip de Flandra, fratele regelui Belgiei.

Dar imparatul Napoleon III a avut alta varianta.
Acum trebuie spus ca nu se facea nimic fara sprijinul uneia dintre marile puteri. Si Franta era singura dispusa sa-i ajute, nefiind direct interesata in problema. Cu Napoleon totul era posibil, fara el NIMIC. Si Napoleon l-a propus pe Carol de Hohenzollern. Era cea mai buna varianta pentru ca acesta era sustinut de doua puteri. FRANTA si PRUSIA. Era ruda cu ambii imparati.

Astfel ca Ion Brateanu sosi la Dusseldorf unde familia lui Carol petrecea pastele, fapt pentru care si Carol era prezent desi se pregatea sa plece imediat la regiment caci se faceau ultimele pregatiri pentru inceperea razboiului intre Austria si Prusia.
Printul Carol a spus ca nu este pregatit pentru o asemenea misiune si ca de altfel pleaca la razboi si mai trebuie si aprobarea sefului casei de Hohenzollern, care era chiar regele Prusiei.
Dar s-a hotarit definitiv si irevocabil in doar 2 zile si apoi a cerut aprobarile necesare.

Pentru printul Carol, invitatia la tronului Principatelor-Unite era o problema, mai ales din cauza opozitiei Austriei dar in primul rind datorita chestiei orientale.
"Buni crestini", regii europeni erau de partea Turciei in dorinta de a stavili setea de hegemonie a Rusiei. Ca si stia poporul rus ce viseaza conducerea germana a Rusiei!
Bismarck l-a asigurat ca Austria nu va putea sa-l impidice pentru ca-i vor da prusacii de treaba, ceea ce au si facut. Fratele printului, Anton, murind cu ocazia asta.
Pe 14 aprilie 1866, cind era la club cu camarazii sai, vede in ziare ca Bucurestii se pregatesc de un plebiscit in vederea alegerii pe tronul Principatelor a printului Carol Hohenzollern. A fost poreclit pe loc "TURCUL".
Wilhelm I al Prusiei ii spune ca el nu-l poate ajuta direct ca nu are interes sa agite pe rusi sau pe turci dar daca vrea sa plece ar fi bine sa fie un fait acompli.
Imediat ce iese din Prusia sa-si trimita demisia din armata prusiana.
Asta a fost o mare durere pentru Carol, soldat din nastere si din formare si patriot pina in virful unghiilor.
Si tot nu a fost oprit din drum. Problema turceasca si ruseasca nu i se parea o piedica. Nimic n-a putut sa-l opreasca desi era o fire departe de a fi aventuriera.
Se observa ca toti conducatorii marilor puteri se fandoseau de parca erau la un pension de domnisoare, desi se urau si se pregateau permanent de razboi unul contra altora.
Incepe spectacolul. Personajul principal este Karl Hettingen care poarta pasaport elvetian - tatal sau avind un palat in Elvetia era si cetatean elvetian - calatorind pentru afaceri la Odessa.
Il insotesc baronul Mayenfisch si contele Werner care mergeau tot la Odesa. Pentru a se ascunde mai bine isi pune o pereche de ochelari, schimba coafura, hainele sunt civile si nu prea scumpe. calatorea cu clasa II ca sa para un burghez negustor. Insotitorii sai calatoreau la clasa I cu bagajele printului. Oficial nu se cunosteau.
Pina la Salzburg a fost usor dar de aici era pericol caci putea fi arestat fiind ca si in razboi cu Austria iar numarul ofiterilor care circulau peste tot era foarte mare si pe multi ii cunostea dintr-un razboi la care participara ca si camarazi. Ce stupid!!!! La fel si la Viena.
Pe 18 aprilie ajung in Ungaria la Bazias, ultima statie a cailor ferate austriece. Aici e mare mizerie iar vapoarele circulau haotic din pricina soldatilor inrolati care mergeau spre Viena.
Asteapta doua zile intr-un hotel murdar cu teama de a fi recunoscut, statea in camera si cobora doar la masa unde a auzit pe functionarii orasului vorbind despre faptul ca rominii il asteptau pe Carol dar toti erau siguri ca-l vor goni rapid ca si pe Cuza si ca turcii se pregatesc sa ocupe Bucurestiul daca vine printul in tara.
Pe 20 aprilie la ora 9 A.M. se urca pe vapor, tot la clasa II printre bagaje.
Insotitorii lui si bagajele personale, la clasa I. Urca pe vapor si Bratianu care, evident, nu-l cunoaste si oricum merge cu clasa I.
Pe la orele 4 P.M. ajung la Turnu-Severin, primul oras rominesc.
Se pregateste sa coboare dar capitanul vasului ii atrage atentia ca are bilet de Odessa.
Spune ca vrea sa faca citiva pasi pe uscat.
Imediat apare o trasura mare unde se urca linga Brateanu si ceilalti insotitori.
In acea clipa aude pe capitanul vasului spunind: "Pe Dumnezeul meu daca asta nu e printul de Hohenzollern".
Un minut prea tirziu, puterea austriaca inceta in tara straina si inafara vaporului austriac.
Hotarira sa se mentina incognito pentru a nu afla turcii de sosirea lui si sa atace Bucurestiul. Dar vestea s-a dus ca fulgerul, mai ales ca era dumineca si erau multi gura-casca in port.
Calatoresc toata noaptea si in zori sunt la Craiova unde sunt primiti cum se cuvine.
De aici are si garda militara si in final, cu toate pauzele si problemele inerente unui drum aproape impracticabil si traversare de riuri a caror poduri fusesera luate de ape, ajunge in data de 10 mai la Bucuresti.
Dupa primirea triumfala si depunerea juramintului incepe greul. Nu vorbim aici de politica sau de lupte intre oamenii politici.
Acum intelege ce inseamna "chestia orientala" si cit de dificil este de rezolvat.

Sultanul furios ca a fost pus in fata faptului implinit se plinge puterilor garante si cere aprobare sa ocupe Principatele.
Nu o primeste intrucit aprobarea se dadea doar daca era in legitima aparare, si nu era cazul.
Se hotaraste imediat mobilizare armatei pentru apararea Bucurestiului, armata aproape inexistenta si foarte prost dotata si neinstruita. Se aproba un credit de 8 milioane de galbeni pentru armata.
"Leafa" domnitorului era de 100.000 galbeni( 1. 750. 000 franci) din care Carol, refuza 40.000 galbeni pentru primul an in scopul maririi bugetului.
Marile puteri si-au anuntat oficialii prezenti in tara sa nu intretina relatii cu guvenul printului, dar intretineau relatii private cu printul.
Carol I incepe sa invete romaneste si la implinirea unui an tine discursul in limba romana.

Soseste Cremieux, fondatorul Aliantei Israelite cu o lista de pretentii pentru mofturile lor, mofturi de care nu am scapat nici azi, ba dimpotriva.
Incepe razboiul austro-prusian, care il indurereaza mult pe Carol, intai ca nu participa si el, inca se simtea ofiter prusac, si mai apoi durerea e si mai mare la moartea fratelui sau Anton, ranit in lupte.
Desi tinar, Domnitorul Carol I se dovedeste intelept si factor de echilibru intre politicienii romani vesnic in lupte patimase.
Moldovenii, frustrati de pierderea puterii, au puternice vederi separatiste hranite de intrigile rusesti la care se adauga antisemitismul.
Carol merge des acolo si declara Iasul a doua capitala. Este admirat de moldoveni asa ca situatia se mai alelioreaza.
Cu ocazia acestor vizite INTELEGE PERFECT DE CE SUNT MOLDOVENII ANTISEMITI.
Incep tratativele recunoasterii domnitorului de catre Poarta.
Se duce o lupta crincena pentru fiecare cuvint inscris in contract.
Toti "marii nostrii ocrotitor" de atunci, ca si de azi, ne indemnau sa nu suparam Poarta si sa ne departam de Rusia. Ce se "intimpla" azi nu este o noutate.
Cum sa ne fi indepartat oare, mai mult decit sa devenim neutri?
Numai ca si neutralitatea trebuia sa fie recunoscuta de ocrotitori si nu voiau asta nici in ruptul capului.
Incep sa inteleg ce au gindit cei care au cerut un print strain pe tronul Romaniei. Sperau sa nu mai fim la cheremul tuturor si sa scapam si de pericolul republican. Eram o a doua Franta, cu comuna ei, ca nu le-a fost destul "rivalutzia". In prezent, Franta e doar un nume!
Daca pina si printul Carol a fost chinuit imens va dati seama ca un romin nu avea nici cea mai mica sansa.
Va sfatuiesc sa cititi Memoriile Regelui Carol I ca sa vedeti ce abominabil de grea viata a dus si cauzele acestor chinuri precum si scopul "marilor puteri".
Daca nici macar prusacii nu i-au facut viata mai usoara, ce sa mai asteptam la altii. Aici puteti citi doar citeva selectiuni.
Ajungem in toamna anului 1866, chestia orientala e departe de a fi reglata, sultanul voia ca printul Carol sa vina sa ceara firmanul de la Stambul, iar el considera ca nu e de demnitatea lui s-o faca si promitea sa mearga la sultan imediat dupa primirea confiemarii sale.
Ajunge la Stambul unde este primit cu multa simpatie si sultanul e foarte amabil, doar ca incearca din nou sa-l faca sa inteleaga pe Carol care este locul lui, din punctul de vedere al PORTII.
I se pune un scaunel in fata tronului sultanului , loc de unde sa-i asculte cuvintarea.
Carol, da scaunul deoparte si se aseaza linga sultan.
Toti amutesc, dar "au inghitit-o".
Calatoria la Constantinopol a costat 20 000 galbeni, deoarece printul a trebuit sa faca demnitarilor turci daruri pretioase si, conform obiceiului tarii, sa imparta pretutindeni, la orice vizita, bacsisuri insemnate.
Acestea sunt inevitabile la orice prilej; mic si mare le asteapta pentru orice serviciu facut, adesea si fara el.
"Chestia orientala" nu se va termina decit la obtinerea independentei in 1878. Si nici atunci nu complet.
Nu voi scrie aici despre razboiul de independenta, despre care CREDEM CA STIM, caci si aici mistificarea e mare si multe minciuni sunt ingramadite. Va avertizez ca va trebuie "nervi tari" ca sa suportati tot ce veti descoperi.
Materialul din care citez aici si pe care il poate citi oricine, a fost permanent la dispozitia oficialilor romani si a istoricilor. Nu au nici o scuza.