Inscaunarea lui Stefan cel Mare: preliminarii si consecinte 1450-1460 - Partea II de Leon Simanschi publicat la 22.07.2009
Adunarea de la Vaslui a boierimii moldovene, de la sfârsitul lunii mai si începutul lunii iunie, reeditând exemplul întrunirilor nobiliare convocate anterior pentru a hotarî în probleme de importanta majora ale politicii statului feudal, s-a vazut nevoita astfel sã se pronunte doar cu privire la posibilitatea de rezistenta a tãrii, în eventualitatea unui atac otoman decisiv, deoarece refuzul Poloniei de a se angaja într-o confruntare directã cu Imperiul otoman era dublat de totalul dezacord al factorilor de conducere ai Moldovei cu politica promovata pâna atunci în zona de cãtre Iancu de Hunedoara. Aceasta din urma atitudine rezultase însa nu numai din sensul initial al ocuparii tronului de catre Petru al III-lea Aron.

Sprijinita, la început, numai de factiunea boiereasca a unchiului sau, Bratu cel Mare, cu rol hotarîtor în anihilarea preponderentei politice ungare în Moldova, la sfîrsitul anului 1451, guvernarea lui Petru al III-lea Aron ajunsese sa se întemeieze, în acelasi timp, si pe gruparea polonofila, interesata fireste, în revenirea suzeranitatii jagiellone. Pe de alta parte, nici participarea fruntasilor partidei de centru, cum erau Duma Braevici si Costea Danovici, la dezbaterile care au precedat hotarîrea de la Vaslui, nu putea modifica orientarea externa a domnului si a sfatului sau, cu atît mai mult cu cît ei însisi abdicasera, în 1451, de la programul politic al lui Bogdan al II-lea. In sfîrsit, este de notat, în acelasi sens, ca circa o treime din membrii adunarii constituiau o simpla masa de manevra a celor angajati în confruntarea politica declansata de ultimatum si a caror reconciliere se facuse tocmai în scopul apararii intereselor de casta si grup favorizate de noua domnie.
In consecinta, �mputernicirea data la 5 iunie 1456, logofatului Mihail de a duce la Poarta primul haraci al Moldovei, �n valoare de 2000 de galbeni consemn�nd �nchinarea temporara a tarii acceptat� de cei 59 de reprezentanti ai boierimii si clerului, ca singura posibilitate de salvgardare �n fata primejdiei otomane, releva, �n acelasi timp, eludarea ideii de aparare a tarii pe baza resurselor militare interne, ca si a celei de aderare la frontul luptei antiotomane condus de Iancu de Hunedoara, �n favoarea mentinerii la putere a aristocratiei boieresti si a raporturilor de ascultare fata de Coroana jagiellona.
Intr-adevar, invocarea neputintei proprii de ap�rare, precum si cea a lipsei totale de "ajutor si sprijin", "cum au avut �naintasii nostri", sau stipularea pr�daciunilor repetate ale trupelor otomane inserate �n motivatia actului, constituiau, toate, paleative exacerbate ale autorilor acesteia. Prezenta unui detasament de 3.000 de osteni, �n 1448, la Kossovo, �n armata lui Iancu de Hunedoara, riposta hot�r�t� dat� armatei invadatoare polone, la 1450, �n codrii Crasnei, renuntarea flotei turcesti, �n 1454, la atacarea Cetatii Albe, afl�nd, "acele locuri bine ap�rate" si chiar lupta de la Dolhesti, din 1457, care a opus pe c�mpul de b�t�lie cel putin 12.000 de osteni, �n marea lor majoritate moldoveni, demonstrau, dimpotriv�, existenta unor reale resurse interne. De asemenea, este evidenta tendint� a autorilor de a exagera pericolul otoman, �ntruc�t, �n afara demonstratiei navale turcesti din 1454, �mpotriva Cet�tii Albe, c�nd, este posibil s� se fi produs si o incursiune a trupelor de uscat dinspre Dobrogea, informatia vremii nu mai ofera nici un alt indiciu despre atacuri de proportii similare. De altfel, �n conditiile armistitiului ungaro-otoman �ncheiat la sf�rsitul anului 1451, care �ngloba si Chilia cu teritoriul adiacent, conflictele militare pe linia Dunarii au cunoscut, p�n� �n vara anului 1454, o sensibil� atenuare, chiar dac� si aici, ca si �n alte puncte de pe cursul marelui fluviu, Poarta detinea anumite capete de pod pe malul nordic al acestuia. �n sf�rsit, asa cum Polonia trebuie exclus� din r�ndul puterilor str�ine care ar fi primejduit "din toate p�rtile" hotarele t�rii, de vreme ce tocmai suzeranitatea ei fusese preferat�, din sirul statelor vecine care nu erau dispuse la o cooperare antiotoman� se cuvine a fi eliminat� Ungaria, �ntruc�t dieta acesteia se pronuntase cu privire la m�surile de ap�rare antiotoman� �nc� din aprilie 1456, propaganda c�lug�rului italian Ioan de Capistrano se desfasura cu maximum de intensitate, iar informatia vremii atesta c� Iancu de Hunedoara era constient de necesitatea ajutor�rii Caffei si a "celorlalte cetati si t�ri de la Marea Neagra".

���� Escamot�nd adev�rul sau supralicit�ndu-i dimensiunile si coplesiti de spaima care cuprinsese �ntreaga Europ� sud-estic�, autorii compromisului de la Vaslui au procedat deci la un simulacru de consultare, menit s� absolve domnia si pe colaboratorii directi ai acesteia de responsabilitatea "�nchin�rii". �n plus, derularea ulterioar� a evenimentelor a pus �n evident� si relativa grab� cu care factorii de decizie ai Moldovei au procedat la plata haraciului.
Desigur, nu este exclus� o repetare a cererii tributului, �n primavara anului 1456, precedat�, eventual, de o incursiune de prad� �n sudul t�rii, dar aceste actiuni nu erau destinate dec�t preg�tirii unor �mprejurari optime desf�sur�rii viitoarei ofensive spre Dun�rea mijlocie.

Mehmet II

���� Sf�rsitul defavorabil al campaniei otomane de la Belgrad va revela �ns� factorilor politici europeni, pentru prima dat� dup� impresia coplesitoare produs� de c�tre c�derea Constantinopolului, limitele puterii turcesti si mijloacele de st�vilire a acesteia, iar lui Mehmed al II-lea necesitatea supunerii �ntregii Peninsule Balcanice si a eradic�rii supravietuirilor bizantine, �nainte de a declansa ofensiva hot�r�toare pe frontul dun�rean. Totodat�, departe de a reda t�rii r�gazul trebuitor fortific�rii interne si siguranta de actiune necesar� consolid�rii pozitiei sale internationale, noul angajament extern al lui Petru al III-lea Aron �i va precipita chiar sf�rsitul domniei.

���� Incheierea p�cii si privilegiul comercial din 9 iunie 1456 pentru negustorii de la Cetatea Alb� cu care logofatul Mihail s-a �ntors de la Yeniderbend - localitate pe r�ul Tundza (astazi �n Bulgaria) - unde s-a �nt�lnit cu sultanul, aflat �n drum spre Belgrad cu ostile sale, s-au dovedit a fi, �ntr-adevar, concesii insuficiente. Regele polon s-a considerat, la r�ndul sau, �ndrept�tit s� cear� precizarea expres� a tuturor conditiilor generale si speciale pe care le impunea raportul de suzeranitate-vasalitate, acceptat anterior.
Ca urmare, Petru al III-lea Aron era nevoit, la 29 iunie 1456, s� accepte drepturile cumnatei sale Maria si implicit controlul militar polon asupra cet�tilor Hotin si Tetin, s� recunoasc� interesele speciale ale suzeranului la Cetatea Alb�, s�-i promit� acestuia un sprijin armat consistent �mpotriva Ordinului teuton si s�-i trimit� anual, "�n chip de pret de omagiu [...] daruri sau bunuri vrednice de amintire", materializare evident� a ideii de tribut, pe care coroana jagiellon� se str�duise s-o valorifice �n ultimii ani. Privilegiul comercial care era re�nnoit, tot atunci, negustorilor lioveni dezv�luia, �n plus prezenta unui "fiu al hanului t�t�resc" la Cetatea Alb�, cu dreptul de a lua vam� pentru negotul de tranzit desf�surat aici - prezent� de natur� s� releve dimensiunile impactului mongol de la mijlocul secolului al XV-lea asupra Moldovei si, implicit, pe cele ale concesiilor acceptate de Petru al III-lea Aron.

���� Statutul international al Moldovei rezultat �n urma angajamentelor asumate de Petru al III-lea Aron fat� de Poart� si Coroana jagiellon� se prezenta astfel deteriorat �ntr-o proportie �ngrijor�toare. Desigur, nu putea fi vorba �nc� de un condominium instituit asupra Moldovei si cu at�t mai putin de regimul unui stat-tampon acceptat de puterile concurente. Simpla comparare cu situatia T�rii Rom�nesti de la sf�rsitul anului 1451, consfintit� prin tratatul de armistitiu ungaro-otoman, demonstreaz� discrepantele.
Moldova nu era considerat� la servicii prestabilite fat� de ambele puteri. Chiar dac� logof�tul Mihail va fi �nf�tisat pretentiile suzeranului de p�n� atunci al t�rii �n fata sultanului, iar acesta va fi fost de acord cu ele, ajung�ndu-se astfel la primul aranjament indirect si tacit �ntre cele dou� puteri, caracterul vremelnic (p�n� la obtinerea ajutoarelor necesare) si limitat (pentru �ncetarea st�rii de r�zboi) al "�nchin�rii" de la Vaslui sugereaz� un status quo grevat de numeroase rezerve. Mai degrab�, "seria acordurilor concomitente si paralele" reprezenta, pentru Poart�, o am�nare a subordon�rii efective a t�rii, iar pentru Coroana jagiellon�, asa cum surprindea plastic, mai t�rziu, primul cronicar al Moldovei, asigurarea propriei st�p�niri cu linistea necesar� dup� "p�retele altuia". Omiterea turcilor, �n tratatul din 29 iunie, din r�ndul dusmanilor potentiali ai Moldovei, redusi atunci doar la "poporul necredincios [...] tartaric", dovedeste �ntr-adevar "compromisul", dup� cum prevederea referitoare la excluderea oric�rei alte suzeranit�ti atesta rezervele jagiellone.

���� Ajuns� �ntr-un profund impas, domnia lui Petru al III-lea Aron nu se va dovedi capabil�, �n ultimele luni ale existentei sale, nici macar s�-si remedieze pozitiile. C�ut�nd o iesire, domnul Moldovei s-a ar�tat dispus chiar, dup� c�t se pare, s� fac� concesii Bisericii apusene promit�nd c�lug�rilor franciscani s� treac� la catolicism si, probabil, s� le sprijine proiectele cu privire la refugiatii husiti. Invocarea "credintei noastre catolice", �n scrisoarea adresat� brasovenilor, la 12 august 1456, prin care se f�g�duia respectarea vechilor libert�ti comerciale, este sugestiv� �n acest sens. Iar adaosul final: "Pe deasupra, s� dati crezare slugii (familiaris) Rafael, numit Lasl�u, �n toate cele ce v-ar transmite", avea desigur, �n vedere pertractarile �n curs de desf�surare. Noul demers al lui Petru al III-lea Aron nu a reusit �ns� dec�t s�-i submineze si mai mult autoritatea. Nemultumirea popular� se amplificase, sustin�torii viitorului domn control�nd �ntreaga "Tar� de Jos", iar �n nord izbucnind tulbur�ri care vor degenera �n conflicte de granit� si pr�d�ciuni �n afara acestora. Actul de la 1 aprilie 1457, �ncheiat �ntre domn si panii poloni Michailo si Bartosz Buczacki, starostii de Snyatin, Colomeea si Koropiec si, respectiv, de Podolia, acorda celor din urm� �ntreaga atentie, ilustr�nd �n acelasi timp, incapacitatea lui Petru al III-lea Aron de a-si asigura linistea propriei guvernari. �n acest scop, el a consimtit - fapt f�r� precedent �n istoria t�rii - ca starostii de Hotin si de Cern�uti s� fie alesi dintre boierii moldoveni de c�tre cei doi dreg�tori poloni "ca s� putem astfel s� tinem am�ndou� t�rile, de ambele p�rti, �n una, �n pace, multumire si dreptate". Dezordinii interne i se ad�uga, dup� acelasi act, atitudinea ostil� a "basarabilor, ungurilor" si, probabil, a lituanienilor, atitudine c�reia domnul Moldovei nu-i putea opune dec�t sprijinul nobilimii polone de granit�. Amenintarea din sud, unde, sub obl�duirea lui Vlad Tepes, pretendenta fiului lui Bogdan al II-lea se maturizase, avea s� se concretizeze �ns� foarte cur�nd, pun�nd cap�t incertitudinii si deschiz�nd portile unei alte epoci.
���� Mentionat pentru prima oar� �n documentele anilor 1450-1451, c�nd purta deja titlul de "voievod" cel ce avea s� r�m�n� �n posteritate cu atributul suprem de "cel Mare si Sf�nt", nu-si dezv�luie �ns� dec�t insignifiant si ipotetic preludiile personalit�tii. N�scut, conform traditiei populare, la Borzesti pe Trotus, probabil �n jurul anului 1438 si beneficiind �n vremea scurtei domnii a tat�lui s�u, Bogdan al II-lea, de preg�tirea acordat� celor ce erau meniti asocierii la conducerea treburilor de stat, nepotul lui Alexandru cel Bun avea s� suporte, foarte cur�nd, cea dint�i lectie pe care mentalitatea feudal� a epocii i-a rezervat-o: asasinatul de la Reuseni.

���� R�mas orfan si urm�rit, desigur, de ucigasii tat�lui, nev�rstnicul fiu de domn a trebuit s� ia calea pribegiei, petrec�nd c�tiva ani �n Transilvania unde potrivit �ntelegerii din 1450, Iancu de Hunedoara i-a oferit probabil ad�post. Odat� cu el a trecut muntii si v�rul s�u Vlad Tepes, refugiat temporar la curtea de la Suceava, asa cum atest� reactia prompt� a oficialit�tilor ungare, �ngrijorate de eventualele sale actiuni contrare armistitiului �ncheiat recent cu Poarta. Este de presupus apoi c� �n toamna anului 1455, c�nd Iancu de Hunedoara �ntrevedea posibilitatea unei expeditii militare �n Moldova, singurul competitor al tronului care putea fi avut �n vedere de c�pitanul regal era fiul lui Bogdan al II-lea.

Vlad Tepes

���� Pretendenta acestuia ajunsese deci s� se exprime public, iar trecerea sa �n Tara Rom�neasc�, �mpreun� cu Vlad Tepes, �n primavara anului 1456, se �nfatiseaza ca o consecint� normal�. Cu acest prilej, s-a produs si prima luare de atitudine a viitorului domn �n problematica politic� ce greva soarta t�rii sale: �nt�lnindu-se cu logof�tul Mihail, aflat �n solie la turci, el va fi �ncercat s�-l influenteze si, poate, s�-l atrag� de partea sa, dar n-a reusit s� obtin� dec�t "dusm�nia" f�tis� a marelui dreg�tor, iar refuzul repetat al logofatului, �n 1457, 1460, 1468 si 1470, de a se �ntoarce �n tar� din Polonia si a face parte din sfatul domnesc al lui Stefan cel Mare, tr�deaz� caracterul esential al opozitiei ap�rute �n "Tara Basarabilor" - viz�nd, desigur, hot�r�rile sfatului l�rgit de la Vaslui - chiar dac� ea a fost alimentat� ulterior de elemente noi.

���� Planuit�, probabil, �nc� din Transilvania, dar �nt�rziat� de evenimentele din vara anului 1456 si, mai ales, de disparitia lui Iancu de Hunedoara, "preaputernicul atlet al lui Hristos", dup� victoria de la Belgrad, interventia muntean� �n Moldova, pentru �nsc�unarea fiului lui Bogdan al II-lea, se va produce abia �n primavara urmatoare. Si, cu toate c� preg�tirile desf�surate �n acest scop erau cunoscute la Suceava, dup� cum atesta �ntelegerea lui Petru al III-lea Aron cu fratii Buczacki, domnul Moldovei n-a izbutit s� pre�nt�mpine pericolul. P�trunz�nd fulger�tor pe valea Siretului, cu detasamentul muntean pe care i l-a pus la dispozitie Vlad Tepes, si realiz�nd, probabil �n mars, o concentrare de forte din Tara de Jos, unde avea numeroase rude, Stefan cel Mare a reusit s� ajung� cu circa 6.000 de osteni l�ng� satul Dolhesti, de la v�rsarea Somuzului Mocirlos. Aici, �n �mprejurimile actualului sat Dolhasca, marti, 12 aprilie 1457, el a obtinut o victorie categoric�, oblig�ndu-l pe Petru al III-lea s� se retrag�, �mpreun� cu principalii s�i colaboratori, la Camenita.

Stefan cel Mare

���� Pe c�mpul de la "Direptate", din apropierea luptei abia �ncheiate, �n fata multimii de osteni, �nvinsi sau �nvingatori, si tarani din partea locului, fiul lui Bogdan al II-lea a fost proclamat de catre mitropolitul Theoctist - venit se pare special pentru a negocia solutionarea pasnica a conflictului - domn al tarii. Dupa instabilitatea politica din perioada anterioara, c�nd numeroasele schimbari de domnie fusesera aprobate doar de gruparile boieresti ale pretendentilor la tron, o adunare mai larga, constituita ad-hoc, �n spiritul unei vechi traditii, consfintea �nscaunarea. Ea demonstra noii domnii inaderenta tuturor categoriilor sociale la politica de concesii si compromis promovata de Petru al III-lea Aron, precum si hotar�rea majoritatii boierimii moldovene de a pune capat unei situatii care putea sa pericliteze ordinea feudala interna.

���� Pentru t�narul domn al Moldovei, edificat, probabil, asupra conduitei polone, ca si asupra celorlalte componente ale raporturilor internationale din Balcani sau de la nordul Pontului Euxin, o apreciere obiectiva a perspectivei si, implicit, stabilirea propriei sale pozitii politice, �nfatisau, desigur, multiple necunoscute. Poate tocmai de aceea, pentru �nceput, principala atentie a lui Stefan cel Mare a fost concentrata asupra masurilor de consolidare interna a domniei, cu toate ca nici acestea nu se puteau realiza dec�t prin asumarea imperativelor de politica externa presupuse de noua schimbare de guvernam�nt. Nu �nt�mplator deci, primele scrisori ale noului domn au fost adresate logofatului Mihail (13 septembrie 1457), caruia i se promitea, �n schimbul revenirii din Polonia, iertarea �ncalcarii "celor vorbite si convenite" odinioara �n "Tara Basarabilor" si �napoierea tuturor averilor, precum si negustorilor brasoveni (dupa 25 noiembrie 1457), invitati sa reia negotul lor �n Moldova conform "vechiului obicei", asa cum va fi acesta detaliat prin privilegiul de la 13 martie 1458. O hotar�re de maxima responsabilitate politica a trebuit, de asemenea, sa fie luata cu privire la plata haraciului datorat Portii, a carui scadenta nu putea trece peste �nceputul lunii iunie, moment c�nd acesta a fost platit pentru prima oara. Data fiind semnificatia primordiala a �nscaunarii, efectuata cu sprijinul fortelor antiotomane, nu este, fireste, de conceput, asa cum s-a presupus, o sporire a tributului cu �nca 1.000 de galbeni. �n esenta sa, "�nchinarea" de la Vaslui nu fusese dec�t o rascumparare a pacii, fara clauze restrictive la adresa suveranitatii statului, asa �nc�t schimbarea de domnie nu avea nevoie de recunoasterea sultanului. Nu este mai putin adevarat �nsa ca o �ncalcare a deciziei de la Vaslui, at�ta vreme c�t domnul �nsusi recunostea ca hotaraste doar "cu boierii care tin de noi", nu era posibila. Exemplul varului sau, Vlad Tepes, trebuia urmat, iar contextul international si situatia tronului �l vor determina, �ntr-adevar, si pe Stefan cel Mare sa accepte pentru multi ani plata haraciului.

���� Sistemul angajamentelor externe ale lui Petru al III-lea Aron nu putea fi �nsa preluat �n totalitate. Obligatiile la care acesta a consimtit fata de Coroana jagiellona se cereau a fi, �n primul r�nd, anulate, deoarece ele afectau grav securitatea si libertatea de actiune a domnului Moldovei, precum si integritatea teritoriala a statului, cetatile Tetin si Hotin fiind practic controlate de trupele polone. �n plus, adapostul pe care Petru al III-lea Aron si principalii sai colaboratori l-au gasit �n Halici si Podolia determina ascendenta normalizarii raporturilor cu fosta putere suzerana asupra tuturor celorlalte preocupari de politica externa. Maniera abordarii relatiilor internationale ale tarii nu putea reedita �nsa, nici ea, dec�t cu riscul esecului total, exemplul guvernarii predecesorului. Inaugur�nd, de aceea, o modalitate ce �i va caracteriza, p�na la sf�rsit, opera politica, Stefan cel Mare a luat initiativa acestei reglementari, deschiz�nd, probabil o data cu mobilizarea tuturor fortelor Coroanei la asediul Marienburgului, �n august 1458, ostilitatile �mpotriva Poloniei. Asa cum reiese �nsa din motivatia tratatului de la Overcauti, din 4 aprilie 1459, acestea nu s-au transformat �ntr-un razboi propriu-zis, ci au �mprumutat caracterul unor incursiuni de descurajare, cu scopul evident de constr�ngere a adversarului la tratative si concesii. Si �ntr-adevar, cei doi �mputerniciti regali, Andreas Odrowasz, palatinul Rusiei si Hryczko de Pomorzany, palatinul Podolinei, se angajau ca "voievodul Petru sa nu aiba a adasta la Hotin si [...] nici sa afle adapost mai aproape de Tara Moldovei dec�t �n Smotricz", recunosc�nd astfel, de jure, noua domnie. �n acelasi timp, ei au renuntat, probabil, la controlul militar asupra cetatii Tetin - despre care actul nu mai face nici o mentiune -, pastr�nd �n stap�nire polona doar cetatea Hotinului, cu vama dependenta de aceasta. �n schimb, domnul Moldovei fagaduia sa �napoieze averile si sa-i tina �n cinste pe consilierii lui Petru al III-lea Aron, care vor reveni �n tara, sa respecte vechile libertati de negot ale liovenilor si sa nu-si caute un suzeran �n alta parte, "ci sa slujim numai domnului rege si regatului Poloniei". Sugestiv pentru �ntelegerea stipulatiilor tratatului este si locul unde s-au purtat discutiile preliminare asupra acestuia: "in rippa fluminis Niestr, propre villam Owerkielowicze".

���� Desi angajamentele asumate prin acest tratat probeaza, ne�ndoielnic, cea dint�i aliniere politica internationala a lui Stefan cel Mare, revenirea la obedienta fata de Coroana polona este marcata de serioase rezerve. Depunerea personala a omagiului nu figura printre clauzele �ntelegerii, iar contributia militara a Moldovei era prevazuta doar �n cazul luptelor cu "pag�nii". Tocmai de aceea, tratatul poate fi considerat ca un prim succes de politica externa al lui Stefan cel Mare, detinerea tronului obtin�nd cea mai semnificativa recunoastere, iar integritatea teritoriala a statului fiind considerabil �ntarita. �n plus, ratiunea adoptarii unora dintre principalii colaboratori ai lui Petru al III-lea Aron �n preajma acestuia, asa cam atesta �nscrisul domnului pribeag de la Camenita, din 24 ianuarie 1458, a disparut, Stanciul cel Mare �ntorc�ndu-se �n tara chiar din vara anului 1459, iar Duma Braevici si Costea Danovici, la �nceputul anului urmator. �n acest fel, Stefan cel Mare a reusit sa concentreze �n jurul tronului pe reprezentantii tuturor fostelor partide boieresti, cu exceptia logofatului Mihail, desi, la 12 ianuarie 1460, i-a acordat acestuia un nou salvconduct pentru a reveni �n Moldova. Dar, concomitent, libertatea sa de actiune si decizie a scazut, o parte a documentelor de proprietate emise de cancelaria oficiala �ncep�nd sa fie cosigilate si cu pecetile unor membri ai sfatului, dupa cum influenta sfetnicilor cu tendinte polonofile asupra celorlalti va constitui un element important al viitoarei orientari politice.