Mitul Sarabha in simbolistica tezaurului de la Agighiol de Gheorghe Seitan publicat la 26.01.2009
Unul dintre cele mai reprezentative tezaure pentru arta traco-getica, tezaurul de la Agighiol, sa, işi aşteapta de 73 de ani monografia la care are dreptul, o interpretare care sa-l scoata din enigmistica in care este cantonat, o incercare de patrundere in simbolistica sa decorativa.
Tezaurul ni se pare a fi cu atât mai important cu cât el poate stabili o punte de legatura intre lumea geto-dacica antica şi societatea feudala româneasca, ceea ce demonstreaza, implicit, continuitatea, permanenţa. Interpretat corect, tezaurul este in masura sa taie nodul gordian al unei probleme care ii framânta de mult timp pe istoricii români de buna-credinţa, şi anume originea dacica a familiei domnitoare Basaraba.
Vom arata in cele ce urmeaza, fara teama de a greşi, ca numele de Saraba era, pentru geto-daci, un motiv mitologic in strânsa legatura cu legenda intemeierii statale a monarhului sacerdot care apare la tezaurul de la Agighiol.
Despre Zarabos - Sarabi la Saraba

Nicolae Densuşianu a gasit in Getica lui Iordanes un citat in care, dupa opinia sa, Basaraba apare sub forma trunchiata de Zarabos : . primum Zarabos Tereos, deinde vocitatos Pileatos hos, qui inter eos generosi exabant :ex quibus eis (Getis) et reges, et sacerdotes ordinabantur..
Pe aceasta baza, Densuşianu coroborând şi cu alte date, ajunge la concluzia ca neamul cel mai nobil şi mai puternic al românilor de la Dunarea de Jos, numit Basaraba, este atât de vechi, incat poate fi gasit in secolul VII i.e.n. Atât Nicolae Densuşianu cât şi B.P.Haşdeu, au sesizat ca in Istoria bizantina a lui Chalcocondyla, Dan, nepotul de frate al lui Mircea cel Batrân, era numit .fiul lui Saraba., in loc de Basaraba.
Ambii istorici, pornind de la formulari de genul .Basaraba voievod, fiul preabunului Basaraba voievod., gasite in inscripţiile vechi, afirma ca Basaraba a fost nu doar un nume voievodal, ci un titlu sacru pentru domnitorul ţarii.
Saraba in Dacia Hiperboreană
Vasile Lovinescu a aratat ca intemeierea statelor medievale româneşti nu este decât aspectul exterior al unei reinnoiri tradiţionale dacice. Basaraba constituie numele unei caste si nu al unei familii domnitoare, care a existat in Dacia Hiperboreana. Din traducerea textului lui Iordanes (Getica) care spune ca "primii dintre ei erau Sarabii terrei, dintre care se consacrau regi si preoţi", se poate deduce ca Sarabii cumulau ambele funcţii, cea sacerdotala şi cea regala.
Tradiţia hiperboreana a unui centru spiritual universal in Dacia presupune existenţa unui monarh universal, un Rege al Lumii, care era şi zeu, numit Saraba.
Saraba la indo-europeni

Prin intermediul unui studiu al lui Mircea Eliade , putem patrunde in miezul problemei mitologice Sarabha, subiect abordat in scrierile vedice in literatura buhdista, in literatura şi folclorul altor popoare indianizate ori europenizate, sedentare ori migratoare.
Important de reţinut este faptul ca, in limba sanscrita, cuvântul sarabha, avand ca echivalent in limba pali sarabha, desemneaza un cervideu fabulos cu opt picioare in loc de patru.
In Maharabata, Sarabha desemeaza un Asura, a carui incarnare este regele-ermit Paurava, iar in Purana, Asura Sarabha este un monstru redutabil cu opt picioare, mai puternic decât un leu, şi adversarul lui Vişnu. Scoţând in evidenţa rolul religios al cerbului, M. Eliade trece in revista diferitele valori ale mitului sarabha. El este când incarnarea unui Boddhisatva, când un Asura, adica la o fiinţa divina şi demonica, când un animal calauza, ce obliga prinţii la savârşirea unui ritual de intemeiere.
Sarabha a fost pus in legatura, pe rând, cu luarea in posesie a unui teritoriu nou sau intemeierea unui regat, intemeierea unui oraş, obţinerea suveranitaţii universale, o experienţa decisiva sau conversiune religioasa.
In literatura indiana veche, exista o scriere intitulata chiar Sarabhamingajataka, de unde aflam cum unui rege i se arata un Sarabha pentru a-l invaţa Legea, adica, sanscrita, dharma.
Sarabha, reprezentat pe cupele de argint al tezaurului geto-dacic de la Agighiol, judeţul Tulcea
Descoperit in anul 1931, in movila lui Uţa, tezaurul de la Agighiol, judeţul Tulcea, cuprinde mai multe obiecte de valoare, din argint şi aur, decorate antropomorf şi zoomorf.
Pe cele trei vase de argint, sub forma de cupa, domina o unitate decorativa reprezentind un cerb cu opt picioare, având coarnele sub forma unui ax central, cu mai multe ramuri pe ambele parţi.
Pe cupe se mai afla diferite desene reprezentând o pasare rapitoare ce seamana mai degraba cu un cocoş prinzând cu ghearele un iepure, caprine obişnuite cu patru picioare, un animal fabulos, probabil un dragon, aflat pe spatele unui porc şi altele. Ceea ce ne intereseaza cel mai mult este acest cervideu cu opt picioare cunoscute, dupa cum am aratat mai sus, sub numele de sarabha.
Insumând, pe cele trei cupe de argint ale tezaurului, sarabha, cervideul fabulos cu opt picioare, este reprezentat de patru ori, ceea ce ii confera calitatea de simbol dominant. Aşadar, mitul sarabha este atestat in Dacia şi arheologic, nu doar lingvistic, deşi el nu a tras atenţia pâna in prezent. Cele opt picioare ale cerbului de pe cupele de argint nu reprezinta nici o exagerare artistica, aşa cum credea D.Berciu, ci o ilustrare a cerbului sarabha, care a fost o legenda daco- hiperboreana, ceea ce demonstreaza o cultura mitologica de inalt rafinament.
Sarabha şi Bha-Sarabha
In limba sanscrita, particula "bha" sintetizeaza mai multe sensuri: a straluci, a aparea, a se manifesta, a parea, a avea darul sa, a trece drept, a arata ca. Prin urmare, Bha- Sarabha inseamna .a parea, a trece drept, a arata ca Sarabha.
Bha- Sarabha nu poate fi decât monarhul intelept care işi calauzeşte norodul, precum un sarabha, spre un teritoriu mirific, care, in sens istoric, constituie mitul intemeierii statale, iar in sens religios inseamna eliberarea de suferinţele existenţei. Voievodul este cel care te conduce spre celalalt mal, facâtorul de vad, acel tartankara calauza - monarh.
Dintotdeauna regii geto-daci, urmând pe Zamolxis, rege şi zeu, au fost şi calauze religioase. Insuşi Neagoe Basarab a primit numele de simbol al inţelepciunii, numit in dacica "naga" (şarpe, iar voievodul moldovean Ştefan a fost supranumit Ştefan cel Mare şi Sfânt. In limba româna, pe lânga omonimul şi toponimul Basarabha, mai avem şi cuvântul cosoroaba, insemnând fiecare dintre bârnele aşezate orizontal deasupra pereţilor casei, in lungul acoperişului, pentru a susţine capriorii.
Asemanarea dintre coarnele cervideelor şi structura de lemn a acoperişului caselor la români este evidenta: cosoroaba seamâna cu coarnele unui sarabha, pe când capriorii seamana cu coarnele unui cerb obişnuit. Un neam constructor de case nu putea fi unul migrator, ceea ce ne indreptaţeşte sa credem ca acest mit este unul autohton, extrem de vechi, precum am aratat.
Câteva concluzii
Existenţa unei caste sacerdotal-regale, numita Bha- Sarabha in societatea dacica, se susţine nu doar lingvistic, ci şi arheologic.
Voievodul Basaraba nu trebuie cautat in evul mediu, ci in perioada dacica de dinaintea lui Burebista.
Tradiţia sacerdotal-regala s-a pastrat nealterata la daci şi ea a ieşit la suprafaţa dupa un mileniu de la agresiunea romana, de data aceasta sub o haina creştina.
Nu exista nici o ruptura intre societatea feudala valaha şi societatea geto-dacica, iar cei care au vazut in numele Basarabha o etimologie cumana au greşit.
Regele inmormântat la Agighiol -Tulcea in secolul VI i.e.n., a facut parte din casta Sarabha, dovada fiind reprezentarea mitului in cauza pe obiectele de argint ce iau aparţinut.
Basaraba este un cuvânt compus din bha si sarabha insemnând "Cel asemeni unui Sarabha.."
A existat pe teritoriul Daciei, in perioada hiperboreana, un centru spiritual universal condus de un monarh. sacerdot numit Bha-Sarabha.
Cuvântul cosoarba din limba româna arata ca avem de-a face cu un mit autohton al unei populaţii sedentare, constructori de case. Este inca un argument ca aici s-au format marile mituri indo-europene şi ca Dacia a fost centru de civilizaţie al indo-europenilor.
Articol preluat din www.dacia.org, Dacia magazin nr. 35