Nu distrugeti! de Omraam Michael Aivanhov publicat la 18.08.2007
Nu distrugeti!
     Eu stiu prea bine ca problemele filosofice nu sunt chiar potrivite vârstei copiilor si adolescentilor care sunt aici si ca ei sunt mai degraba interesati de tot felul de amuzamente si distractii.
Dar cu toate acestea, ramânând printre adulti, care fac tot posibilul de a trai dupa regulile Învatamântului, chiar daca ei nu înteleg înca profunzimea si sensul, totul se înregistreaza în ei.
Iar când mai târziu, se vor gasi în fata unor grave probleme de rezolvat, ei vor sti sa actioneze si sa se dirijeze mai bine decât ceilalti, pentru ca au primit aici o impulsiune spre bine; prea putin conteaza ca nu au simtit nimic pe moment, ceea ce ei au vazut si auzit va continua sa-i influenteze toata viata lor.
     Iata de ce tinerii trebuie sa participe la munca noastra. Chiar daca aveti impresia ca ei sunt prea tineri, trebuie sa pregatiti copiii pentru viata pe care o vor duce mai târziu si este deci preferabil pentru aprofundarea întelegerii lor ca ei sa poata sa arunce o privire în lumea adultilor.
De altfel, priviti:Ce face o fetita mica.

     Instinctiv ea cere sa aibe papusi pe care le leagana, le hraneste, le spala.
Acesta ocupatie este o pregatire pentru rolul sau de viitoare mama.
Exista deci ceva în ea care o împinge sa exploreze deja terenul pentru viitor.
Trebuie sa reflectati la toate acestea.
     Se aduc copiii la biserica unde totusi ei nu pot întelege mare lucru din ceea ce se petrece.
Dar solemnitatea ceremoniei, reculegerea adultilor produc în sufletul lor impresii care vor fi aprofundate mai târziu. Iar altii, din cauza mortii unui parinte sau unui prieten asista la o înmormântare unde ei încep sa se întrebe ce este o disparitie.
Moartea este un eveniment cu care ei vor fi în mod obligatoriu confruntati mai târziu si este util pentru ei de a fi pregatiti. Astfel este pentru tot în viata.
     Fiecare copil este într-o anumita masura obligat sa anticipeze evenimente care nu sunt înca pentru vârsta sa si pentru aceasta el trebuie sa beneficieze de experienta adultilor.
Sa luam înca un exemplu foarte simplu: Un student în chimie începe prin a studia tot ceea ce a fost descoperit în aceasta stiinta pâna astazi; iar daca el este capabil va adauga propriile sale descoperiri.
Dar el începe prin a se apleca asupra experientelor si descoperirilor altora, el nu decide sa le ignore pentru a gasi el însusi totul, iar la capatul a 20 sau 30 de ani de cercetare sa sfârseasca prin a descoperi (daca înca o descopera!) ca o molecula de apa este compusa dintr-un atom de oxigen si doi atomide hidrogen.

     Daca obisnuiti un copil sa participe la viata adultilor, in clipa în care va trebui sa faca fata el însusi la anumite evenimente el va fi deja pregatit deoarece îsi va aminti si va imita ceea ce a vazut facându-se.
De aceea este foarte util ca tineretul sa nu fie limitat la activitatile care se cred a fi de vârsta lui.
Într-o zi, vorbeam mamei a doua tinere fete încântatoare în vârsta de 15 ani. Eu îi spuneam: „le-ar face bine ficelor dumneavoastra sa vina la grupul nostru spiritual pentru a asculta adevaruri care le vor ajuta mai târziu în viata.
Si stiti voi ve mi-a raspuns ea? „ Oh, nu , ele sunt prea tinere, la vârsta lor trebuie ca ele sa se distreze; lor le plac balurile, petrecerile, ele vor avea destul timp pentru a se gândi la lucruri serioase!”
Ei bine iata o mama care pregatea catastrofe pentru copiii sai.
     Bineinteles, trebuie sa lasati tineretul sa danseze, eu nu sunt împotriva dansului, dar trebuie sa-l obisnuiti sa aiba si preocupari de alt ordin.
Natura umana nu este facuta doar pentru munca, efort, reflectie, este de la sine înteles; si chiar initiatii au fost cei care, în trecut au instituit sarbatori unde poporul, prin cântece, dansuri, deghizari, putea sa dea o cale de iesire tuturor acestor forte care comprima munca si grijile vietii cotidiene.
Dar a se gândii ca esentialul este de a se amuza si distra, înseamna într-adevar a-si rata existenta.
Eu nu sunt împotriva unei mame care vrea ca fiica ei sa se amuze.

     Si eu ma amuz, eu nu ma gândesc decât sa ma amuz, ce credeti voi?
Dar exista amuzamente si amuzamente si trebuie sa vedeti pericolul amuzamentelor care nu sunt echilibrate prin reflectie.
     Foarte repede aceasta fica pe care mama o trimite sa se amuze, va fi murdarita si mâncata de prima haimana venita si nu numai ca ea îsi va pierde sarmul si prospetimea, dar ea îsi va pierde si luciditatea si va merge foarte repede sa îngroase lumea acestor femei care traverseaza existenta fara a sti niciodata unde se afla.
Nu va gânditi ca eu sunt limitat. Nu exista om mai larg decât mine. Eu vreau doar ca toti baietii si fetele sa petreaca, sa cânte si sa danseze, dar în acelasi timp ca ei sa accepte sa studieze stiinta Initiatilor, ca ei sa învete sa se lege la fortele nobile si însufletitoare ale naturii.
În acest moment ei vor deveni fiinte formidabile, capabile de a actiona benefic pentru familia lor, tara lor si chiar pentru lumea întreaga.
     Deci iata, au fost câteva cuvinte pentru a va spune ca nu trebuie sa lasati tineretul sa caute în mod unic ceea ce-i place lui, ceea ce-i este agreabil, la gradul la care el a ajuns, ci sa visati un pic mai departe si sa anticipati viitorul.
Oh! eu stiu bine, multi copii anticipeaza dar nu asa cum ar trebui. De exemplu, o mica fata delicata, gratioasa, vrea sa devina ca matusa ei pentru ca are buzele si unghiile vopsite, iar degetele pline de inele; iar un mic baiat vrea sa devina ca bunicul sau din cauza pipei sale si a marilor sale mustati.
Tinerii anticipeaza deci deseori fara a o stii, dar ei sunt prea grabiti de a deveni batrâni, de a avea aerul important, blazat.
Sa nu se grabeasca, Dumnezeule, acesta va veni chiar fara voia lor.
Daca exista un lucru absolut cert este ca ei vor îmbatrâni.
Nimic nu va putea impiedica aceasta.

     Deci tineretul sa încerce sa ramâna tânar cât mai mult timp posibil! Eu vreau sa spun tânar în inima sa: spontan, simplu, surâzator.
Eu, eu prefer sa ramân copil, din toate fortele mele eu mentin în mine spiritul copilariei.
Tinerii vor sa devina batrâni, iar eu vreau sa prelungesc tineretea, pentru ca tineretea a trecut atât de repede! Este de altfel ca primavara... Atât de efemera!

     Priviti acesti copii care ma asculta: daca ati sti cum îmi înteleg cuvintele! Fata lor vibreaza. În momentul în care trebuie sa râda, ei râd; în momentul în care ei trebuie sa gândeasca ei gândesc.
     Ei reactioneaza într-un mod magnific. Am aici un auditoriu care va depaseste.
Numai Dumnezeu stie ce se petrece în micile lor capete, cum vad si înteleg ei lucrurile!
Poate ei gasesc adevarul de prima data, pe când voua, va vor trebui înca ani de zile. Da, eu sunt sigur ca ei vad adevarul mai rapid si mai bine decât adultii.
     În replicile copiilor exista multe lucruri pe care adultii le gasesc absurde, deoarece ei nu le înteleg.
De câte ori nu am fost stupefiat în fata profunzimii anumitor reflectii ale lor.
Aceasta pentru ca ei sunt înca simpli, naturali si apropiati de regiunile celeste de unde au coborât.
Mai târziu, familia, societatea reusesc sa le inoculeze propriul lor mod de a vedea lucrurile si de rationament, iar copii sfârsesc prin a aceepta aceste puncte de vedere eronate.
Da, adultii nu fac deseori decât sa deformeze copiii.

     Când copiii sunt foarte mici, ei au un simt înascut al supranaturalului, ei cred ca totul este viu, ca totul este inteligent: ei vorbesc insectelor, pietrelor, plantelor, animalelor.
Când ei se lovesc de o piatra, ei îi dau o lovitura de picior adresându-i reprosuri deoarece ei gândesc ca piatra i-a lovit în mod intentionat!
Iar când li se povestesc povestiri cu zâne, uriasi si animale extraordinare, ei cred, este formidabil! Câtiva ani mai târziu, ei pierd acest simt al fantasticului, pentru ca adultii îsi bat joc de credulitatea lor si chiar daca ei nu-si bat joc, atitudinea lor materialista si grosiera sfârsesc prin a se repercuta si asupra lor.
     Iar odata ce copiii au pierdut acest simt al minunatului, ei au pierdut într-adevar esentialul.
Deoarece nu trebuie sa va imaginati ca este o mare dovada de superioritate, din partea adultilor, de a crede ca universul nu are nici suflet, nici inteligenta, ca omul este singura fiinta vie si gânditoare din creatie.
Toata natura este vie, inteligenta si populata de creaturi vii si inteligente, iar unele mult mai inteligente decât omul.
Din ziua în care omul neaga aceasta viata si aceasta inteligenta, în el moartea începe sa se instaleze.
Daca voi credeti ca totul este mort în jurul vostru, moartea se instaleaza în voi, nu uitati niciodata aceasta.
Dar sa credeti ca totul este inteligent si viu si veti mari în voi inteligenta si viata. Iata un adevar asupra caruia psihologii si pedagogii trebuie sa se opreasca, pentru ca ei nu au studiat înca consecintele magice ale unui simplu gând.
Daca voi credeti ca toti oamenii de pe pamânt sunt rai, urâti, depravati, criminali, este foarte rau, deoarece nu numai ca aceasta se reflecta asupra voastra, dar mai devreme sau mai târziu veti deveni ca ei .
Iara daca voi credeti ca lumina, frumusetea, splendoarea, grandoarea domnesc peste tot, voi lucrati asupra voastra însiva si deveniti din zi în zi mai frumosi, mai mobili, mai expresivi. Nu ucideti deci niciodata simtul fantasticului la copii. Cultivati-l chiar, pentru ca ei sa se hranesca din el toata viata lor. Si tocmai povestile pastreza viu în ei simtul lumii invizibile si al fiintelor care o locuiesc.
În copilaria mea, am cunoscut printre membrii familiei noastre anumite persoane foarte vârstnice ale caror cuvinte erau întotdeauna pline de o mare întelepciune.
Ele nu aveau nici o instruire, majoritatea nu au fost nici macar la scoala (într-un mic sat pierdut în Macedonia , acun mai mult de un secol, asta nu este de mirare) dar toata atitudinea lor era de o asemenea demnitate, de o asemenea stapânire, încât eu admiram aceste fiinte, ele erau pentru mine modele.
Când ei veneau sa ne faca vizite acasa (aveam sase sau sapte ani), cu ce fericire si cu ce bucurie îi primeam, cu ce atentie îi ascultam!
Eu le ceream totdeauna sa-mi spuna povesti.
Era mai ales unul care se numea Mikhael si care ma impresiona mult.
El era foarte întelept. Când vorbea, el îsi masura totdeauna cuvintele si gesturile.

     Ca si bunica mea, îmi povestea istorii extraordinare unde se derulau lupte între bine si rau, lumina si tenebre, magicieni albi si vrajitori si întotdeauna binele era cel care sfârsea prin a învinge.
     Toata viata mea dupa aceea, am simtit ca, în aceste povesti bunica mea si el mi-au dat o impulsiune spre bine, spre lumina, dorinta spre a face sa triumfe întotdeauna lumina.
Eu îmi dau seama acum ca trebuia sa aud aceste povestiri, pentru ca ele au lasat o amprenta profunda în mine.
Tot ceea ce am învatat din carti si la universitate s-a sters, singurele care au ramas au fost aceste povesti în care lumina sfârsea întotdeauna prin a învinge tenebrele. Parintii, rudele apropiate influenteaza mult copiii.
De aceea nu lasati copiii vostrii sa frecventeze oameni care îi vor împinge pe o cale îndoielnica, povestindu-le orice.
La aceasta vârsta, ceea ce ie vad, ceea ce aud, se imprima în copii si ei vor fi influentati pentru toata viata.

     Trebuie deci sa vegheati asupra copiilor vostri. Alegeti-le chiar si camarazii, daca este posibil: încercati totdeauna sa stiti ce baiat ce fata, frecventeaza copiii vostrii.
Deoarece si voi daca va uitati în urma, veti gasi în copilaria voastra ratiuni ale gusturilor voastre actuale.
Copilaria este cea care determina întreaga viata.
Amprentele primite pe timpul copilariei nu se sterg niciodata.
De aceea responsabilitatea adultilor este imensa.
Daca influenteaza un copil prin vulgaritate si urâtenie, el va ramâne marcat pentru totdeauna.
Ei trebuie deci sa se supravegheze si sa tremure de frica de a le da o proasta orientare în viata.
     Acum, sa ma întelegeti bine.
Trebuie sa cunoasteti si anumite legi ale psihologiei initiatice. Eu nu spun ca trebuie sa cresteti un copil în mod unic într-un climat de vis de poezie, ireal si imaginar. Ar fi si un mare pericol pentru el.
Fiecare metoda are întotdeauna o parte buna si o parte rea si trebuie sa stiti când si cum sa o aplicti.
Parintii, pedagogii trebuie sa tezeasca intelectul copilului si simtul sau practic, sa-l învete sa se descurce în planul material si sa-l pregateasca pentru a face fata mai târziu realitatilor vietii, dar ei nu trebuie sa ucida gustul sau pentru fantastic si sensibilitatea sa fata de lumea invizibila.

     Ei pot sa-i vorbeasca de spiritele naturii, spiritele pamântului (gnomii), spiritele apei (ondinele), spiritele aerului (silfe), spiritele focului (salamandrele) si de munca pe care ele o fac în univers.
     Dar mai ales ei trebuie sa-i dea simtul lumii divine si pentru aceasta ei pot începe prin a-i vorbi despre Arborel vietii, de ierarhiile celeste.
Bineînteles, trebuie sa va coborâti la nivelul copilului.
Nu se pune problema de a-i enumera toate numele cabalistice ale Arborelui sefirotic, dar este posibil sa-l faceti sa înteleaga notiunea de ierarhie, spunându-i: „iata, tu stii ca deasupra animalelor, exista oamenii, care sunt mai inteligenti” si îi explicati de ce; „iar printre oamnei, unii dintre ei îi depasesc pe altii: ei sunt mai buni sau mai întelepti”.
Copilul recunoaste ca este adevarat. ”Acum de ce nu ar exista si alte fiinte care îi depasesc chiar pe oamenii cei mai buni si mai întelepti?”
Copilul accepta si astfel el începe sa aibe notiuni de existenta Îngerilor, Arhanghelilor si a tuturor entitatilor ierarhiilor spirituale. Un copil care va fi educat astfel va pastra întotdeauna constiinta unei lumi superioare în întelepciune si lumina si dorinta de a tinde spre aceasta lume.
Omul care neaga existenta lumilor si entitatilor care îl depasesc se limiteaza si se întuneca.
Daca multi oameni nu avanseaza, nu evolueaza, este pentru ca ei ignora sau nu vor sa admita ca deasupra oamenilor exista aceasta ierarhie sublima, a îngerilor, a Arhanghelilor pâna la Tronul lui Dumnezeu.
Si de aici ei nu au nici un scop, nici un ideal foarte elevat de care sa se agate pentru a capta energii de un ordin superior.
     Bineînteles, ei traiesc, ei se descurca, dar din punct de vedere spiritual ei nu avanseaza, ei nu accepta nici macar idea existentei Maestrilor pentru a-i instrui, iar unii sunt chiar morti, morti spiritual.
Pe când cei care acepta în mod constient existenta acestor ierarhii spirituale au un scop superior si aceasta le da un elan pentru a întreprinde mari realizari.